Căci, mai apoi, nu vom mai avea loc pentru îmbrățișările de reîntregire cu frații noștri… Și nu doar pentru că acei alți următori poeții ce vor păși, în cadență și poate chiar marș, peste urmele deschizătorilor unirii, nu vor mai avea în mâini doar condeiele reîntregirii, ci și armele impuse de Europa, dar și pentru că, fără Țară Mamă, dimpreună în Uniunea Europeană, orice acord de securitate cu Bruxellesul spre asta va duce… La transformarea Moldovei de peste Prut după cum va dicta Bruxellesul… Cu arme, cu poligoane, cu unități europene dislocate, dar nu pentru a-i apăra pe frații noștri, pentru că numai noi o putem face până la sacrificiu, nu alții, ci pentru a apăra interesele Europei… Pentru planurile camarilelor politice de război, în care sacrificarea unei țări nu va conta, căci Europa nu se va înduioșa nici de morții, nici de răniții, nici de distrugerile ireparabile ce ar putea urma… Pentru UE, Republica Moldova nu are nici resursele noastre ispititoare, nici infrastructurile industrial-comerciale, nici piețele noastre de consum, pentru a fi, aidoma nouă, o fleică bună de muls ani și ani… Iar ea va ajunge a depinde strict de Occidentul în a cărui pânză este gata să se înțepenească, nestând, în acest demers, la pieptul protector al Patriei Mamă…
Într-adevăr, Parteneriatul de securitate și apărare, semnat de lideri de la Chișinău cu Uniunea Europeană, apropie Moldova de Occident, dar de interesele și jocurile acestuia în propriul folos, inclusiv ca o altă rampă militarizată, avanpost în frontul războiului, azi ucraineano-rus, mâine europeano-rus, ridicând, în schimb, un zid chiar față de Patria Mamă, zid ce poate nu va mai putea fi trecut pentru multe decenii… Iar liderii Chișinăului fac acest pas fără nici o garanție reală de securitate pentru Moldova… Pentru că însăși artizani „parteneriatului” recunosc că 400 de kilometri sunt mult prea ușor de „străpuns” de o Rusie agresoare. Dacă Moscova asta vrea. Și, așa cum nu ne-ar putea apăra, în mod real, pe noi, ruși având nevoie (chiar după socotelile strategilor ce ne-au aruncat în această pecingine economico-militară) de numai 48 de ore pentru a trece, nu doar „dincolo”, ci deja cu mult peste orice „dincolo” de Gurile Dunării, în timp ce armatele NATO, ori eventualele forțe militare europene, ar avea nevoie de mult mai multe zile pentru a se coordona și a pregăti logistic un răspuns. Care nu va mai fi nici măcar „de apărare”, ci, eventual, unul de constatare a dimensiunii pagubelor, lăsându-ne probabil nouă numărarea victimelor colaterale unei stârniri a Moscovei de către Occident…
Or, de ce trebuie Moldova să se lase expusă unui asemenea risc?… Mai ales când este evident că Bruxellesul „joacă”, fie și sub pretextul țelurilor sale euroelectorale, la niște capete de pod ce pot deveni adevărate focare de viitoare fronturi… Și este cât se poate de clar că acest „parteneriat” este un impuls pe care Occidentul își permite să-l dea Chișinăului și pe fondul lipsei oricăror reacții din partea noastră în politica europeană. A lipsei, în atâtea luni și cu atât de multe partide românești ce și-au transformat unionismul într-un soi de suveranism de urnă europarlamentară, măcar a unui apel către oficialii Chișinăului, înaintea împotmolirii Moldovei în plasa intereselor de război, și ca economie și ca logistică, pentru că în asta se vor transforma pașii încrederii de acum, a absenței, așadar, a unei chemări a Patriei Mamă, dacă nu la o Reîntregire imediată, măcar la menținerea vie a temei Unirii…
Altminteri, fără o minimă reacție, unitară, lucrurile o vor lua înspre o singură direcție… Fără a mai exista, poate pentru decenii, posibilitatea de a mai schimba tactica, de a reveni la unionism, de a înlătura șenilele puse peste florile și penițele poeților anilor ’90, pentru că, intrată singură în UE, și apoi în NATO (da, inițial, ca țară „suverană”, dar, de a doua zi, nicidecum independentă în deciziile pe care le va mai putea lua sub impunerile Europei, sub cerințele de sacrificiu, ca economie de război și teritorii disponibile a fi puse „în slujba unității și apărării UE”), Moldova nu va mai putea activa, nici de vor vrea toți frații și toate surorile de pe ambele maluri, dimpreună, Reîntregirea… Nici măcar sub forma adaptativ-politică a vremurilor deja depășite ca scadență a putinței, ca Reunire… Căci vom fi fixați, prin acte și tratate, doar în formele „de asociere” pe care le va permite UE, ca dezvoltare în cadrul unor regiuni economice transfrontaliere… Pentru că acesta va fi noua frontieră, impusă de UE, între noi și Moldova…
Lasă un răspuns