De câțiva ani, temele Rusia și, mai ales, Putin, au devenit centrale, nu doar pentru ruși, ci și pentru o mare parte a lumii. Mai ales pentru această parte a lumii, care a avut mai mereu probleme de vecinătate cu Rusia, respectiv fosta Uniune Sovietică. Ba, trăim o adevărată fobie, un adevărat „sindrom Putin”. Putin care poate fi cuvântul ce denotă cel mai bine situația complicată a violenței politice, economice, sociale și militare contemporane. Mărturisesc (eu din capul locului, alții din capul „Hidrei”) că nu sunt nici rusofil, dar nici rusofob! Sunt doar un cetățean român sincer, patriot, suveranist, cu principii și valori naționaliste. Și cu Credință creștin ortodoxă. M-am decis să abordez această temă complicată, dar de mare actualitate, pentru că am observat că azi este din ce în ce mai dificil să vorbești liber și deschis pe tema rusofobiei și a „Putinofobiei”. Deoarece rusofobii de obicei nu sunt conștienți de fobia lor! Eu însumi cunosc mulți prieteni buni, persoane inteligente, intelectuali cu care în general nu am probleme să port discuții raționale. Dar când discursul politic atinge Rusia, sau persoana Președintelui Putin, peste judecata lor se lasă o ceață groasă iar în locul raționamentelor se manifestă sloganuri, clișee, preconcepții și prejudecați…
O adevărată orbire față de faptele reale și o surzenie totală față de argumente. Ca să nu mai vorbesc de acuzația virulentă proferată cu adevărată „mânie proletara” – de a fi în slujba lui Putin. Rusofobia occidentală, a unui occident azi sleit de puteri, de rațiune și de înțelegere corectă, nu este un fenomen nou. Astăzi, noi o putem înțelege printr-o plasare corectă în contextul istoric actual al acestui val tumultuos și impetuos de rusofobie, declanșat de SUA în întregul Occident, mai ales prin rețeaua densă a mijloacelor de comunicare în masa, controlată de tabăra americană. Și servită noua la pachet cu „Putinofobia”. Mai temperată din anumite puncte de vedere, comparativ cu actuala, rusofobia ne-a ținut companie mai ales în timpul Războiului Rece. Atunci, Hollywoodul a transformat într-o industrie „en gros” cucerirea minților și inimilor popoarelor. Rușii, care erau prezentați în rolul personajelor negative din primele filme ale lui James Bond, continuând cu „Rocky”, „Rambo”, Chuck Norris – „Missing în action” și altele similare, ni se par astăzi un fel de personaje simpatice din benzile desenate, în comparație cu manifestările sofisticate și perfide ale vremurilor noastre. Totuși, atunci dar și astăzi, toate acele absurdități mediatice au fost luate în serios.
Vremurile s-au schimbat, iar subiectele prin care se promova cu câteva decenii în urmă rusofobia, nu mai prind astăzi. Dar în epoca în care au fost utilizate, au fost eficiente. Astăzi însă prind altele, la fel de absurde. Doar că absurditățile actuale nu sunt considerate astfel de majoritatea și vor fi recunoscute drept absurdități abia într-un viitor îndepărtat. Dacă va mai exista unul?! Toate aceste absurdități trebuie să tragă mai mult decât un semnal de alarmă, în mintea oricui mai este capabil să gândească. Procesele și procedeele prin care presa americană și occidentală îl defăimează pe Vladimir Putin de ani, cu intenția de a submina încrederea publicului în Președintele Federației Ruse, este incompatibil cu orice principiu și ideal al democrației, de conviețuire civilizată, dar și de elementar bun simț. Paradoxal, popularitatea de care se bucură Președintele Putin în Federația Rusă și în rândul suveraniștilor de pretutindeni, este egalată doar de disprețul pe care liderii globaliști occidentali și americani au reușit să-l trezească la ei acasă. Bucurându-se, în Rusia, de cele mai ridicate cote de respect, în comparație cu orice alt șef de stat din lume, putem concluziona că acest nivel de demonizare al Președintelui rus, este, în primul rând, nedemn de o lume matura și civilizată, iar, în al doilea rând, este pur și simplu prostesc. Henry Kissinger, adversarul istoric al sovieticilor din timpul Războiului Rece declara? „Pentru Occident, demonizarea lui Putin nu este o politică, ci alibiul pentru lipsa unei politici”… Apoi, Putin este mai mereu acuzat de infamia de a fi fost spion KGB, ca și cum Președintele american George Bush nu ar fi fost șeful CIA! Sau absurditățile halucinante când mass-media occidentală și-a făcut de cap, diagnosticându-l pe Putin cu tulburări mentale, cu paranoia sau când l-a declarat psihopat.
Într-o vreme, era specific Uniunii Sovietice să eticheteze personajele incomode ca fiind „bolnave mintal”. Astăzi, rolurile s-au inversat și aceasta pare să devină tot mai mult o prerogativă a occidentului. Un Occident care proiectează asupra Rusiei propriile „defecte”, care ies la suprafață: procesul progresiv de demolare a propriei democrații și propria agresivitate militară. În tot acest proces gigantic, SUA și Occidentul creează în imaginarul colectiv „imagini ale dușmanului”. Rusofobia și „Putinofobia” sunt astfel exportate în creierele celor ce își așteaptă zilnic doza homeopată de minciună, prostie și manipulare. Dat fiind că toți stau cu ochii pe TV, pe calculatoare și pe telefoanele mobile, de această spălare pe creiere în SUA și Occident, se salvează doar acei cetățeni – un procent redus, dar în creștere, care au făcut pasul dificil de a se elibera din cuștile mentale ale propagandei oligarho-globaliste. Trebuie democrația să învingă, care nu este nici Biden și nici Putin. Astfel, Rusofobia și „Putinofobia” sunt în mare parte „produse” confecționate în mod artificial de către cea mai mare fabrică de mituri pe care lumea a cunoscut-o vreodată: sistemul mass- media globalist american și occidental. Sistem care, precum un virus nociv, a ajuns să se infiltreze prin toate ramificațiile sale, mai mult sau mai puțin oculte, în mass-media din întreaga lume. Un singur lucru au uitat acești psihedelici: Dumnezeu conduce lumea și nu lumea pe Dumnezeu!
Lasă un răspuns