
Furtul artefactelor valoroase din perioada Dacică dintr-un muzeu din Olanda este un incident care a atras atenția internațională și a stârnit îngrijorare în rândul cercetătorilor și pasionaților de istorie. Aceste artefacte, care reflectă bogăția culturală și istorică a Daciei, erau nu doar de o valoare materială ridicată, ci și de o importanță semnificativă pentru patrimoniul național românesc. Povestea începe cu o expoziție dedicată istoriei Daciei, care a fost organizată pentru a aduce în atenția publicului realizările civilizației dace. Muzeul a adunat artefacte deosebite, inclusiv bijuterii, unelte și obiecte de cult, care erau prezentate cu mândrie. Cu toate acestea, în timpul unei nopți, un grup de hoți bine organizați a reușit să pătrundă în muzeu, profitând de lipsa sistemelor de securitate adecvate. Furtul a fost descoperit dimineața, iar autoritățile au început imediat o investigație. Reacția a fost rapidă, fiind implicate atât forțele de ordine din Olanda. Forțele de ordine din România au cules informații (ciudat)din ziarul „The Telegraph”. S-au desfășurat anchete internaționale, iar muzeul a lansat apeluri pentru recuperarea artefactelor furate. Acest incident a subliniat, din nou, vulnerabilitatea patrimoniului cultural și necesitatea unor măsuri de protecție mai riguroase. De asemenea, a reînnodat discuțiile despre restituirea artefactelor istorice și despre importanța protejării acestora, nu doar pentru valorile lor materiale, ci și pentru identitatea culturală a națiunilor implicate. Furtul artefactelor valoroase din perioada Dacică este o situație extrem de tristă și îngrijorătoare. În primul rând, astfel de acte nu doar că afectează patrimoniul cultural, dar și memoria istorică a unui popor. Artefactele nu sunt doar obiecte de valoare; ele sunt mărturii ale identității și evoluției unei civilizații. De asemenea, acest incident scoate în evidență vulnerabilitatea muzeelor și a colecțiilor de artă, subliniind necesitatea unor măsuri de securitate mai eficiente. Este o oportunitate de a discuta despre importanța conservării patrimoniului cultural, dar și despre responsabilitățile internaționale în protejarea artefactelor istorice. Pe lângă aspectul material, furtul artefactelor poate provoca și o pierdere emoțională și educațională pentru generațiile viitoare, care nu vor avea ocazia să se conecteze cu istoria lor prin aceste obiecte. În final, este important ca autoritățile să colaboreze la nivel internațional pentru a recupera aceste bunuri și a preveni astfel de incidente în viitor. Incidentul mi-a adus aminte de un Ministrul al culturii, care a semnat aprobarea ieșirii din țară a acestor artefacte. La un moment dat respectivul ministru a exclamat: La mulți ani, baroane! Chiar dacă baronul Samuel von Brunkenthal murise de 400 de ani, dar el a primit o statuie în Sibiu. Știu că istoria Românilor este aproape interzisă în școli, știu că trebuie să ștergem cu buretele istoria noastră.
Mi-am adus aminte de un Împărat Roman care a fost șters din istorie. Domnia lui Publius Septimius Geta a fost marcată de câteva evenimente importante, deși a fost relativ scurtă. Geta a fost numit co-împărat alături de fratele său, Caracalla, în 209 d.Hr. Această co-domnie a fost tensionată, având în vedere rivalitatea dintre cei doi frați. În timpul domniei sale, Geta a participat la campanii militare în Britannia și în Orient, continuând politica militară a tatălui său, Septimius Severus. Rivalitatea dintre Geta și Caracalla a culminat în 211 d.Hr., când Caracalla l-a asasinat pe Geta. Aceasta a dus la o perioadă de teroare, în care Caracalla a ordonat execuția susținătorilor lui Geta. După moartea sa, Caracalla a încercat să șteargă amintirea lui Geta, interzicându-i cultul și distrugând statui și inscripții care îl comemorau.
Pe de altă parte, acest tip de furt subliniază și problema mai largă a comerțului ilegal cu artefacte culturale. Este esențial ca țările să colaboreze pentru a preveni furturile și a promova restituirea artefactelor furate. De exemplu, legislația internațională, cum ar fi Convenția UNESCO din 1970, oferă un cadru pentru protejarea patrimoniului cultural, dar implementarea sa rămâne adesea ineficientă. Credeți că această mare „Resetare” înseamnă și această mare resetare a istoriei? Fostul membru al guvernului american și autor al cărții „Marea resetare”, Marc Morano spune despre discursul recent al lui Klaus Schwab la B.20: „Vorbește despre noi, în esență, renunțarea la suveranitatea națională, renunțarea la libertățile individuale și predarea guvernului către experți… Toată această agendă este să o facem astfel încât să nu avem de ales cu privire la unele dintre cele mai mari întrebări din viața noastră”. „Nu am votat dacă mașinile pe gaz vor fi interzise, nu am votat mandate de vaccinare, nu am votat pentru blocaje, nu am votat pentru interzicerea cărnii. Dar toate acestea se întâmplă, pentru că la aceste întâlniri precum Forumul Economic Mondial și Națiunile Unite, ei se întâlnesc și lucrează în colaborarea guvern-corporație pentru a ocoli democrația și a impune lucruri prin acest fascism guvernamental corporativ.”
Să facem un exercițiu de gândire și să ne gândim ce am pierdut? Coiful dacic, descoperit la Coțofenești în Prahova, este o piesă unică, realizată din aur masiv și cântărind aproape 1 kg. A fost găsit accidental de câțiva copii în jurul anului 1926 sau 1927, în timp ce pășteau vitele. Se crede că, mai degrabă decât să fi fost utilizat ca protecție în lupte, coiful avea o valoare ceremonială. Este decorat cu motive geometrice și figuri zoomorfe, reflectând măiestria artizanilor daci. Designul său sugerează că a fost mai degrabă un obiect ceremonial decât un element de protecție în luptă. Coiful dacic se încadrează în perioada de maximă dezvoltare a civilizației geto-dacice, înainte de cucerirea romană. Aceasta a fost o perioadă de prosperitate, în care arta și meșteșugurile au atins un nivel înalt de sofisticare. Coiful dacic de la Coțofenești rămâne un simbol al identității naționale și al istoriei românești, fiind un exemplu de patrimoniu cultural valoros. Acest coif rămâne o amintire. Peste o sută de ani, poate, nici nu o să mai știm că ne tragem din daci. Mă gândeam și la domnul Iosif Constantin Drăgan, acela care a sponsorizat cea mai mare sculptură aflată pe malul Dunării dedicată regelui Decebal. Tot dânsul a scris și cartea „Noi, Tracii” ce analizează istoria și cultura tracilor, începând cu originile acestora și evidențiind contribuțiile lor la civilizația românească. Autorul își propune să prezinte un sistem filosofic și cultural bine structurat al tracilor, subliniind influența acestora în istoria multimilenară a neamului românesc.
Totuși sunt bucuros, Iosif Constantin Drăgan a cioplit chipul lui Decebal în stâncă, în așa fel ca nimeni să nu ne scoată din istorie. Să fie pace!
Lasă un răspuns