„Conacul dintre vii” de la Valea Mare –Ștefănești (jud. Argeș) ridicat de Brâncoveanu așteaptă restaurarea

Domnitor al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu a deţinut zeci de hectare de viţă-de-vie la Ştefăneşti, în județul Argeş, construind acolo şi un conac. Brâncoveanu petrecea săptămâni întregi la conacul de la Ștefănești, în perioada culesului viilor. Naționalizat în 1947, conacul a ajuns, în prezent, o ruină, în condițiile în care, în ultimele decenii, nici o autoritate, nici de la Ministerul Culturii, nici din județul Argeș, nu și-a dat interesul să facă vreun proiect de reabilitare a acestui monument istoric. Conacul se află la doar trei kilometri de Pitești, într-o zonă idilică, cu sute de case și pădure în spate. Cunoscut ca și „Ansamblul Conacului de vie brâncovenesc din satul Valea Mare – Ștefănești”, acesta este alcătuit din ruinele conacului, poartă şi zid de incintă. Inițial, a fost inclus în lista monumentelor istorice din 1992 drept „Pivnițe brâncovenești de la Valea Mare”, apoi a fost declarat „Casă brâncovenească cu curte și poartă”. Începând din 2004, a fost declarat „Ansamblu”, fiind considerat de valoare națională, ceea ce face ca eventualele intervenții asupra monumentului să fie avizate direct doar de către Ministerul Culturii.

Din clădirea principală s-au mai păstrat doar pivniţele şi zidurile parterului. Practic, din vechea clădire au mai rămas doar pereții din cărămidă. Dacă devenim curioși și întrebăm de ce nu a fost realizat până acum vreun proiect de restaurare al conacului, răspunsul ar putea fi următorul: „În primul rând, nu există suficiente informații pentru o restaurare. Apoi, este vorba despre insuficiența fondurilor. În astfel de cazuri, când avem de-a face cu ruine, nu prea știm să le valorificăm. Ar trebui integrate într-un obiectiv mai amplu, precum un parc. Aceeași problemă e la Sân Nicoară, la Curtea de Argeș. Nu se pune problema unei restaurări, ci a integrării ruinelor în ansamblul urban”, ne spune Cristian Cocea, directorul Direcției pentru Cultură Argeș. Potrivit Institutului Național al Patrimoniului, în perioada 1695-1698, condicile de venituri şi cheltuieli ale visteriei consemnează cheltuieli pentru casele domneşti de la viile de la Piteşti, care aveau pivniţe şi foişor. Conacul a rămas o vreme în proprietatea familiei Brâncoveanu, fiind administrat începând cu secolul al XIX-lea, de „Aşezămintele Brâncoveneşti”. „La începutul secolului al XX-lea, în conac locuiau călugări. A fost apoi deţinut de proprietari privaţi până în anul 1947, când a fost naţionalizat”, mai precizează reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului. Raluca Mateescu ce locuiește în satul Valea Mare, la mai puțin de 200 de metri de conacul ajuns ruină, ne spune: „Așa e la noi în România, monumentele istorice sunt lăsate în paragină… Am lucrat zece ani în Italia, acolo se alocă bani pentru monumente, se respectă istoria. Uitați-vă la francezi, spanioli, italieni, greci, cum dau ei bani pentru o grămadă de monumente istorice și vin mulți turiști… La noi în România, avem o istorie atât de bogată și ne batem joc de ea”. Șeful Direcției pentru Cultură Argeș mai spune că se cunoaște faptul că Brâncoveanu avea suprafețe însemnate de viță-de-vie în zona Ștefănești și că venea la conac în timpul culesului. „Se știe că Brâncoveanu avea suprafețe însemnate de viță-de-vie în zona Ștefănești-Argeș. Domnitorul avea vii până și la sud de Dunăre, în regiunea Târgoviște din Bulgaria..(…). Constantin Brâncoveanu venea la conacul de la Ștefănești în perioada în care era culesul viilor, în drumul său de la curtea domnească din Târgovişte spre cea de la Bucureşti, pe drumul Potlogilor şi Mogoşoaiei”, precizează Cristian Cocea.

Ansamblul conacului de vie brâncovenesc de la Valea Mare este alcătuit din ruinele conacului şi ale zidului de incintă. Din clădirea principală se păstrează pivniţele şi zidurile parterului. Construcţia are plan dreptunghiular, cu dimensiunile la nivelul pivniţei de cca. 21 m x 9 m. Accesul în pivniţă se realiza pe latura scurtă, printr-un gârlici, astăzi prăbuşit. Pivniţa este acoperită cu o unică boltă cilindrică, realizată din cărămidă, întărită prin cinci arce dublouri masive, ce coboară până aproape de nivelul de călcare. Zidăria este mixtă: piatră şi cărămidă, în asize. Nivelul principal, al locuirii, este alcătuit dintr-o încăpere de mari dimensiuni, cu ferestre mari pe trei laturi, care se suprapune peste patru din cele şase travei ale pivniţei. Aceasta este secondată de două încăperi de dimensiuni mai mici, posibil destinate odihnei. Accesul principal se realiza pe latura lungă, printr-un foişor, astăzi dispărut. Un al doilea acces se realiza pe latura scurtă, de nord, peste gârliciul pivniţei. Clădirea este astăzi ruinată, păstrând, la nivelul parterului, doar zidurile, fără planşeu şi acoperiş. Nu se mai păstrează urme ale decoraţiilor. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*