„Plotunii lopătoși”, elanii dispăruți din România…

Era o glumă pe timpul „răposatului” în care un secretar de partid din Alaska întârzia la ședință, iar scuza lui era faptul că i-a dispărut elanul (de la sanie). Ceilalți credeau că este vorba de elan, ca „avânt revoluționar”… Dacă mă înțelegeți…Numai ideea că elanul, pe care îl asociem de obicei cu întinderile nesfârșite de pădure din Siberia și Alaska, să fi trăit și la noi, pare cel puțin fantezistă. Dar, adevărul este cu totul altul. Elanul (Alces alces, denumit și „plotun”) este un mamifer sălbatic, fiind cel mai mare reprezentant al familiei cerbilor. El se distinge prin marile coarne palmate pe care le poartă masculii. Sunt descrise de către biologi mai multe subspecii de elan: Alces alces alces, Alces alces pfizenmayeri, Alces alces americana, Alces alces andersoni, Alces alces shirasi, Alces alces gigas, Alces alces caucasicus (subspecie dispărută). Elanul trăiește în pădurile din emisfera nordică, în zona temperată și subarctică, acoperind un areal ce cuprinde Scandinavia, Siberia și jumătatea nordică a Americii de Nord. Coarnele masculului răsar ca niște raze cilindrice din care ies în fiecare parte prelungiri în unghi drept, aplatizate până la mijlocul craniului, care apoi se divid ca o furculiță. Elanul din Scandinavia are coarnele mai simple, care seamănă cu cele ale elanilor din Siberia. Elanul nord-american (Alces alces americanus) are coarnele mai palmate decât elanii din Eurasia. Subspecia din Alaska (Alces alces gigas), atinge dimensiunile cele mai impozante: o înalțime până la 2.1m și o distanță între coarne până la 1.8 m și 500 de kg.. Masculii își pierd coarnele toamna târziu, după sezonul de rut. O nouă pereche de coarne va crește primavara. Creșterea coarnelor durează între trei și cinci luni. Ele se numără printre organele cu cea mai rapidă creștere din lumea animală. Inițial, coarnele au un strat de piele la suprafață ce se descuamează când coarnele ajung spre dimensiunea maximă. Dacă masculul este castrat, își va pierde coarnele pe care le posedă și îi vor crește o nouă pereche de coarne atipice, deformate, pe care le va purta tot restul vieții. În medie, un adult are între 1.8–2 m înălțime la umărul anterior. Masculii cântăresc între 380–535 kg, iar femelele între 270–360 kg.

Un elan adult are puțini inamici, dar o haită de lupi poate fi o amenințare, în special pentru femelele cu pui. Tigrul siberian și uUrsul grizzly sunt cunoscuți ca dușmani naturali ai elanului, cu toate că urșii mai frecvent fură elanii uciși de lupi, decât să-i vâneze ei înșiși. Elanul este vânat în toate țările unde trăiește în mod natural. Henry David Thoreau în „The Maine Woods”, descrie gustul cărnii de elan „asemănător cu cel de vită, dar mai aromat; uneori ca vițelul”. În timp ce carnea are un conținut de proteine asemănător altor sortimente de carne roșie (de exemplu vită, cerb și ren), conținutul de grăsimi este scăzut, iar grăsimile existente sunt majoritar nesaturate.

În Finlanda s-a descoperit că cei care consumă organe de elan, în special ficat și rinichi, prezintă un nivel crescut de cadmiu în sânge. În timp ce carnea de elan contribuie foarte puțin la creșterea cantității de cadmiu din organism, consumul de ficat și rinichi cresc semnificativ nivelul de cadmiu, marii consumatori ai acestor organe fiind expuși la toxicitatea acestui metal greu. Picturile pe stânci și cele rupestre demonstrează că elanul era vânat în Europa încă din Epoca de Piatră. Săpăturile arheologice de la Alby (Suedia, lângă Stora Alvaret) au dezgropat coarne de elan în rămășițele unei locuințe de lemn datată 6000 î.Hr.. În nordul Scandinaviei se mai pot găsi urme ale gropilor-capcană folosite la vânarea elanilor. Aceste gropi, cu dimensiuni medii de 4 x 7 m și adâncime de 2 m, erau camuflate cu ramuri și frunze și erau grupate, suprapunându-se cu zonele intens frecventate de elani. În Norvegia au fost descoperite astfel de gropi datând din jurul anului 3700 î.Hr.. La începutul secolului al XVI-lea, oficialitățile norvegiene au interzis acest mod de vânătoare, dar pe ascuns a fost folosit până în secolul al XIX-lea. Prima descriere a renului îi apartine lui Iuliu Cæsar, în „Commentarii de Bello Gallico”, unde îl numește „alces”. În capitolul 16 al „Istoriei Naturale” Plinius cel Bătrân în anul 77 î.Hr. descrie elanul, numindu-l „achlis”. Domesticirea elanului a fost încercată în U.R.S.S în perioada interbelică. Primele experimente au fost neconcludente, dar prin înființarea unei ferme de elani la Pechora-Ilych în 1949 a fost creat un program, la scară mică, de domesticire, implicând cercetări de selecție a animalelor pe baza caracteristicilor individuale. Din 1963, programul a continuat la ferma de elani de la Kostroma, care deținea un număr de 33 elani domestici în anul 2003.

Elanul este considerat animalul național al Suediei și Norvegiei. În ambele țări este numit „Regele pădurilor”, probabil din cauza formei coarnelor care aduce vag cu o coroană. Câteva municipalități norvegiene au reprezentați elani pe steme: Aremark, Namsos, Namsskogan, Ringsaker, Tynset. Cel mai mare elan din lume, Stoorn, va fi o statuie de 45 m înălțime ce va fi construită în Suedia, pentru scopuri turistice și publicitare. În S.U.A. elanul este animalul simbol al statelor Maine și Alaska. Și statul New Hampshire este renumit pentru marea populație de elani. O statuie din bronz a unui elan împodobește vechea piață principală a orașului Moncergosk, din regiunea Murmansk, din Rusia. În anul 2000, 326 de statui de elani au fost ridicate în Toronto (Canada) de peste 500 de artiști locali ca făcând parte din „Moose in the City” (Elanul în oraș) și expuse prin oraș. Statuile au fost vândute, iar banii obținuți au fost dați unor organizații și proiecte caritabile.

Președinte al Statelor Unite ale Americii Theodore Roosevelt vorbea despre comportamentul ciudat al elanului în perioada împerecherii, când a spus „Sunt puternic ca un elan”. De aceea, petrecerea progresivă a lui Roosvelt a fost numită și „Petrecerea elanului”. În cultura vestică, elanul este prezentat ca un laconic (care vorbește puțin, dar la obiect) și cu bune maniere, dar nici chiar foarte deștept. Încă un exemplu este „Lumpy”, desenul animat pe internet „Happy Tree Friends”. În poker, la o pierdere sau la un jucător fără experiență se face refererire prin „elan”. În emisiunea Cartoon Network, Tabăra Lazlo, unul din personajele principale, Maestrul Lumpus este un elan. Structura corpului elanului, cu un corp masiv și picioare lungi, face aceste animale periculoase în cazul implicării lor în coliziuni cu autovehicule. Astfel de coliziuni sunt adesea fatale pentru ambele părți implicate. Acest lucru a dus la dezvoltarea unui test auto cunoscut ca „testul elanului” (Älgtest în suedeză, Elchtest în germană. Termenul a fost propus de revista auto suedeză „Teknikens värld” pentru a denumi un test în care mașina testată trebuie să facă o curbă în forma de S strâns, cu viteză mare. Termenul testul elanului a devenit cunoscut mai ales când modelul Mercedes A-klasse a căzut acest test. Reporterii de specialitate din Germania au minimalizat relevanța acestui test, dar autorii testului au replicat că acest tip de manevră e important în încercarea de a evita coliziunea cu un elan. Înainte de acest incident testul se numea simplu „manevra de evitare”, dar apoi termenul de „testul elanului” s-a răspândit rapid în presa germană și ulterior în cea mondială. În general impactul elanului cu un autoturism rupe picioarele animalului. Corpul elanului sparge parbrizul, iar airbagurile nu se deschid decât parțial, cu repercursiuni dezastruoase asupra ocupanților. Semne de atenționare sunt larg folosite în regiunile cu populație mare de elani. Popularitatea lor foarte mare a dus chiar la cazuri de demontarea lor de către unii turiști pentru a le colecta ca suveniruri, fapt extrem de grav, pedepsit de lege. Imagini ale acestor semne sunt reprezentate și pe căni de cafea, tricouri, cărți poștale, port-chei etc. Pe continentul american coliziunile cu elani sunt mai frecvente în provincia canadiană „New Brunswick”, chiar dacă autostrăzile mai noi au culoare de trecere a acestor animale.
Elanul, acest reprezentant al familiei cerbilor, a fost cunoscut și vânat de strămoșii noștri. Românii îl numeau „plotun”, o denumire ce a dispărut o dată cu impresionatul erbivor. Dovezile lingvistice, istorice și toponimice despre „plotun” abundă în folclorul și civilizația românească. Ajunge să amintim aici balada „Vodă căpitan Matei”, din care aflăm că pe vremea lui Matei Basarab se „Vânau zimbrii ai pletoși, Cerbii falnici, rămuroși,
Și plotunii lopătoși… “.

Lucrarea „Geografia au descrierea universali a Pământului” scrisă între anii 1593-1594 de Giovanni Antonio Magini, cuprinde o descriere detaliată a țărilor române, arătând că Transilvania are codrii mari și păduri nesfârșite, unde trăiesc între alte animale, și elani. Ilustrul domnitor moldav Dimitrie Cantemir face referire în „Descriptio Moldaviae” la plotunii care apăreau iarna pe malurile Nistrului, veniți probabil din Polonia. După anul 1800 nimeni nu mai pomenește de „plotun” în fauna țărilor române, socotindu-l dispărut. În secolul XX însă, „plotunul” reapare sporadic în România. Astfel primul „plotun” resemnalat pe pământ românesc a fost un mascul fotografiat în anul 1964 pe grindul Letea din Delta Dunării. Ziarul „Scânteia” din 14 ianuarie 1970 anunța apariția unui „plotun” în pădurea Frasinul din județul Suceava. În ocolul silvic Huși apare un cuplu de elani. În noiembrie 1971, o femelă cu puiul său sunt semnalați în Insula Borcea. Un alt exemplar este împușcat în același an în județul Neamț. În anul 1977, o pereche este observată și în judetul Botoșani. Anul 1978 aduce un caz de braconaj prin care este ucis ultimul „plotun” din România. Crima ecologică s-a săvârșit în fondul de vânătoare Galbena, aflat la limita de nord dintre județele Vrancea și Bacău. Curiozități despre elani: elanul este ierbivor, dar au fost semnalate cazuri în care elani au fost văzuți consumând carne; elanii se pot scufunda până la 6 metri sub apă și pot înota cu o viteză de până la 9km/h; pe distanțe scurte, elanii sunt mai rapizi chiar și decât caii; o fermă din Suedia este specializată pe fabricarea brânzei de elan; elanii pot comunica între ei folosindu-se de picioare; un elan poate consuma zilnic până la 23 kg de hrană întrucât are nevoie de peste 9.000 de calorii. Acum putem reîmpădurii și proteja pădurea, apoi repopula cu elani fauna țării noastre, sau putem aștepta să vină din nou, singuri, elanii la noi… Voi ce spuneți? (George V. Grigore)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*