Eseu despre orbire sau Democrația ca ideocrație (2)

Cu grija solicitată de acest subiect sensibil, fac apel la nuanțe și încerc devoalarea dublei măsuri și a contradicțiilor logice. Nu este un accident faptul că CG nu face apologia celuilalt conducător legionar, Horia Sima, o bestie însetată de sânge, care a aruncat la un moment dat România în haos. În schimb, admirația pentru CZC este pusă alături de admirația pentru un alt personaj controversat – Ion Antonescu – un personaj care a înăbușit rebeliunea legionară (cu mijloace politice și militare) într-un moment istoric de o tensiune inimaginabilă. Este de menționat și faptul că, pentru Legiune (perioada CZC), și-au manifestat admirația o sumedenie de intelectuali interbelici: Noica, Cioran, Nae Ionescu, Radu Gyr, Mircea Eliade. Discuția care ar putea arunca umbre asupra lor – sau, de ce nu? – lumină asupra fenomenului legionar este imposibilă. Iată un citat din Cioran – un autor salvat de modernitate pentru nihilismul său – despre Zelea Codreanu: „Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populară. Cei aflați între cer și pământ n-aveau nici un conținut, decât așteptarea. Cineva trebuia să vină. […] el a rupt tăcerea blândă a existenței noastre și ne-a obligat să fim. Virtuțile unui neam s-au întruchipat în el. România din putință se îndrepta spre putere.”

O parte din Cioran este îngropată la Tâncăbești; el nu poate fi recuperat integral doar prin scrierile sale în care a ridicat pe culmi de rafinament nihilismul (dezgustul de existență) și dezgustul de țară. În Cioran a fluturat odată – înainte de a pleca la Paris – flamura speranței și a patriotismului. A nu se înțelege că fac o apologie mascată a ideologiei legionare, apelând la autoritate. Epoca noastră este cel puțin la fel de suferindă ca cea de atunci. Poate exista o modalitate de a mai crede că iubirea de țară nu este indivizibil legată de crimă, de izolaționism, de misticism nefiresc. Dacă iertăm rătăcirile unor oameni precum Cioran, să îngăduim ca iertarea să se poată extinde și asupra altora, la un moment dat. Inclusiv asupra noastră…

De fapt, trebuie să fim de acord că deja am iertat legionarismul. După război, o mare parte dintre legionari au înfundat pușcăriile, în condiții inumane; alții s-au organizat în rezistența anticomunistă din munți pentru mai mulți ani, până la suprimarea fizică totală. Niciunul dintre acești martiri nu s-a lepădat cu adevărat de legionarism; ba chiar putem spune că (o parte din) această nocivă ideologie – credința și dragostea de țară – le-a insuflat curajul și eroismul supraomenesc în fața comunismului. Cum judecăm aici? Cum împăcăm aceste contradicții? Condamnăm opiniile care semnalizează aceste contradicții Există un folos politic în a-l asocia pe Georgescu cu legionarismul. Prin consecință, este subminată acea parte din discursul său care atinge o coardă încă sensibilă a poporului român – patriotismul. Dar nu ar trebui ignorat pericolul. Fie coarda se va rupe definitiv, fie ea va cânta tot mai tare până se va transforma în revoltă. Iar o revoltă alimentată cu idealuri (chiar păguboase și anacronice) este de neoprit…

Stratagema este transparentă. Subiecte importante puse în discuție sunt anulate prin subiecte mici – oricât de absurde! – sau prin fente. „Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.” (Eclesiastul 1:9). La un moment dat, și Ponta, și Geoană, și Dragnea, și Viorica Dăncilă (și câți alții) au fost proști (sau prostovani) mai mult sau mai puțin periculoși, oameni ai rușilor sau chinezilor, corupți, prea puțin orientați spre Vest. Frazele lor au fost deconstruite atunci pentru a fi analizate până la semantică și gramatică și până când și-au pierdut înțelesul. Nu s-a încercat atunci neapărat demolarea lor ca persoană, cât amuțirea lor prin creșterea nivelului de zgomot; teza – niște oameni ai rușilor sau niște proști nu pot spune decât bazaconii și minciuni – a prins. Paradoxal, ori de câte ori se repetă scenariul stalinist al „asasinării caracterului”, el nu trezește niciun arc al memoriei, niciun reflex critic, nicio frână a bunului-simț și modestiei.

Nu îmi propun să apăr (toate) afirmațiile Candidatului CG. Ar fi o muncă fără sfârșit, invalidată chiar și de o singură eroare (de raționament, de aliniere ideologică, de date faptice, de exprimare – în cele din urmă) rămasă neacoperită. Oricât ne-am păzi discursul public, nu totul este recuperabil și valoros. Am ales doar trei subiecte aruncate în arenă pentru amuzamentul publicului – pe trei direcții diferite: geopolitică, istorie și filozofie – pentru a arăta că nicio judecată nu este definitivă, că se poate opera cu opinii și nuanțe, că, în definitiv, și critica trebuie să se ridice la un anumit nivel. Este de ajuns; de-acum înainte este de datoria propagandei să înlăture îndoiala semănată că aparatul de interpretare folosit pentru a-l combate pe CG este insuficient, politizat și el însuși supus erorii.

În toată această șaradă de prost gust, adevăratul învins este Socialul. După ce și-a pierdut mai întâi încrederea în Politic, a fost redus la tăcere și a ajuns să își piardă încrederea și în Democrație, i se explică acum, cu blândețe, că este inocent și ignorant – adică prost – și că a fost sedus (a se citi manipulat) de un personaj malefic, cu povești și strategii machiavelice. Vinovații pentru situația în care s-a ajuns – i se spune! – sunt TikTok-ul, Georgescu și el însuși (pentru că a ales greșit). Nimeni altcineva. Ceilalți: Media, Partidele, Instituțiile statului, Președintele, au fost doar neatenți, dar, în general, au făcut tot ce le-a stat în putință: cu economia, cu alegerile etc. Și, în final, în ceasul al 12-lea, ne-au salvat de vot (adică de Putin), deci și-au spălat toate păcatele. Aceasta este sinteza oribilă a narațiunii oficiale, un scuipat umilitor în obrazul Socialului. După ce a trecut „pericolul”, Socialul este „iertat” pentru deviația sa, este invitat la tăcere, la penitență publică, la porția de propagandă corectă și i se promite că nu îl va mai vedea pe buletine pe Georgescu.

Peste tot, vocile reacționare – în care se mai regăsesc ecourile spaimelor recente – înalță imnuri Democrației și jubilează. Se pornesc investigații fără niciun rezultat (până acum) în direcția lui Călin Georgescu. Se inventează noi „mineri” cu pistoale air-soft, cu cuțite de bucătărie și artificii, având drept ținte oameni politici și din presă. Este exasperant pentru cei porniți împotriva lui CG (și, în același timp, uimitor pentru mine) faptul că prea puțin din Socialul care s-a regăsit în campania lui CG și-a schimbat opiniile. Oamenii și-au păstrat decența, au tăcut, s-au retras (scrâșnind din dinți), dar nu vor uita. Este un punct de echilibru instabil, pe un nivel de energie mult mai înalt.

Cineva trebuie însă să vorbească și pentru Socialul aliniat în spatele candidatului Georgescu. Încercarea de a-l opri pe Georgescu a reușit, dar nu s-a reușit total decuplarea lui Georgescu de Social. Centrarea discuțiilor pe omul CG și pe metodele (mai mult sau mai puțin) îndoielnice prin care mesajele sale au ajuns la alegători este un semn al eșecului monstruos de a-i combate principalele teme de campanie. La îndemnul media (mainstream), ne indignăm când îl bănuim pe candidat de orientări „anti-vest”, fără să ne punem întrebări firești privind poziția NATO în cadrul războiului din Ucraina și a României în NATO. La îndemnul media (mainstream), ne hăhăim când aflăm că „apa nu este H₂O”, dar nu ne interesează politicile de protecție a resurselor naturale ale României. La îndemnul media, condamnăm ca pe o erezie legionarismul, fără să ne pese că în aceeași condamnare includem și patriotismul.

Strategia goală a ignorării unor puncte de pe agenda politică a candidatului (completată cu campania de asasinare a caracterului) nu face decât să ridice o ceață groasă pe câmpul de luptă. Nu este ignorat (doar) Călin Georgescu, ci este ignorată o întreagă parte a Socialului, o întreagă gamă de probleme și de frustrări ale acestui Social uitat; iar cei care complotează la această ignorare și-au dezvăluit prioritățile și loialitățile.

România este alcătuită din două părți – nu, din două lumi – complet străine una de alta, care nu mai comunică pe niciun palier de foarte mult timp… (va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*