Și dacă Europa deja moare?!… Și doar nu vrem a înțelege?…

Toată lumea se teme de „marele urs”… De cândva… Căci, acum, este mai mult o fantoșă a pielii de urs de pe țărușii de granițe ai URSS-ului… Și acela, tot de cândva… Dar a fost de ajuns să se isterizeze câțiva… La comanda unchiului Sam, poate și a Chinei și, tot mai probabil, și a unei părți din zona arabă, cu toții dorind, nu atât moartea Europei, ci înlăturarea ei din ecuația celor ce contează în noua ordine a lumii… Și de-ndată corul bocitoarelor s-a și pornit… De la riscul Moldovei de a ajunge sub cizma rusă, dacă Ucraina va cădea, până la viziunea conservei de la Élysée vizând moartea în sine a întregii Europe… O „moarte inevitabilă” (și parcă deja o simțim în fiecare os de națiune, de suveranitate și demnitate, și nu doar cultural și economic, ci de-a dreptul arhetipal), și care s-ar consemna tot în clipa în care Kievul ar pica… De parcă ar mai conta, căci, dacă nu murim deja de vii (de un prea lung timp parcă ne tot zvârcolim, nu?!), Europa va fi oricum, în scurtă vreme chiar, „pe ducă”, din cauza bolilor ei necurate, de sistem, de gen, economice, de false drepturi și politici ale corectitudinii… Ori din spurcarea propriilor istorii naționale, unele stindard, altele afeturi ale naționalismului și demnității de neam de cândva, care au făcut dimpreună Europa mare în istoria lumii prin propriile sacrificii de neam, prin propriile mișcări de deșteptare, de neatârnare, de națiuni în afirmarea clipelor astrale, ale căror secundare par a fi tăcut astăzi… Mai ales că Europa nu a ajuns cea de până mai ieri prin alții, nici prin ancorarea slugarnică în pseudosiajul unui „Make Europe Great Again”, un slogan golit tocmai de secundarele măreției, și nici măcar tradus, ca model de urmat, într-o limbă europeană, ci preluat, aproape „ad-literam”, din rostirea bătrânului bunic, al și mai bătrânului „unchi Sam”, de către aparenții suveraniști și naționaliști ai națiunilor europene globalizate.

Moldova fraților și surorilor noștri se teme dară că, dacă Ucraina va cădea, ea va ajunge pe de-a întregul sub copita de „desferestroikizare” a Rusiei… Dar soluția a fost de peste trei decenii la îndemâna ei… Și este, încă… Și nu era nevoie să ajungă până în acest punct terifiant… Căci, unirea cu țara-mamă ar fi pus-o la adăpost… Ar fi intrat sub „umbrelele” pe care România se mândrește că le are larg desfăcute… Deși nici măcar asta nu ar fi contat, nu acele „umbrele” de siguranță, ci faptul că ar fi fost reîntregită cu ființa născătoare a ei… Patria-mamă… Or, unde este mai bine apărat pruncul dacă nu în îmbrățișarea mamei?!… Iar dacă oamenii ar fi contat în lume, dacă despre ei ar fi fost vorba cu adevărat, și Kievul ar fi putut face asta… Pentru a-și salva cetățenii, eliberând parte din țarinele sale către patria ale cărei fiice au fost…

Dar dacă Europa moare azi, grav îmbolnăvită de botulismul mental, aproape dement, al liderilor ei, este și pentru că uitat, a vrut să uite, că, dacă un lucru contează cu adevărat, aceia sunt oamenii… Războaiele nu sunt făcute însă pentru binele celor mulți… Ci împotriva lor, prin ei… Or, dacă tot acest megasistem militar și economico-militar creat pentru Ucraina, având nu mai puțin de opt felurite alianțe militare, de capacități și economii „de război”, dar nici una de protejare a rostului suprem, omul, atunci oare cum să nu fim, de vii chiar, parte a unei morți de care suntem făcuți datori înainte de vreme și, mai ales, fără un sens istoric?!… Pentru că, nu atât cu o moarte suntem cu toții datori (mai ales când este fără rost), ci de o viață neirosită…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*