În aria Pelasgiei > Valahiei-de-Centru, s-au format două „creuzete asimilatoare“: „creuzetul nord-vest-pontic“ sau „creuzetul dunăreano-nipruian“ şi „creuzetul pannonic“ sau „creuzetul dunăreano-tisian“. „Intrările“ populaţiilor migratoare euro-asiatice în aceste „creuzete“ ale Pelasgiei > Valahiei-de-Centru, se făceau prin „est / nord-est“, pe „culoarul de la Sabatinovka la Coslogeni“, şi prin „nord / nord-est“, pe „culoarul Pannoniei“; „ieşirile“ – în caz că respectivele valuri erau foarte puternice, succedându-se rapid (fiind, aşadar, „imposibil de asimilat“ pe respectivele segmente temporale) se făceau prin „sud“ („sud-est“/„sud-vest“): din „creuzetul nipro-dunărean“, migratorii erau împinşi dinspre Câmpia Nord-Vest-Pontică şi dinspre Câmpia Dunării de Jos, peste Munţii Balcani / Rodopi, în zonele aride ale Anatoliei şi în nefertilele insule est-mediteraneene – din Marea Thracică / Egee; din „creuzetul pannonic“, migratorii erau „respinşi“ fie dincolo de Carpaţii Nordici şi de Alpi, fie – dacă mai rămâneau neasimilaţi – erau împinşi peste Munţii Dinarici, în insulele sărace ale Mării Adriatice, ori în regiunile sterpe ale Peninsulei Italice. Pelasgimea > Valahimea a fost mereu tulburată prin infinitele războiniciri cu neamurile de invadatori euro-asiatici (între anul 4400 î. H., al primului val-kurgan, şi anul 896 d. H., al migraţiei Ungurilor / Maghiarilor), mai bine de 5296 de ani, într-un demografic-impresionant „flux-reflux“, din Matcă (bineînţeles, matca Dunării < Don- „do[am]na“ / „mama“, mai apoi, în matriarhat, „casa“ + -Ares / aretsi > ereţi / gaeţi; vectorizare semantică: „Muma-lui-Ares, zeul războiului“ / „Dona / Casa-mamă a Ga[er]eţilor / Găilor-psihopompe“ aidoma celei pictate în Peştera Chindiei), în Munte (cu sacrele centre-de-tip-Cogaion, din Carpaţi, Dinarici, Pind, Balcani, Rodopi etc.).
VIII) Valurile migratoare de Luviți, Nesiți, Hittiți ş. a. În orizontul anilor 2300 şi 2200 / 2100 î. H., teritoriile Pelasgimii > Valahimii au fost traversate de considerabile valuri de populaţii migratoare: luvite, nesite, hittite şi altele (cf. PGet, 506); şi acestea au fost împinse de războinicii pelasgi de la Dunăre şi din Balcaniacă Peninsulă „până dincolo de Anatolia Centrală“ (unde fuseseră „asimilați şi înrădăcinați“ Hittiţii, între orizonturile anilor 2200 / 2100 şi 1900 î. H., şi unde, mai apoi, apare „ca scut al Pelasgimii > Valahimii“ notabilul „Imperiul Hittit„).
Aceste valuri de populaţii migratoare care au traversat spațiile cuturale / civilizatorii pelasge > valahe au dus şi „dincolo de Anatolia“ nu numai securea pelasgo-dacă / toporul pelasgo-dac de luptă, încovoiata sabie şi carul de război, ci şi zeităţi cogaionic-dunărene: Muma-Pământ / Baba Dakia (Dochia) din Cogaion a devenit în „panteonul pelasgo-hittit Ku-Baba“, adică „muma-mumelor“, zeiţa-Lună / Utu („Sora Soarelui“ / „Spuma Laptelui“, protectoarea războinicilor) a ajuns zeiţă patronatoare a oraşului Arina, având „locotenent pe regele Hat[t]usas“ (cf. PTDIH, 2)…
Valurile luvito-nesito-hittite au determinat sporirea numărului de pelasge > valahe confrerii războinic-religioase de tip zalmoxian-henoteist (intrate, din orizontul anului 1600 î. H., anul Reformei lui Salmas > Zalmas > Zalmoxis I, în „ordinul“ Cavalerilor Zalmoxianismului, ori „Cavalerii Dunăreni“, „Cavalerii Thraci / Cabiri“ etc.), solicitând o mai mare „producţie de arme“ metalice, declanşând marile construcţii strategice, forturi, cetăți etc., în cercuri concentrice, jur-împrejurul Cogaionului / Sarmizegetusei, extinzându-se peste întregul bazin al Dunării, peste nord-vestul Mării Negre, de la Nipru la Alpi, de la nord de Munții Carpaţi, până la sudul lanţului muntos Balcano-Dinaric. Pe la anul 1600 î. H., în complexul cultural Coslogeni-Sabatinovka s-a infiltrat valul de Aheeni migratori, în trei faze: «în primele două faze, aria sa de răspândire s-a limitat la Dobrogea şi la sudul Munteniei (până în preajma Bucureştilor); aria s-a extins însă în ultima fază până la Olt, înglobând în jurul Dunării fosta arie a culturii Zimnicea-Plovdiv […]; în aria sa de răspândire s-au descoperit şi depozite de bronzuri, cum cel de la Oinac (lângă Giurgiu)»; «ceramica specifică fazei a III-a a culturii Coslogeni şi de tip Zimnicea, descoperită în stratul al VII-lea de la Troia, este dovada pătrunderii unei populaţii danubiano-balcanice în nord-vestul Anatoliei, începând din secolul al XIII-lea şi până în secolul al XI-lea î. H.» (DVDac, 73).
Varianta răsăriteană a topoarelor pelasgo- > valaho-ardelene şi extinderea culturii Coslogeni, de la Sabatinovka la Pulpudava (> Pulpudeva) / Plovdiv, în faza a III-a, se explică printr-un nou val de populaţii migratoare din stepele dintre Nipru şi Volga / Urali. A fost un val puternic şi mişcarea lui spre sud s-a ţinut de ţărmul Mării Negre, după cum evidenţiază flux-refluxul cultural, între Sabatinovka şi Pulpudava / Plovdiv. Este culoarul cultural / civilizatoriu în care valul de noi-veniţi din stepele nord-pontice capătă încrâncenatul chip de Aheean – căci despre valul migraţiei aheene e vorba la mijlocul mileniului al II-lea î. H. Aheenii „se revarsă“ în spaţiul pontic al Pelasgimii > Valahimii, de unde sunt alungaţi de războinicii Pelasgo- > Valaho-Daci în sud, prin Pelasgo- > Valaho-Tracia şi, de aici, sunt împinşi în Arhipelagul Egeean şi dincolo de Anatolia. Aheenii au grăbit sfârşitul civilizaţiilor pelasgo- > valaho-miceniană, pelasgo- > valaho-minoică, pelasgo- > valaho-troiană şi pelasgo- > valaho-hittită. Din Anatolia acelor anotimpuri de „înfurtunări demografice“ s-a organizat „coaliţia popoarelor mării“ împotriva Egiptului.
IX) Reforma Zalmoxianismului şi divizarea religioasă a Pelasgilor > Valahilor din orizontul anului 1600 î. H. În spaţiul Pelasgiei > Valahiei-de-Centru, sau Old European Civilization, între orizonturile anilor 3400 şi 2500 î. H., elementele celui de-al II-lea şi ale celui de-al III-lea val-kurgan au fost asimilate „total“. Arheologii / istoricii evidenţiază – între extremităţile segmentului temporal precizat mai sus – existenţa culturilor: Petreşti, Cucuteni (A, AB, B, C), Bubanj, Karanovo (V, VI), Sălcuţa (I – IV), Herculane, Gumelniţa, Cernavodă, Tisa-Polgar, Bodrogkereştur, Tripolie (B, C), Balaton, Ezero, Coţofeni, Horodiştea, Folteşti, Erbiceni, Glăvăneşti, Gorodski, Ussatovo, Iamna, Boleraz, Baden, Niyrseg, Vucedol, Glina etc. (cf. GCiv, 262 / DVDac, 22 sqq.).
Pelasgii > Valahii creatori ai culturii Cernavodă I au opus o puternică rezistenţă; «datările cu C-14 din faza a doua a fortificaţiei de la Cernavodă indică perioada Ussatovo, […] cca. 3400 – 3200 î. H. […]; pe cursul Dunării de Jos, acest complex este denumit Cernavodă II; complexul cultural ulterior, Cernavodă III, pare a fi evoluat din faza I», consideră cu temei M. Gimbutas (GCiv, 215). Căci Pelasgii > Valahii, după cum au dovedit de nenumărate ori prin „istorii“, au apelat la o specifică strategie: rezistenţă în faţa invadatorilor câtă vreme populaţia aşezărilor periclitate putea să-şi pună la loc sigur bunurile, sau să şi le ducă în adăposturile pădurilor, dealurilor / munţilor, pseudo-retragearea luptătorilor / războinicilor autohtoni şi totodată atragerea invadatorilor în zone convenabile, până la scoaterea inamicilor din „ţara (țările, adică provinciile) lor de râuri / munţi“, de unde erau trecuţi în seama altor luptători autohtoni „avizaţi“. După trecerea „undei de şoc“ a războinicilor-invadatori, îşi făcea apariţia masa-migratoare (bărbaţi, femei, copii, familii din triburile valului migrator), mai mult ori mai puţin „belicoasă“. Urma aşa-zisa „co-existenţă“ (dacă invadatorii erau foarte numeroşi, neputând fi alungaţi) ce, în cazul respectivei culturi, a avut rezultat cultura Cernavodă II. Asimilarea ori alungarea migratorilor şi re-aşezarea / re-venirea la matcă sunt atestate de faza a III-a a culturii Cernavodă, când Pelasgii > Valahii, făuritori ai acestei culturi, au reînnodat firele tradiţiei cu faza I. Această revenire la matcă este caracteristică şi celorlalte culturi din aria Pelasgiei > Valahiei-de-Centru.
Cultura Coţofeni are o mare răspândire în aria Pelasgiei > Valahiei, desfăşurându-se în timp, potrivit „datărilor C-14“, între orizonturile anilor 3515 (Ostrovul Corbului) / 3470 (Herculane) şi 3050 / 2860 î. H. (cf. GCiv, 230), adică în perioada celor două valuri-kurgan. În faza ultimă a acestei culturi, începând de pe la anul 3000 î. H., îndeosebi prin complexele culturale Ezero, Vucedol, spaţiul cultural / civilizatoriu al Pelasgimii > Valahimii a intrat în era bronzului. În prima fază, „nucleul“ culturii Coţofeni s-a constituit în Oltenia; s-a extins apoi, în fazele a II-a şi a III-a, în Muntenia, în Banat, în Crişana, în Ardeal, în Maramureş, în Moesia, în Pannonia etc.*
_________________
* Bibliografia de sub sigle:
DVDac = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, «Dacia înainte de Dromihete», Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988;
GCiv = Marija Gimbutas, «Civilizaţie şi cultură» (traducere de Sorin Paliga; prefaţă şi note de Radu Florescu), Bucureşti, Editura Meridiane, 1989;
PGet = Vasile Pȃrvan, «Getica» („o protoistorie a Daciei“ – ediție, note, postfață de R. Florescu), Bucureşti, Editura Meridiane, 1982;
PTDIH = Ion Pachia-Tatomirescu, «Dacia şi Imperiul Hittit», în revista «Clio» (Timişoara, ISSN 1223-0944), anul II, nr. 6 − 7 / iulie − august 1993, p. 2.
Lasă un răspuns