Un „Pegasus” din aur a fost descoperit la Vazovo și se află expus la Muzeul din Razgrad (Bulgaria), unde l-am văzut. Face parte din marile comori ale tracilor (geții sud-dunăreni) și reflectă bogata mitologie a acestui popor. Popoarele din arcul danubiano-carpato-pontic creșteau în antichitate turme de sute și mii de cai, la fel ca și alte animale domestice. În tezaurul bulgar al antichității tracice se mai află și o aplică din aur pentru harnașament, cu un cap de cal impresionant de acum 2400 de ani, descoperit recent într-un vechi mormânt tracic din Sveshtari, Bulgaria. Aceste animale au salvat omul de-a lungul istoriei și de aceea ele aveau un rol foarte important în viața acestor popoare. De aceea vlahii și aromânii stau încă pe vârfuri de munte și au în grijă ultimele turme ale planetei. Tracii antici erau bine cunoscuți pentru caii lor. Ei venerau animalele, considerându-le creaturi mistice care transportau oamenii înainte și înapoi, mai iute „ca vântul și ca gândul”. Ei erau personificați, mâncau jăratec și câteodată aveau aripi. Vorbeau între ei pentru a da sfaturi călăreților și preziceau viitorul stăpânului lor. Tracii credeau că animalele erau imune la spirite și boli și puteau transporta oamenii în siguranță prin păduri și pe lângă râuri și lacuri unde spiritele locuiau noaptea. Unele obiceiuri erau și mai dure, consființind legătura cal – călăreț: când un mare conducător murea, calul lui preferat era îngropat împreună cu el (spre al purta și pe acele tărâmuri).
Tracii au locuit în provinciile antice: Tracia, Moesia, Dacia, Scitia Minor, Sarmatia, Bythinia, Mysia, Macedonia, Panonia și în alte regiuni din Balcani și din Anatolia. Aceste provincii ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, iar geții se întindeau dincolo de Dunăre, ajungând până la râul Bug. Limba și obiceiurile tracice sunt în prezent dispărute. În tezaurele lor imaginea calului apare destul de des, spre a face o legătură cu mitul lui Pegasus. Femeile au brodat imagini cu cai pe hainele scumpe pentru a proteja familia în timpul călătoriilor. Eroii depuneau jurământe pe armele și caii lor. Unii cai aveau un bogat harnașament, plin de aplice simbolice din aur și argint, devenind ca un adevărat altar aflat în mișcare. Simbolul Cavalerului Danubian (cavaler reprezentat călare), Trac sau Geto-Dac, a reprezentat mult timp în istorie un ideal cavaleresc greu de atins. Era o adevărată școală. A urmat evul mediu în care rolul calului în războaie a fost destul de important. Cavaleria era o forță de elită ce putea schimba balanța unei lupte. Când cavalerul s-a îmbrăcat în armură, de cele mai multe ori și calul a fost acoperit cu armură. Valtrapurile și șeile, armurile, harnașamentele, podoabele bogate și de calitate confirmă faptul că exista o legătură apropiată între om și cal. În mitologia greacă, Pegasus a fost un cal înaripat, fiul lui Poseidon ca zeu al cailor, și al gorgonei Medusa. Legenda spune că Perseu a reușit să o ucidă pe Medusa în timp ce dormea. Când i-a tăiat capul, din gâtul ei retezat au ieșit doi fii, concepuți în urma actului sexual la care aceasta fusese constransă de către Poseidon. Aceștia erau Chrysaor și calul înaripat Pegas. Calul a fost mereu un credincios prieten al omului, dar și cel care l-a ajutat la creionarea civilizației umane, prin efortul său de tracțiune, dar și prin viteza de transport și comunicare. Tocmai de aceea există mituri despre cai în toate culturile de pe acest glob. E suficient să ne amintim de caii fermecați din vechile basme românești, care zburau și mâncau jăratec. Cu toate acestea, poate cel mai cunoscut este Pegasus, cel din mitologia greacă. „Pegasos” – înseamnă „puternic” în limba greacă și era un armăsar alb divin, care s-a înălțat la ceruri, ajungând în Olimp și devenind slujitorul lui Zeus. Acolo a fost protejat de Atena, care l-a dus pe muntele Helicon. În locul unde Pegasus a lovit cu copita, a apărut fântâna Hippocrene – „Izvorul calului”, sursa de inspirație a Muzelor (cu referire la „viteza” gândurilor și a inspitației artistice). Atena l-a dăruit apoi lui Bellerophon, cel care încerca de multă vreme să îl prindă. A dormit într-o seară în templul Atenei și acolo a visat-o pe marea zeiță. Când s-a trezit din vis a văzut o zăbală din aur, cu ajutorul căreia l-a prins și îmblânzit pe Pegasus. Acesta l-a ajutat pe Bellerophon să înfrângă temuta Himera. Din trufie Bellerophon a dorit să zboare către ceruri, alături de zei. Mânia lui Zeus a fost maximă. A trimis un tăun care l-a înțepat pe Pegasus și acesta l-a aruncat pe Bellerophon din zbor. Unele legende spun ca acesta ar fi murit, altele că ar fi rămas orb și trist în viața sa pământească. Pegasus a urcat din nou în Olimp, având misiuni glorioase. L-a ajutat pe Eos să aducă zorile, pe Apollo să aducă soarele și chiar pe Zeus, aducându-i tunetul și fulgerul. După moarte, Zeus l-a transformat în Constelația Pegasus. Pegasus a rămas un simbol al înțelepciunii și sursa de inspirație a poeților.
Traco-geto-dacii erau recunoscuți ca mari crescători de cai, turmele acestora numărând zeci, sute de exemplare. În majoritatea mormintelor marilor căpetenii și principi s-au descoperit schelete de cai, sacrificați spre a-și însoți stăpânul și în Lumea de Dincolo. De asemenea, în inventarul funerar, au mai fost descoperite și bogate harnașamente, cu aplice din aur și argint, ce făceau din cai adevărate altare umblătoare, învestiți cu atribute și calități zeiești. Au mai fost scoase la lumină care de luptă și transport, zăbale și elemente de armură cabalină, tot ce era nevoie spre a forma acest cuplu de multe ori imbatabil de om – cal (centaur). Centaurii sunt declarați a fi un popor legendar din Tesalia, jumătate oameni, jumătate animale, cu trup de cal și bust de oameni. Comportarea lor la nunta lui Piritou, regele lapiților, la care au fost invitați, este un episod memorabil din mitologia greacă: ei au pus atunci stăpânire pe tânăra soție și pe ceilalți invitați, și au provocat astfel unele înfruntări pe viață și pe moarte. Au fost învinși însă de lapiți, ajutați de Tezeu, și izgoniți pentru totdeauna din Tesalia (lupta aceasta este cunoscută cu numele de centauromachie). Au mai fost învinși altă dată de Heracles. Sunt demne de a fi reținute numele a doi centauri: Chiron și Nessus. Centaurii întruchipează forța umană și animală, unită într-o singură creatură. Centaurii sunt în antiteză cu renumiți cavaleri și călăreți. În loc să-și îmblânzească instinctele, centaurii se lasă îndrumați de ele. Ei simbolizează dorința, violența, brutalitatea, adulterul, răzbunarea și pe diavol. Ei reprezintă lupta dintre bine și rău, moderație și exces, pasiune și proprietate, răzbunare și iertare, credință și necredință, zeu și bestie. Chiron este cel cunoscut ca fiind cel mai înțelept dintre centauri, neavând caracterul unui centaur obișnuit. Pentru greci, Chiron era ca un sfânt, iar zeii își trimiteau copii pentru a fi îndrumați de el.
Din tezaurul României putem menționa o reprezentare a cailor înaripați aflată pe coiful princiar de paradă descoperit la Băiceni – Cucuteni. Între cele 70 de piese ale tezaurului (unele întregi, altele fragmentare), cea mai importantă este coiful (păstrat parţial), lucrat prin ciocănire la rece, din foaie de aur de 24 carate şi ornamentat „au repousseé” (adică modelat prin percutare interioară destinată a provoca reliefuri). Bogate motive spiralice, cu linii incizate se află pe acest coif getic, alături de alte motive zoomorfe, de animale fantastice înaripate și simboluri solare, foarte des întâlnite în arta geto-dacă, dar şi motive geometrice. Înălţimea coifului este de 34,50 centimetri, are un diametru maxim de 25 centimetri, diametru la bază de 21 cm şi cântăreşte greutate aproximativ 500 grame. Având o forma înaltă (mithraică), de calotă la partea superioară și cilindrică la partea inferioară, coiful are o deschidere rectangulară în dreptul feței, fiind prevăzut cu un frontal, două obrăzare și o apărătoare de ceafă. Pe frontal au fost realizați, în tehnica au repoussé, doi ochi apotropaici, prevăzuți cu sprâncene și acolade, specifici tuturor coifurilor geto-dace ale unei așa zise Frății Getice, descoperite pe teritoriul țării noastre. Obrăzarele și cefarul sunt și ele decorate. Obrăzarul drept a fost decorat cu un personaj impozant, ce apare îmbrăcat, șezând pe un jilț, în atitudine de apoteoză, cu o cupă în mâna dreaptă și cu un ryton în cea stânga. Pe obrazarul stâng sunt redați doi șerpi cu capete de pasăre (lupta dintre Cer și Pământ; mitul șarpelui ce urcă în cuibul păsării spre a-i mânca progenitura), dispuși simetric, între care se află un cap de bovideu cu coarne mari (bucraniu), vechi symbol geto-dac. Pe cefar sunt reprezentați, în profil, doi cai înaripați aflați în mișcare, spate în spate (symbol al dualității; al timpului ce poate avea două capete).
Lasă un răspuns