Ruinele cetății de refugiu Slimnic (Stolzenburg) numită și „Cetatea mândră” (jud. Sibiu) ne cheamă

Prin secolul XIII fortificațiile de la Slimnic existau, ca cetate de refugiu. Chiar 1282 este anul în care Vaticanul recunoște drepturile de Protopop ale părintelui Reinaldus de Stolchumbrecht, iar prin atestarea acestor drepturi, este menționată pentru prima dată într-un document oficial această cetate. Cetatea Slimnic în forma pe care o vedem astăzi a fost construită între sec. XIV-XVIII. Orașul era situat la granița de nord a „Țării Imperiale” („Scaunul Sibiului”; unde „scaun” era numele dat unora dintre teritoriile transilvănene atribuite sașilor în Evul Mediu, mărginit la nord de râul Mureş şi la sud de Olt). Situată pe dealul Burgbasch, dealul care domină sudul orașului, cetatea Slimnic a fost destinată apărării drumului „Sibiu – Mediaș”, ca avanpost la nord de Sibiu. Partea cea mai veche este o capelă gotică cu un cor plat poligonal, pe care se înalță clopotnița pe trei nivele. La sud a fost începută o biserică gotică, care probabil nu s-a terminat niciodată. Mai rămâne doar peretele sudic al navei principale și colateralul cu arcade ovale pe două niveluri.

Prima fortificație din piatră brută a acestei cetăți a fost ridicată în timpul marii invazii tătare de la începutul secolului al XIII-lea. Aceste prime armături au fost înlocuite cu pereți mult mai rezistenți la începutul secolului al XV-lea, principalul material de construcție devenind cărămida. Aceste ziduri formau două incinte poligonale, dintre care o parte a fost grav avariată la începutul secolului al XVIII-lea de către Lerenz Pekri, aflat în slujba principelui Francisc al II-lea Rákóczi. Zidurile uneia dintre biserici au fost construite în jurul anului 1450, dar în urma invaziilor turcești din secolul al XV-lea, aceasta nu a fost niciodată finalizată, iar bolțile care urmau să acopere zidurile au rămas în stadiul de proiect. Drept urmare, locuitorii, în loc să lucreze la construcția bisericii, au întărit zidurile fortificației. Din structura inițială a clădirii, doar pereții exteriori și peretele de nord au supraviețuit până astăzi.

Pentru că lucrul la fortificații nu s-au terminat niciodată cu adevărat, în anul 1529, orașul a fost cucerit de armata lui Ioan Zapolya (regele Ungariei) și o parte din locuitori au fost uciși. În același an, cu sprijinul Sibiului, cetatea a fost recucerită. În 1658, cu ocazia unui asediu turcesc, cetatea a rezistat de data aceasta și nu a fost cucerită. Cu toate acestea, o jumătate de secol mai târziu, în 1704, satul Slimnic a fost ars, iar orașul a fost cucerit în 1706 de turci și a rămas sub controlul acestora până în 1707. Când turcii au plecat, cetatea a fost arsă și a rămas în ruine până în zilele noastre.

Satul Slimnic se afla la 18 km de Sibiu. Cetatea (ruinele) sunt situate pe un deal, la marginea a ceea ce fusese odată un codru. Pentru a ajunge la ea, trebuit să urcăm 400 de metri, drum în pantă. Câți oameni au pășit pe această potecă, adăpostindu-se din calea năvălitorilor turci, din calea armatelor ostile, fie că erau ale lui Ioan Zapolya, sau ale lui Moise Secuiul, care a reușit să o cucerească în 1602. Câți osteni s-au apărat acolo, pe panta abruptă a dealului, câți haiduci au cerut adăpost cetății, venind din codru? Pe aceeași potecă trecuse și poetul Petofi Sandor, încercând să scape de autoritățile imperial, deoarece fusese unul din leaderii Revoluției de 1848 din Ungaria. Fiind situat între Cetatea Sibiului și Medias, Stolzenburg (Cetatea Mândră), avea ca scop apărarea celor două mari centre comerciale transilvănene. Deși a fost înălțată prin anul 1282, inițial a fost construită din piatră, pentru ca mai târziu, când invaziile tătare și turce au devenit mai puternice și mai frecvente, cetatea a fost reconstruită din cărămidă, având zidurile groase. Dacă de regulă, se obișnuia ca asemenea fortificații să fie construite în jurul unei biserici, în cazul acesteia s-a procedat exact invers. Între zidurile cetății s-a început construcția unei biserici, dar aceasta nu a fost finalizată. O legendă spune că o vrăjitoare a „comandat” o asemenea construcție… inversată. Și poate că datorită vrăjitoarei, sau a neglijenței celor care ar trebui să gestioneze potențialul turistic al țării și să reconstituie fortificațiile pentru cei ce vor să le vadă cu arăta odată, Cetatea Mâdra (Slimnic sau Stolzenburg) este astăzi o cetate uitată… dar poate fi „reînviată”… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*