Trag nădejde că Podurile de flori de peste Prut, din 6 mai 1990, au rămas încă vii, într-un fel sau altul. Cu toate că un cântec moldovenesc glăsuiește că „ce-a fost verde s-a uscat…” Nu pot să cred însă că totdeauna este așa și că, între timp, țara s-a scuturat de tot. Și nici că Prutul a… secat. Nu-i vorbă, sunt destui care tot încearcă să ne împuțineze și credința în noi înșine, și identitatea, și sufletul, și pământul. Fără să fie uitate Podurile de flori – chiar ar fi mare păcat -, românii adevărați rostuiesc în fel și chip alte și alte poduri, greu de imaginat, în primul rând, de instituțiile statului dâmbovițean, ca și cele ale „statului” de pe malurile Bâc-Bâzdâcului. Cârmacii din dreapta și din stânga Prutului nu doar eludează procesul reîntregirii, reunirii neamului, ci afișează îndărătnicie, ostile, ca să nu zic comportament profund trădător. Or, pe 13 aprilie, am fost la Curtea de Argeș, la o întrunire mai puțin obișnuită. Multă energie, mulți români și basarabeni la un loc – văzuți și nevăzuți –, animați de o stare care ar fi normal să fie la tot pasul. Din păcate, nu se întâmplă asta. Dar nu-i nici izbeliștea pe care o propagă unii și alți, „dezinteresați”, spre instaura un prohod românismului, în general. Un cuprinzător reportaj-comentariu realizat de doamna Eugenia Tofan, de la Chișinău, și postat pe facebook mă scutește de a-mi mai da cu părerea despre acea minunată întâlnire. Asta nu înseamnă să nu trebuie să sporim permanent starea de românism plămădită și crescută, de aproape trei lustri, la Curtea de Argeș cea voievodal-regală, în paginile revistelor Curtea de la Argeș și Literatura și arta, admirabilă lucrare, în primul rând, a academicienilor Gheorghe Păun și Nicolae Dabija veritabili ctitori și piloni ai „Podului de reviste”.
Pe lângă câteva bucăți din ultimele două apariții ale revistei România pitorească și ale cărții „Pe Nistru, spre izvoare”, semnată de remarcabilul condeier și patriot basarabean Alecu Reniță și apărută în Colecția Verde, am mai luat cu mine, la Curtea de Argeș, și un exemplar din revista… „Secolul 21” (nr. 10-12/2006). Mai aveam cu mine și câteva „poduri” – reviste și tipărituri ale minorităților de la noi, finanțate cu o râvnă bezmetică de Guvernul român. Ei bine, este vorba de același Guvern, ca instituție – în feluritele lui alcătuiri cu hăitași de tot soiul – care risipește, cu totală inconștiență și lipsă de demnitate, sume greu de imaginat de la bugetul românilor pentru a cumpăra, ani și ani la rând, voturile grupurilor de alt neam din Parlamentul nostru. În tot acest timp, așa-zisele Guverne ale României, prin Departamentul românilor de pretutindeni – sau cum s-o mai numi el – au tăiat sistematic, până la eliminare totală, fondurile menite să sprijine publicațiile românești ale comunităților din jurul țării, aflate sub ocupație pravoslavnică. Mai cu seamă au fost și sunt vizate tipăriturile – adevărate cetăți de conștiință românească – de dincolo de Prut. Asta se întâmplă cu Literatura și arta, Natura, Limba Română de la Chișinău, și nu numai, publicații care întrețin identitatea românească, în general, într-o provincie în care propaganda rusească și ucraineană, mancurtizează, suprimă populația autohtonă, românească. Și nu numai la modul figurat. Toate acestea în condițiile în care în țară, de pildă, albanezii – urmașii vestiților arnăuți din jurul voievozilor noștri medievali – tipăresc într-o veselie, cu sprijinul financiar al Guvernului român, tot soiul de lucrări bilingve, de la reviste la dicționare, de la ghiduri (inclusiv un ghid turistic al Albaniei!) la cărți de poezie, istorie ori… rețete de bucate albaneze. (Vom reveni cu detalii și imagini). „Se sparie gândul”, vorba cronicarului… Sau, cum spuneau bătrânii noștri de odinioară, când ești prost ajungi de-ți mănâncă toți câinii din traistă…
Ei bine, s-a ajuns aici nu din prostie sau neglijență. Ci printr-un program nemernic, finanțat cu osârdie de Guvernele noastre și pus în aplicare prin tot felul de alogeni, șperțari, impostori, profitori. S-a creat, astfel, o stare încât românii de bună credință să se simtă împovărați, vinovați dacă sprijină, cum este și normal, ideea reunirii tuturor pământurilor noastre istorice. Ceea ce întâlniți în multe dintre paginile reproduse din revista „Secolul 21”, un vrednic precursor (partener ?) al antiromânismului cultivat cu fervoare de editura Humanitas înlătură necesitatea vreunui alt comentariu. Sunt parcă pagini-stafii scăpate, cumva, de sub freza unui H.R. Patapievici, Lucian Boia, Neagu Djuvara și atâția alții. Faceți efortul și citiți reproducerile din Secolul 21, în care elucubrațiile unor Nicoleta Esinencu, Irina Mavrodin, ca să dau doar două exemple fără să fi fost vreodată misogin, vă dumiresc cu prisosință ce spirit românesc a fost și încă este încurajat la Chișinău și nu numai.
Așa stând lucrurile, cu atât mai vrednic și de prețuit se arată Podul de reviste, cu Cetatea de la Argeș și Literatura și arta, temeinice „picioare” și „capete de pod” întru rezistență și încredere în destinul nostru românesc.
Lasă un răspuns