Palatul „Kara Dalga” („Valul Negru”) al Reginei Maria a României din Mamaia s-a reîntors în proprietatea statului român

Ciudat poate, dar voi începe articolul cu descrierea Castelului Reginei Maria din Balcik (Cadrilater – Bulgaria) și care este cunoscut drept adevăratul loc de suflet al Reginei, pe care l-a descoperit la începutul anilor 1920 și pe care l-a transformat, după propriul gust, într-o adevărată oază de liniște și în reședință de vară a familiei regale. Castelul din stațiunea Balcik a fost reședința Reginei Maria în vremea în care Cadrilaterul era înscris pe harta României și a fost realizat aproape integral la indicațiile Reginei Maria, într-un stil bulgăresc tradițional combinat cu stilurile otoman și românesc, fiind chiar descris în jurnalele acesteia drept o „casa smerită” mai degrabă decât un castel în adevăratul sens al cuvântului. Desigur, putem spune că descrierea atribuită era ușor modestă, căci deși nu debordează în lux și arhitectură complicată, vei vedea că locul este cu adevărat spectaculos. Construcția este așezată pe domeniul din Balcik cu ieșire directă la malul Mării Negre și este acompaniată de mai multe clădiri, o grădină botanică fermecătoare, un paraclis ortodox și alte mici obiective încântătoare, care trebuie bifate în cadrul unei vizite aici. În prezent, întreaga așezare este cunoscută și sub denumirea de Complexul arhitectural şi parcul Castelului din Balcic. Turiștii din Bulgaria, România și alte state, umplu aleile adumbrite și admiră acest colț de rai păstrat așa cum și l-a dorit Regina Maria a României și care și-a lăsat inima aici, într-o casetă de argint. Acum inima a revenit în țară, pe domeniul regal Peleș…

Tot astfel, laudativ, puteam să vorbim și despre o altă construcție regală, de data aceasta din România. La mijlocul staţiunii Mamaia stă, de aproape un secol, o clădire pe care lumea o numeşte „Castelul”. Nu i se spune degeaba aşa: puţini ştiu că, de fapt, este vorba despre o reşedinţă regală, construită pentru Regina Maria. Este cea de-a treia reşedinţă de acest fel din Constanţa, pe lângă cea oficială (sediul actual al Tribunalului) şi Cuibul Reginei, din port. Castelul are o istorie mai tristă, însă. Nu este folosit în scopul în care a fost construit, pentru că regina descoperise, între timp, minunatul Balcic, unde avea să-şi petreacă verile până la sfârşitul vieţii şi să-şi lase, la propriu şi la figurat, inima. Aici este vorba despre vila regală din Mamaia, cunoscută și ca „Palatul Regal din Mamaia” sau „Castelul Reginei Maria din Mamaia”. Aceasta este declarată ca monument istoric aflat pe teritoriul localității Mamaia, la marginea municipiului Constanța. Vila regală din Mamaia a fost locul unde regele Mihai al României și-a petrecut câteva veri în timpul primei sale domnii. Prin testamentul regelui Ferdinand, clădirea ajunsese în posesia principesei Elena, mama regelui Mihai. După „restaurația” lui Carol și în cadrul negocierilor în privința plecării Elenei din țară, clădirea a fost cumpărată de la principesa Elena de către statul român, banii fiind parte din suma cu care Elena a cumpărat apoi „Vila Sparta” din Florența, unde a locuit. Vila a fost construită în perioada 1923-1926, după planurile arhitectului Mario Stoppa, pentru Regina Maria a României.

Puțină lume știe, însă, că înainte să descopere Balcicul, regina a fost fascinată de sălbăticia din Mamaia. Regina s-a îndrăgostit atât de tare de Mamaia și de liniștea de aici, încât în 1923, la un an după ce a fost încoronată ca suverană a României Mari, a cerut să i se construiască un palat, numai al ei, unde să se refugieze și să primească vizitele capetelor încoronate ale Europei, familii înrudite cu suveranii țării. Palatul ei, căci ambele clădiri sunt „palate”, nu castele, există și astăzi în Mamaia, dar abia se mai ține în stâlpii de rezistență! Palatul se numea „Kara Dalga”, adică „Valul Negru”, și a găzduit mai mulți membri ai familiilor regale din Europa și mai mulți șefi de stat decât a făcut-o vreodată palatul din Balcic, construit ulterior. Soarta lui a fost însă amară. O dată din cauza capriciilor istoriei, dar mai ales din cauza oamenilor. Palatul a ajuns la gruparea Cocoș-Bittner-Petrache-SOV Spre deosebire de palatul de la Balcic, reședința de vară a reginei Maria din Mamaia a fost incendiată și distrusă sistematic printr-un amestec de corupție, necunoaștere și nepăsare. Ruinată pe interior, reședința reginei de la Mamaia a fost trasformată de comuniști în cârciumă de lux, unde doar străinii își permiteau să intre. Erau anii ‘70 și 80. Atunci, palatul a fost bine întreținut și tot inventarul regal a fost păstrat. În anii 2000, însă, el a fost vândut la prețul unui apartament către o societate în al cărei acționariat se regăsea gruparea Cocoș-Bittner-Petrache-SOV. La scurt timp, și grădina palatului, de 1,5 hectare, a fost vândută la un preț ridicol către aceeași firmă. Pentru asta, Radu Mazăre are o condamnare de șase ani și jumătate în primă instanță. În 2012 a avut loc un incendiu, care a avariat puternic clădirea.

În 2018, Ministerul Culturii, condus la acel moment de George Ivașcu, a cerut în instanță anularea contractului de vânzare din anul 2003, invocând faptul că proprietatea fusese vândută de către societatea de stat Mamaia S.A. către societatea Light System fără ca statul să își exercite dreptul de preemțiune, conform Legii 422/2001. În martie 2022 ICCJ a decis întoarcerea monumentului în proprietatea statului român. Terenul din curtea palatului, cu o suprafață mai mare de un hectar, a fost și el vândut la un preț derizoriu, dar nu a mai fost recuperat. Cele două palate, unul părăsit și altul o marcă a iubirii, spun povestea diferenței banale, dar decisivă în soarta comunităților. Diferența dintre vorbe și fapte. În Bulgaria, administrația fostului orășel românesc Balcic a construit un întreg concept, iar urbea lor s-a dezvoltat în jurul palatului reginei Maria. Bulgarii, chiar ei, „mai corupți și mai săraci ca noi în UE”, au înțeles importanța unui astfel de monument și a trecerii unei regine prin locurile lor și îl exploatează zi-lumină, în toate anotimpurile, pe ger și pe caniculă. Un oraș cu 15.000 de locuitori, cât o comună din județul Constanța, încasează aproximativ 1,5 milioane de euro, în fiecare an, doar din vânzarea biletelor. Pe lângă acestea mai sunt suveniruri, restaurante și închirierea camerelor amenajate în construcțiile regale. Alte milioane de euro. Dar nu despre asta vorbim. Căci nu e vorba, în primul rând, de bani. În Constanța, un oraș cu 300.000 de locuitori, palatul reginei Maria și grădina lui din Mamaia au fost tranzacționate ca la colțul străzii, fără acordul Ministerului Culturii, apoi distruse. Conform legii monumentelor istorice, tranzacțiile palatului și grădinii sunt nule, pentru că au fost făcute fără ca statul să-și exercite dreptul de preemțiune. După ce acum aproximativ două decenii a fost privatizat, imobilul a avut mult de suferit din cauza administrației deficitare. În august 2022, monumentul a revenit în patrimoniul statului și de atunci multe priviri urmăresc cu interes condiția acestuia, cu speranța că prin intervenția autorităților va putea fi readus la splendoarea din perioada sa de glorie. În iulie 2023, Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a efectuat o vizită de lucru la Ovidiu, pentru inaugurarea Castrului Roman, ocazie cu care a făcut și o vizită la vila Reginei Maria, acolo unde a declarat faptul că Statul Român va exercita dreptul de preemțiune și va încerca să salveze Vila Regală de la Mamaia „pentru că e obligația oricărui om care-și prețuiește istoria și semenii”.

Bulgarii au făcut din reședința reginei Maria de la Balcic o bijuterie, iar românii au batjocorit-o pe cea din Mamaia. Castelul reginei Maria din Balcic e iubit până și de cei care nu l-au văzut decât în fotografii. Aflat într-o stare perfectă, „colorat” fabulos de grădinile din jur, cu o vedere minunată către mare, e un loc deopotrivă istoric și romantic. În prezent Palatul din Mamaia se află pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională. Poate facem un muzeu al perioadei monarhice aici, sau un alt muzeu interesant, de arte plastice, crescând vizibilitatea zonei și interesul turistic. Putem recrea grădinile minunate, ca și la Balcic, pentru atragerea turiștilor și farmecul zonei, putem crea un parc, o seră botanică, putem.. Dar acum, clădirea arăta aproape părăsită…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*