Cam reduși la minte ăștia de la „Elie Wiesel”… Și fără un minim simț al logicii în discursul de înfierare… Că sunt porniți rău, e una, dar asta nu înseamnă că pot izbi cu silogismul urii din ură de pământ… Sigur, mai dau ei și cu limba română de colțurile analfabetismului lor funcțional, așa că, a te aștepta la tehnici rafinate de reinterpretare și promovare, fie și a falsurilor și minciunilor fățișe, a „nuanțelor”, nu-i așa?!, ar fi deja prea mult… Ei merg cu forcepsul urii… Dar se pierd printre dinții lui știrbi… Și scot niște tâmpenii pe post de argumente, mai mari poate doar decât ura care îi tot mână… Ura împotriva noastră… Înfierarea și învrăjbirea noastră… A noastră ca indivizi, dar și ca societate… Și a intelectualilor ei, dar și a politicienilor și guvernanților, pe care vor să-i pună să facă îndreptarea voită de acest „wieselism” atât de rău mirositor… Și merg atât de „otova” cu ideile lor strâmbe că au ajuns să glorifice ei… fascismul!… Pentru că pun ca motivația a nemulțumirii și protestului lor împotriva canonizării sfinților noștri reproșuri vizând „ridicarea între sfinți a unor persoane care, pe parcursul vieții, au împărtășit, prin vorbă sau faptă, valorile fascismului”… Or, aici ar trebui să se încheie definitiv lucrurile pentru acest „institut”… Care ar trebui, nu doar desființat, iar nestirpele de acolo puse să dea înapoi toți banii pe care i-au tocat din sărăcia noastră pentru a ne înfierea, ci și expediat direct în paginile codului penal pe care ni-l aruncau în obraz când voiau ei… Căutând nod în papură, dar, mai ales, inventând ghemuri de noduri… Pentru că, iată, ei sunt, de fapt, cei ce glorifică, și nu activitatea unor indivizi ai trecutului, ci un curent în sine, dând, cu atâta patos definiția unui fascism pe care îl includ în „curricula” valorilor! Pentru că, în momentul în care discursul lor se referă la ceva de neimaginat, după acele orori ale trecutului vorbind despre „valorile fascismului”, discuția trebuie încheiată…Fie și doar pentru că au pus pe buzele lor strâmbe „valorile fascismului” … Firește, acum o să o dea cotită… Nu că nu s-ar fi exprimat ei corect, ci faptul că noi nu am citit „definiția” lor de atâtea ori de cât ar fi fost nevoie să ne devină limpede! Să se limpezească de unsoarea făcăturii lor continue și să devină oțetul de înfierare a crucii noastre de neam… Că ei o știu pe aia de pe tunurile lor de doctrine… „Dacă nu sună românește, citește de atâtea ori până va suna!”… Iar dacă sensul nu este cel dorit, tot așa, citește până iese calapodul modelat de ei… Cel al falsurilor, făcăturilor, reproșurilor, urii și, în final, căci despre asta este mereu vorba, al gheșeftului de a mai fi obținut ceva…
Să te pui însă ca prostul în vorbă contra marilor duhovnici nu este ca și cum i-ar trezi pe sfinții noștri în vorbă cu ei. Pentru că nu au vreme sfinții de astfel de jerpelituri ce stau pe la colțuri… Au Dânșii alte lucruri, de făcut, de îndreptat… Dar ăștia sunt afoni în cele ale mărturisirii creștine… Sunt afoni și slujbași ai lucrului împotriva a tot ceea ce este mai frumos, mai demn, mai măreț și maiestuos. Dar au a se teme aceia ce s-au pus contra canonizării sfinților noștri! Că le e teamă pesemne că, după așezarea sfinților în altarul cu atâtea candele arzând a jertfă a neamului românesc, va veni și vremea trecerii înțelepciunii și cuvintelor lăsate de aceștia în memoria imediată a țării. Și nu doar prin promovarea învățăturilor și publicarea cuvintelor lăsate de aceștia drept mărturie a jertfei lor, ci prin potrivita și necesara misiune pe care o mai putem face noi în a ne îndrepta tăcerea, nepăsarea, neveghea, teama, depărtarea, dezinteresul ultimelor trei decenii. Promovarea unei Istorii a sfinților noștri mărturisitori în Panteonul de învățături al țării. Iar atunci, deși sfinții nu au de fel nevoie de recunoașterea meritelor și frumuseții lor duhovnicești din jertfa pentru neam și țară, rostul canonizării va fi pe deplin împlinit și mărturisit.
Avem 16 sfinți români canonizați. De aici poate începe un nou drum pentru noi, cei încă aici, simpli muritori și nevrednici rătăciți. De aici putem prinde curajul de a-i pune pe fiecare, nu doar pe câte o treaptă a drumului nostru de necesare învățături, de înțelepciune și mântuire, ci, pe fiecare pe propria-i scară de cunoaștere duhovnicească, unindu-i într-o corolă de minuni duhovnicești ce va reaprinde, din candele de mărturisire, coroana retrezirii noastre ca neam și țară. A demnității și mândriei de a fi avut asemenea învățători și dascăli, asemenea Sfinți Cuvioși Mărturisitori, asemenea Sfinți Preoți Mărturisitori, asemenea Sfinți Cuvioși și Sfinți Preoți Mucenici, de neam și țară.
Lasă un răspuns