Ar fi deja a doua treabă urat mirositoare în mai puțin de două luni… Puturoasă pentru noi, dar, cum gunoiul unora este avere pentru alții, iar noi, pentru „unchiul Sam”, suntem doar o pubelă cu resturi, cu averi tratate că resturi, transformarea acestora în comori pentru alții devine o chestiune evreiască deja cu repetiție… Și atât de batjocoritor reluată, inserată, forțată, livrată, că îi putem spune, fără riscul de a greși dar, mai ales, fără regrete: „chestiunea jidănească”… Scenariul aplicat este, de altfel, mai rău, mai vitriolant, decât în bancul cu iz talmudic al evreului care, nu doar că a luat bani cu „împrumut”, nu doar că nu i-a mai dat înapoi (ăștia oricum nu dau nimic înapoi!), dar a ajuns a socoti și demonstra că tot celălalt îi datorează bani. Așa și cu noi. Doar că nu „unchiul Sam” este aici evreul! Ar vrea el, se crede cumva ales, sau, măcar, alături de cei ce se dau drept aleși, dar el este doar un intermediar pe comisioane. Iar evreul este acolo unde te aștepți să-l găsești. La vatra pocinogului, punând chiar el cărbuni pe jar… Smulgând sufletul unor națiuni, respirația financiar-economică a acestora, pe hornul intereselor, deși, deja, a trecut de la luarea cu japca a surselor de căpătuială la acapararea resurselor, scoțând, dară, sufletul financiar-economic, dar și cultural, istoric și de vestigii al altora, pe un cos de care ține „unchiul Sam”. Până o sa-și frigă degetele până la os. Sau o să ardă (și) el, sacrificat „political correctness” pentru interesele ațâțătorului atâtor focuri, de ură, de scornire, de stârnire, de război, de moarte, de carne de copii arzând pe afeturile unor tunuri pe care, ei, victime inocente, nu doar că nu au avut vreme a le înțelege, dar nici nu au avut când să le vadă ca fiind răul într-o lume în care au fost aduși a priori la bine…
În cazul nostru, treabă asta evreiască sună cam așa… Am cumpărat pe bani grei ceva ce am dat mai apoi, puși de vasalul cu rol de coșar, aproape nedespachetat, pe gratis, și nu doar că nu vom primi nimic în schimbul unui gest ce ne-a periclitat securitatea națională, dar vom plăti pentru a cumpăra „altceva”, înlocuind ceea ce am dat pe gratis, dar si cu alte condiționări pentru a ni se da dezlegare să dăm, de parcă era un second-hand trimis de austrieci (ăla gunoi!), la noi, pe post de marfă „conformă”. Și, acum vine marea mârșăvie, adevărat șperaclu de despuiat națiuni și țări… Căci vom lua bani cu împrumut de la cel ce ne-a vândut acel ceva, apoi ne a pus să-l donam, muștruluindu-ne astăzi că, pe fond, donația nu impunea ceva la schimb. Că au înțeles ai noștri greșit. Și poate că așa e, ca în viață, nu doar ca în cabazlâcuri, dar, atunci, ar trebui făcute niște dosare penale și pus sechestru pe toate cele șase case luate de câți agarici trădători au semnat pentru zisa „donație”. Și care vor semna și pentru un împrumut, pentru a pune orice altceva „la loc”, ceva pe post de momeală de protecție de securitate națională…
Și nu, nu este nicidecum doar o nouă factură impusă de parcursul „democratic” al României. Pe lângă UE și NATO… Ci un model a ceea ce va urma. Pentru că, o țară-șantier, șantier deschis prin reziliența de înrobire, cu bani ce nu vor mai ajunge pentru lucrări, că nu am calculat noi bine, că au furat pirandele cu roaba de pe șantier, nu va mai conta, va trebui sa ne împrumutăm masiv. La dobânzile împovărătoare dictate prin fondurile financiare internaționale, cu asumarea obligației-clauză de a da ceva înainte (dar nu gunoi, nu second-hand -uri!), așa cum ne vor fi făcute contractele pe viitor… Contractele de înstrăinare, de vânzare a ceea ce a mai rămas din țară, pentru a primi câte un alt împrumut în birul de continuitate împotriva neamului, al țării, al ființei și existenței ei pe viitor.
Lasă un răspuns