Sunt mulți – mult prea mulți – cei care visează să mângâie cu penița inspirației pagina imaculată a creației literare. Dar dintre aceștia, puțini sunt cei care reușesc să atingă cu adevărat tărâmul sacru al literaturii autentice, acel domeniu unde cuvintele se metamorfozează în artă, iar ideile capătă strălucirea eternității. E drept, aura de scriitor a fost mereu un simbol râvnit, conferind o poziție socială aparte, cu mult mai valoroasă decât orice avere materială. Însă, în confuzia epocii noastre, unde vulgaritatea primează și valorile par a se risipi în vânt, mulți au ajuns să creadă, în mod eronat, că statutul de scriitor se poate cumpăra sau simula. În acest haos, nenumărați pretinși „scriitori” calcă pe urmele iluștrilor înaintași, dar fără harul, talentul ori dăruirea necesare. Adevărata creație aparține celor puțini și aleși, acelora care poartă povara darului divin al inspirației. Scriitorul este, înainte de toate, un spirit liber, un dansator în jurul focului lăuntric al creației. Este nebunul lucid al vremurilor, un emitent de idei tulburătoare, greu de acceptat într-o lume ce pare că și-a pierdut uzul rațiunii. Scriitorul adevărat este un naufragiat pe insula singurătății stilistice, un supraviețuitor al timpurilor moderne, o voce care va răsuna peste generații ca o amintire prețioasă.
Totuși, asistăm la o erodare a acestui statut nobil. Unii susțin, în mod absurd, că oricine poate fi scriitor, o afirmație ce echivalează cu o blasfemie împotriva spiritului creator. Mai mult, se consideră că simplul act de publicare – fie în reviste obscure, fie pe bloguri efemere – echivalează cu atingerea desăvârșirii literare. Este o confuzie de neiertat!
Scriitorul nu se definește doar prin actul publicării, ci prin valoarea operei, profunzimea ideilor și forța inconfundabilă a stilului. De-a lungul secolelor, scriitorul a fost perceput ca un creator în adevăratul sens al cuvântului, autorul unor opere ce au rezistat în fața timpului. Astăzi însă, în epoca devalorizării culturale, pretinși scriitori îndrăznesc să se compare cu Tolstoi, Dostoievski, Hemingway sau Goethe. Bagatelizarea actului de creație literară și lipsa respectului față de adevărații titani ai literaturii au devenit o normă. Cei care, cu vanitate, se laudă că au „scris o carte” – fie ea doar un manuscris prăfuit în sertar sau o lucrare publicată în tiraj microscopic – nu devin scriitori prin simpla existență a unui volum. Ridicolul atinge culmi inimaginabile când acești pretinși autori se grăbesc să ceară recunoaștere oficială, fără să fi contribuit cu nimic valoros la patrimoniul literar.
Și, desigur, nu putem trece cu vederea maculatura promovată de edituri fără scrupule, care, din dorința de câștig, publică „operele” unor mediocrități. Aceste „cărți” nu fac decât să polueze peisajul cultural și să trivializeze literatura adevărată. Adevărul esențial este că nu eticheta – fie ea de autor sau de scriitor – contează, ci valoarea literară a operei. Scriitorul autentic este un creator care transcende vremurile și lasă o moștenire de neșters, o lumină care călăuzește sufletele peste generații. Restul? Sunt umbre care vor dispărea în negura uitării.
Lasă un răspuns