Sociopol a făcut un sondaj foarte interesant și foarte rar în legătură cu auto-percepția românilor din perspectiva sărăciei. Întrebarea – cheie a fost: „Din punctul de vedere al veniturilor din familia Dvs., în ce categorie credeţi că vă încadraţi cel mai bine: Sărac; Stare medie; Înstărit?”… Anul de referință a fost 2014, adică, anul de debut al celor două mandate de președinte exercitate de Iohannis. După crizele derulate telescopic sau paralel din 2020 încoace, minunat gestionate de dl. Iohannis și de guvernele lui, populația a regresat, ca nivel de trai, la nivelul anului 2013, care a fost primul an în care românii reușeau să iasă, cu chiu cu vai, din criza economică declanșată de falimentul Lehman Brothers și cauzată de bănci. Dacă în 2014 auto-percepția de sărăcie era de 40 la sută, în 2024, procentul a crescut la 54 la sută. Sunt nu mai puțin de 14 la sută dintre români care se consideră sărăciți de cele două mandate ale lui Iohannis și de guvernele lui! Stabilitate, comasare, tehnocrație, progres, luptă cu plandemia și cu claimătceingi, slavaucrainî, mai multă Europa – ce mai, tot tacâmul… Ponderea clasei medii în auto-percepția sărăciei/bogăției a scăzut de la 40 la sută în 2014, la 27 la sută în 2024. Și aici e vorba de 13 la sută!
Clasa medie este, de regulă, votantul politicienilor conservatori, așa cum se pretind cei din PNL (și, culmea, și cei din usere, care se identifică de dreapta…). Cu toate acestea, politica trans-conservatoare, care este în fapt neo-marxistă și filo-totalitară, nu s-a preocupat niciodată în ultimii 20 de ani de existența și consolidarea clasei de mijloc. Ca nicăieri în Europa sau în lume, dobânzile la creditele acordate de bănci populației sunt de trei ori mai mari decât media europeană și de trei-cinci ori mai mari decât dobânzile la depozite. Prețurile la imobile nu sunt adaptate pieței și veniturilor oamenilor de rând, ci acestor dobânzi, precum și „necesității” ca dezvoltătorii imobiliari să facă profituri cu trei cifre, pentru a acoperi șpăgile necesare avizelor, autorizațiilor de construcție și racordului la utilități. De aceea, se vând garsoniere de 11 mp cu prețuri ce sfidează ridicolul: de la 55 de mii, la 75 de mii de euro te costă să stai în minunea de apartament de 11 mp, dar măcar ai vedere la „antold”… România este țara unde energia este la preț de trei ori mai mare decât în Norvegia, deși are capacități de a produce energie cât să consume, la preț decent sau subvenționat, și Moldova, și o parte din Ucraina…
Cât despre săraci, la propriu, avem cifre de la INS: peste 32 la sută dintre români sunt la limita sărăciei sau sub limită. Vorbim de 6,5 milioane de români. Este adevărat, din plimbarea pe Calea Victoriei, din petrecerile cu iarbă și praf de calitate de la festivalurile din Cluj, din goana mașinii electrice super-scumpe (și foarte puțin fiabile) de pe Magheru nu se văd aceste lucruri. Nu se văd nici pe social – media, nici în manele, nici pe plaja de la Mamaia. Nu se văd pentru că sunt camuflate. Nu se văd pentru că toți banii din lume sunt turnați de primari și miniștri în centrele urbane glamour, turistice și festivaliere. Dar chiar și turiștii pot vedea, de exemplu, în ce hal arată cele 15 mii de imobile coșcovite din și din jurul Pieței Traian din Timișoara, care este la 200 de metri de Piața Unirii… Și, ce să vezi, politicienii care s-au aglutinat în jurul lui Iohannis au votat-o în bloc pe Ursula, cea care vrea euro-obligațiuni de război de 450 mld euro. Plus centralizarea puterii în propriile mâini, ducând până la capăt proiectul destructiv de transformare a Uniunii Europene într-o Uniune Sovietică sexo-marxistă și creștinofobă.
Notă: ca să poți acționa, trebuie mai întâi să știi. Acțiunea care precede cunoașterea și rațiunea e un mod de a ciopli realitatea cu barda. Numai bolșevicii și naziștii au putut acționa astfel. Nimeni rațional nu poate acționa astfel. Nu în 2024…





