Hai să nu spunem trădare de țară, să vorbim despre loialitate. A nu fi loial față de popor, este de obicei considerat o infracțiune gravă. Pentru trădarea de țară persoanele găsite vinovate de astfel de acțiuni pot fi supuse unor pedeapsă severe, inclusiv închisoare pe viață sau, în unele cazuri, pedeapsa cu moartea, în funcție de legislația națională. Un aspect important al trădării de țară este că adesea implică o dimensiune morală, în sensul în care cetățenii sunt puși în fața dilemelor între loialitatea față de statul lor și interesele personale, ori ale unei grupări mai mari, cum ar fi o minoritate etnică sau un grup politic. Această tensiune poate deveni deosebit de acută în situații de conflict sau instabilitate politică, când ideea de naționalitate și apartenență la un stat poate fi contestată. Astfel, trădarea de țară nu este doar o problemă legală; ea atinge și aspecte profunde ale identității și solidarității naționale, ridicând întrebări despre ceea ce înseamnă să fii loial unui stat și ce consecințe poate avea această loialitate.
Au inventat frici pentru a nu mai avea libertate, au inventat o discuție despre UE și NATO pentru a nu cunoaște adevărul. Politicienii noștri sunt adevărați inventatori, singurul lucru important este ca tot ei să fie la butoanele nevăzute ale vieții noastre. Nene Iancule recunosc, coana Joițica este damă bună pentru acele reclame pe care le făcea la televizor. Dar să nu uit, au apărut persoanele publice care spun: „eu votez cu”, „eu nu votez cu”… Lideri de opinie. Dragă domnule orice ai face este treaba domniei tale, ce rost are să ne povestești la gura televizorului despre marele efort intelectual pe care îl faci în contumacie?
Marele nostru Ion Luca Caragiale a rămas actual în ciuda trecerii timpului. El s-a născut în satul Haimanale (astăzi I. L. Caragiale) și a coborât în mijlocul orașului să dea piept cu adevăratele haimanale… politice. Dar și atunci ca și acum, au rămas aceleași haimanale. Că doar nu haina îl face pe om, dar îl face pălăria de fetru. Dacă și cu parcă se plimba în barcă, cu parâma groasă prinsă în angoasă. Glumesc…! Un scurt exemplu din piesa de teatru „O scrisoare pierdută”: -Ce-o să faci? Te joci cu puterea? -Ce să fac? Batem o depeșă la București, la minister, la gazete, scurt și cuprinzător: Trădare! Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Cațavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II… Trădare! trădare! de trei ori trădare! -‘E tare! prea tare! n-o iscălesc. -Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscălești: o dăm anonimă! -Așa da, o iscălesc! -O iscălim: ‘Mai mulți membri ai partidului”… Și dacă trădare nu e, PSD-ul iarăși, de…! Mari patrioți, mari oameni de bine. Doamna Lasconi grăiește în stilul „adânc”: „A spus și ambasadoarea SUA că alianțele nu sunt garantate pe viață. Acum suntem pe muchie de cuțit.” Dar un domn cu epoleți mari din USR marcase deja, el nu face alianță cu PSD-ul, astăzi se vor amanți pe datorie. Cum să piardă el ciolan(c)ul…? Și gata sus; la putere sus! Dar puterea pute rău a trădare de doi bani și a jale adâncă cu neicuța la o nuntă.
Presa din Europa este și ea mișcată în tratativele de rit (rit nu rât) românesc, ea consemnează cu mândrie proletară: Politico.eu: „Chiar dacă Georgescu ar fi înclinat să se retragă din NATO, acesta ar fi un obiectiv dificil de atins întrucât extrema dreaptă nu are majoritate în parlamentul țării. De asemenea, ar putea enerva românii, dintre care 88 la sută susțin apartenența la alianță, potrivit unui sondaj recent . Însă în sistemul politic în stil francez al României, președintele este șeful statului, comandantul șef al forțelor armate și responsabil de politica externă. A avea un NATO-sceptic în Palatul Cotroceni, așadar, ar putea crea mari probleme alianței; Georgescu ar putea copia cartea de joc a premierului ungar Viktor Orbán, de exemplu, și ar putea acționa ca un spoiler pro-Kremlin în cadrul NATO. O schimbare politică dramatică la București ar putea submina, așadar, rolul României ca unul dintre principalii actori de securitate regională ai alianței”. Înțelegeți…? Scopul suprem al vieții și morții noastre, este NATO. Marin Preda spunea în „Cel mai iubit dintre pământeni”: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Astăzi am putea articula politic: dacă EU nu e, nimic nu e.
Tot Politico.eu, Carmen Păun 2 decembrie 2024: „Trump din România își pune ochii pe companiile străine.” (Un titlu bun, zic eu) „Călin Georgescu spune POLITICO, investitorii străini sunt prea răspândiți în sectoarele cheie de utilități datorită unui val de privatizări nejustificate. IZVORANI, România — În încercarea sa de a face România din nou mare, aspirantul ultranaționalist la președinție Călin Georgescu plănuiește o acțiune națională de autosuficiență care vizează marile companii străine cu operațiuni în țară. Georgescu a câștigat o victorie șocantă în primul tur al alegerilor prezidențiale din România din 24 noiembrie, parțial pe fondul unei campanii de a face țara mai puțin dependentă de firmele internaționale din sectoare precum alimentația, apa și energia. Al doilea tur va avea loc pe 8 decembrie. Victoria sa a stârnit temeri cu privire la poziția României în UE și NATO , iar ostilitatea sa față de investitorii din interiorul pieței unice a Europei este acum obligată să tragă semnale de alarmă la Bruxelles, fără a mai spune că ar putea oferi un pumn în intestinul propriu, economiei României.” Ce înțelegem de aici? Capul plecat sabia nu-l taie. Și așa trebuie să rămânem. Să mâncăm lăcuste (ciudat: Lasconi, lăcuste) care sunt aduse acasă de părintele unu sau doi, după o zi de muncă aprigă, iar copilul de clasa a patra să o bată în cap cu grație: nu ai nimic și ești fericit. Învățăm doar lucruri minunate, de la lume adunate. Se pare că noi nu am învățat nimic, nu vedem schimbările din: America, Franța, Germania, nu învățăm nimic. Dacă Ciolanul trăiește, soarele zbicește.
Ura și la gară trăim din gargară! Dar să fie pace!
Lasă un răspuns