Când am fost la Athos, am rămas uluit de contrastul flagrant dintre trăirea isihastă, viața de sfinți a sihaștrilor, și agresivul comerț care se făcea în Kareia, capitala Muntelui Sfânt. Piața acestei vechi mănăstiri, ctitorie a împăratului Constantin cel Mare, era plină de tarabe și căsuțe unde călugării vindeau obiecte sacre, icoane, cruciulițe, odăjdii, tablouri, vase de lut zugrăvite, antichități religioase etc. Să vezi un eremit, care de zeci de ani își trăiește veșnicia într-o grotă a muntelui, cum vinde aici mici sculpturi din lemn, pe care el le cioplise în izolarea sa. Comercializarea Sfântului Munte nu este o replică la declinul civilizației iudeo-creștine, ci o acceptare, o includere în sânul credinței a tot ce se practică rău în biserica ortodoxă. Statutul inițial al athonismului, trasat la început de însăși Maica Domnului, când a pus piciorul ei sfânt pe acest loc istoric și statuia lui Apollo de pe vârful Athon s-a prăbușit, a fost încălcat din nevoia de putere a noilor stăpâni ai Athosului, aflați sub influență turcească. Degradarea a ajuns atât de departe încât mai marii ierarhi ai Muntelui bincuvântează pe ticăloșii care fac donații, pe ideea că așa vor să le fie iertate păcatele. Cum e cazul lui Gigi Becali, care a fecalizat cu faptele lui de hoție România, făcând numai fără-de-legi (nici pușcăria nu l-a domesticit), dar ierarhii BOR i-au dat fericiți un loc în zona sacră vlâceană să ridice o biserică athonită (la concurență cu Frăsinei!), cu figura lui sinistră pe peretele votiv, ceea ce este o impietate fără seamăn. Ba uimirea mea a fost și mai mare când un sihastru pe care îl iubesc, fost coleg al meu de facultate, actorul Dragoș Pâslaru, devenit stareț la Mănăstirea Sfântul Filomon, mi-a declarat că îl așteaptă cu brațele deschise pe Gigi Becali, să-l roage să-l ajute cu bani, să termine de reparat biserica mănăstirii și chiliile. Dacă păcătosul dă bani, înseamnă că s-a pocăit! Cum vedem, azi impietatea în biserică este binecuvântată, nu mai e un păcat, așa de mare, ca pe vremea Ioanei d’Arc. Am văzut chiar vrăjitoare care nu mai sunt arse pe rug, ci primite la mănăstiri cu fală, ca un act de omenie creștină, poftite la masă, puse în capul trapezei!
Am discutat cu schimnicii de la Muntele Sfânt, de ce s-au călugărit, care e rațiunea plecării lor din lume? Păcatul, au zis ei. Păcatul prea mare. Athosul s-a consacrat ca simbolul izolării absolute, model pentru toate mănăstirile, care trebuie să fie oaze de rugăciune, nu se spurcăciune. Însuși Nostradamus, când îl epuizau profețiile, se reînvigora apelând la trăirea isihastă. Dar în pas cu civilizația iudeo-creștină care s-a degradat, mai rău decât a prevăzut Oswald Spengler declinul Occidentului, care vedea o evoluție ciclică a civilizațiilor, așa s-a petrecut și cu mănăstirile, care s-au „modernizat”, ele sunt departe de a mai fi un loc de refugiu, de asceză, de austeritate maximă, așa cum o concepea Sfântul Siluan, ci au ajuns la un nivel de trai costisitor, sunt dotate cu toate mijloacele tehnice moderne, parcă ai fi cazat la un hotel de lux, cum am văzut la Mănăstirea Sâmbăta de Sus sau la Iezer, de pildă. Viața călugărească a ajuns de invidiat. Locurile sacre au devenit focare turistice. Totul ne arată că această cale a primei geneze, din care a rezultat civilizația iudeo-creștină, duce la pervertire, e o cale a prostituției spirituale, având cauza în confortul material. Când îl vezi pe Patriarhul Daniel că vine să sfințească o troiță și coboară dintr-un Mercedes de ultimă oră, în odăjdii aurite ca la slujbele de la Vatican, pe care cineaști ca Fellini și Pasolini le parodiau în filmele lor, nu te mai gândești să te spovedești la unul ca el, fiindcă opulența este tot ce poate fi mai opus religiei creștine. Iisus făcea elogiul sărăciei, al cumpătării, dar a venit armata de teologi moderni care a exploatat toate vorbele lui, care a dus omenirrea pe calea promisiunilor deșarte. Dacă Iisus i-a spus tâlharului răstignit de lângă el: „Adevărat își spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”, imediat au făcut o punte între sacru și profan. Declinul civilizației iudeo-creștine stă în pervertirea sacrului prin profan, cum ar spune Mircea Eliade. Toate vorbele înțelepte ale lui Iisus au fost profanate. Nu există verset din învățătura lui să nu se fi transformat în albia unei secte, astfel s-a ajuns la mii de secte, unele cu texte apodictice, precum „Martorii lui Yehova”, propovăduind iminenta Apocalipsă dacă enoriașii nu vor să înțeleagă ce trebuie să facă spre a ajunge în Împărăția lui Yehova, despre care Eminescu spunea în suprema poezie a neînregimentării:
Eu nu cred nici în Iehova, / Nici în Buddha Sakya-Muni,/ Nici în viață, nici în moarte,/ Nici în stingere ca unii.
O gigantică avalanșă de promisiuni deșarte a invadat omenirea, mai ceva decât potopul lui Noe. Lumea este ținută în loc de basmele biblice, precum Viața de apoi, învierea în duh, învierea morților sau mântuirea, la care se adaugă minciunile popești, cu pomenile, cu moliftele, cu iertarea „tuturor” păcatelor. Chiar a tuturora?!! Dar pe-ale spoveditorului, cine le iartă? Eu îi mărturisesc sub patrafir că tocmai am ucis un om, mă pocăiesc, vai, de mine, ce mă fac, vai, copilașii mei!, și el îmi iartă păcatul, dar cu condiția să nu mai fac vreo nouă crimă, apoi tace, duce în mormânt informația cumplită, nu merge la anchetator să spună ce-a aflat, adică tăinuiește ticăloșenia, e co-părtaș la crimă! Cine îi dă lui dreptul să facă asemenea nelegiuiri imorale? Aceasta-i religie? Merită vreun preot să-i dau Premiul Inocenței?
Merită Putin et co., care amenință omenirea cu arma atomică, cu o distrugere globală? Ce fel de credință se practică în cea mai mare țară creștin-ortodoxă, când patriarhul ei binecuvântează cu agheazmă obuzele cu care rușii își ucid frații?! O fac pe pocăiții la altar, dar cum ies afară din biserică scot pistolul! Ce să mai spun de locul unde fariseii l-au răstignit pe Iisus, care a devenit azi un simbol al masacrului holocaustic (holocaust = ucidere în masă pe motive politice și religioase). Merită Netanyahu et co. Premiul Incoenței? Merită artiștii. Fiindcă dacă ceva poate fi salvat pentru Lumea II din Lumea I este arta, marea artă inspirată de sfinți și mitologia religioasă. Dar ea este pentru inițiați, nu pentru carnea de tun. Când Blaga vorbește despre Iisus-pământul pe care călcăm, ca pe trupul lui Iisus, este o metaforă pe care nici un profet religios nu a gândit-o. Dimpotrivă, ei s-au tras de brăcinari cu Iisus, au coborât religia la turmă. Dar au propovăduit-o sfidător, ierarhic, în haine strălucitoare, ca veștmintele îngerilor și în culori feciorelnice!
Civilizația iudeo-creștină este ca un arbore măreț pe dinafară, dar mistuit de carii pe dinăuntru. Iată aici noi argumente care fac inevitabilă o Nouă Geneză.
Lasă un răspuns