De ce simfonie când la noi a fost doar o rupere de coarde, allegro non troppo a fost ca un bumerang ce le-a sărit direct în freză. Allegro fiind partea de început a unei simfonii care este cumva mai vivace. Da, a fost atât de vivace că au fost nevoiți să trimită alegătorii acasă din fața urnelor, ceea ce înseamnă că au fost urniți rapid pe un fundal becar. Dar e greu să treci prin măreția dreptului care de fapt este stâng. Vorba marelui poet Ion Barbu: melc nătâng, melc nătâng, ai pornit cu cornul stâng. Dar ce mai reprezintă democrația? Ea trebuie să fie esența unei lumi drepte, dar când am realizat că 9 oameni au schimbat soarta unei țări, m-am gândit: de câți oameni a fost nevoie pentru a distruge democrația în lume? Dar în ce formă de guvernare suntem noi, pentru că: democrația este forma de guvernare în care supremația aparține poporului. Democrația sclavagistă este un tip de democrație în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi. Democrația sovietică (sau socialistă) este forma superioară de organizare a statului (realizată în U.R.S.S.), în care puterea aparține poporului muncitor care și-o exercită prin Sovietele de deputați; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului, conducând masele muncitoare în lupta pentru construirea comunismului. Democrație populară este forma de organizare a statului apărută într-o serie de țări din Europa și din Asia în urma victoriilor istorice ale Uniunii Sovietice în cel de-al doilea război mondial și a mișcării de eliberare a poporului; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului în perioada de trecere de la capitalism la socialism. Democrație burgheză (sau capitalistă) este forma de organizare a statului în care parlamentarismul constituie o acoperire a dominației clasei capitaliste asupra oamenilor muncii. Democrație internă de partid este un principiu organizatoric al partidelor comuniste și muncitorești care asigură dreptul masei membrilor de partid de a participa efectiv la rezolvarea tuturor problemelor în legătură cu politica partidului și cu viața de partid, de a alege organele de conducere și de a controla activitatea lor, de a desfășura larg critica și autocritica și contribuie la întărirea legăturii partidului cu masele; el este o parte componentă a centralismului democratic. Democrație economică este democrația care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanți (inclusiv manageri), liber și expres aleși ai poporului, la conducerea și realizarea procesului de producție, repartiție și schimb la toate nivelurile economiei. Noi unde ne aflăm în această schemă?
În general, în majoritatea țărilor democratice, președintele este ales prin vot popular sau de către un organism legislativ, nu de către judecători. Judecătorii Curții Constituționale au rolul de a interpreta și aplica legea, asigurându-se că acțiunile guvernului respectă constituția, dar nu au autoritatea de a numi președintele. Există, totuși, excepții sau situații specifice în care judecătorii pot avea un rol în validarea alegerilor sau în soluționarea disputelor legate de acestea, dar numirea directă a președintelui de către judecători nu este o practică obișnuită în democrațiile consolidate. Excepțiile în care judecătorii pot avea un rol în procesul electoral sau în numirea președintelui variază în funcție de sistemul juridic și constituțional al fiecărei țări. În unele țări, Curtea Constituțională sau o instanță similară poate fi responsabilă pentru validarea rezultatelor alegerilor. Dacă există contestații sau dispute legate de alegeri, judecătorii pot decide asupra legalității acestora. Dacă se constată că procesul electoral nu a respectat normele legale sau constituționale, judecătorii pot interveni pentru a anula rezultatele alegerilor sau pentru a ordona repetarea acestora. La noi au validat turul întâi, apoi au spus că nu a fost bine nici acela. Judecătorii pot fi implicați în evaluarea legalității candidaturilor pentru funcția de președinte, asigurându-se că toți candidații îndeplinesc cerințele legale. În cazul în care un candidat contestă rezultatul alegerilor sau legalitatea procesului electoral, instanțele pot fi solicitate să decidă asupra acestor contestații. În anumite situații de criză politică sau de tranziție, judecătorii pot juca un rol în stabilirea unui guvern provizoriu sau în organizarea de alegeri anticipate, dar acest lucru depinde de contextul specific și de reglementările legale.
Aceste excepții nu înseamnă că judecătorii numesc direct președintele, ci că au un rol în asigurarea respectării legii și a procesului democratic. Fiecare țară are propriile sale reglementări și practici în acest sens. Da, au existat cazuri în istorie în care instanțele judecătorești, inclusiv curțile constituționale, au avut un rol important în procesele electorale sau în numirea liderilor. Iată câteva exemple notabile. Statele Unite ale Americii (2000): Cazul Bush v. Gore este unul dintre cele mai cunoscute exemple. Curtea Supremă a Statelor Unite a intervenit în procesul electoral din 2000, care a fost extrem de contestat, în special în Florida. Curtea a decis să oprească recenzarea voturilor, ceea ce a dus la menținerea rezultatelor inițiale care l-au declarat pe George W. Bush câștigător. Această decizie a fost o lovitură majoră asupra alegerilor și a fost criticată pentru influența sa asupra democrației. În alegerile prezidențiale din 2006, Curtea Electorală Federală a Mexicului a avut un rol important în validarea rezultatelor. Candidatul Andrés Manuel López Obrador a contestat rezultatul alegerilor, dar Curtea a confirmat victoria lui Felipe Calderón. Aceasta a dus la proteste masive, dar Curtea a menținut decizia sa. În Italia, Curtea Constituțională a avut un rol în stabilirea legalității guvernului condus de Silvio Berlusconi. În 2011, Curtea a declarat că unele legi adoptate de guvernul Berlusconi erau neconstituționale, ceea ce a dus la o criză politică și, în cele din urmă, la demisia lui Berlusconi. Curtea Constituțională a Coreei de Sud a confirmat destituirea președintelui Park Geun-hye în urma unui scandal de corupție. Aceasta a fost o decizie istorică care a dus la alegeri anticipate și la alegerea unui nou președinte. Dar să nu fim triști, medalierea cu „Medal of Freedom” pentru Soros și doamna Clinton mi-a adus aminte cu plecarea trupelor din Kabul, Afganistan. Întâi au arborat steagul curcubeu, apoi au plecat. Să fie pace!
