Autorul acestor rânduri este avocat de profesie și specialist în investigații aeriene. Adică are expertiza necesară pentru a analiza o situație precum cea relatată mai jos. Inclusiv din perspectiva expertizei tehnico-dinamice specifice unui accident rutier. Și chiar dacă este chiar e partea vătămată în acest caz. Totuși cazul este relevant pentru felul în care funcționează justiția… Cum, deși domnia sa sesizează numeroase abateri disciplinare și au apărut suspiciuni de corupție, în efectuarea cercetărilor penale în dosarul care îl vizează (nr. 11401/P/2023), nimeni nu ia măsuri. Astfel, convins că plângerile domniei sale ar putea să fie respinse, „convingere datorată conduitei a doi procurori, precum și a faptului că la nivelul CSM se aplică proverbul din bătrâni care spune că corb la corb nu-și scoate ochii”, domnul avocat și parte vătămată în caz a formulat următoarea scrisoare deschisă cu speranța că, față de aspectele prezentate de mass-media referitoare la acte de corupție, se va face dreptate, cel puțin în prezenta situație.
Situația de fapt vizată de dosarul în cauză este următoarea: La data de 24.11.2023 orele 15:25 la intersecția Bd. Timișoara cu str. Romancierilor, s-a produs accidentul în care numitul *** conducând autoturismul înmatriculat *** a intrat în coliziune cu subsemnatul care conduceam autoturismul înmatriculat B 78 LAW, subsemnatul deplasându-mă cu o viteză de aproximativ 20-30km/h, iar numitul *** circulând cu o viteză de aproximativ 100-110km/h, fiind necesară efectuarea unei expertize în vederea stabilirii vitezei cu care circulau cele două autoturisme, pentru stabilirea cauzei producerii accidentului. La momentul accidentului, persoana care se afla cu conducătorul auto al celuilalt autoturism m-a amenințat „te fac eu”, cu semnificația că va interveni pentru a suporta consecințele, deși apreciez că nu sunt vinovat de producerea accidentului.
Prin urmare, în seara zilei de 24.11.2023, la sediul poliției Rutiere București, am dat declarația prin care am arătat modul producerii accidentului, am menționat că doresc să primesc înregistrarea de la camera de supraveghere de pe stâlp, la care polițistul a precizat că deja a luat înregistrarea și a observat că celălalt conducător a circulat cu viteză mare și în finalul declarației am precizat că mă constitui parte vătămată.
Începând cu data de 25.11.2023 am solicitat prin adresa electronică pj_sector_6@mpublic.ro și telefonic, comunicarea numărului de dosar penal pentru a putea formula plângere penală pentru tentativă de omor. Prin cererea din 28.11.2023 am precizat că sunt vătămat în acest accident. La data de 05.12.2023 în jurul orelor 15:00, funcționara de la telefon care a răspuns, pentru prima oară în acest interval, a verificat datele furnizate și a precizat că dosarul nu este înregistrat, dar pot formula și înregistra plângerea chiar dacă nu este înregistrat dosarul privind accidentul din 24.11.2023. În data de 06.12.2023 orele 11:00 am înregistrat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 sub nr. 310/06.12.2023 plângerea penală prin care am precizat că în urma accidentului am fost vătămat, iar la finalul cererii, înainte de mențiunea actelor anexate, am precizat „Persoana vătămată” și am semnat. La momentul înregistrării plângerii funcționara de la ghișeu a verificat și mi-a comunicat că dosarul a fost înregistrat și are numărul 11401/P/2023, iar subsemnatul am procedat la înscrierea numărului de dosar pe plângere.
Tot în data de 06.12.2023 am înregistrat la Parchet sub nr. 309/06.12.2023 și cererea prin care am solicitat prelungirea valabilității dovezii privind dreptul de circulație, cerere la care încă nu am primit răspuns. Și în această adresă am precizat că sunt persoană vătămată. În data de 07.12.2023, în jurul orelor 14:00 am primit pe adresa electronică documentul din 07.12.2023, emis de Prim Procuror și semnat de procuror prin care se comunică numărul de dosar penal ca fiind 11401/P/2023, cu mențiunea că organele de cercetare penală fac cercetări pentru lămurirea situației de fapt și de drept. La data de 28.12.2023 am primit, prin adresa electronica, Ordonanța din 22.12.2023 prin care se respinge solicitarea de a obține o copie după înregistrarea camerei de supraveghere de pe stâlpul din intersecție și copia dosarului de cercetare penală. Precizez că, înregistrarea de la camera de supraveghere, administratorul nu o pune la dispoziție decât Parchetului și instanței. Indiferent de modul în care se va soluționa cercetarea penală, față de faptul că sunt una din părțile din accident și totodată sunt vătămat fizic și material, trebuia să mi se pună la dispoziție actele solicitate, fiind necesar să îmi pregătesc apărările și totodată fiind obligatorie respectarea drepturilor garantate de Constituție.
La data de 31.12.2023 am comunicat pe adresa electronica plângerea formulată împotriva Ordonanței din 22.12.2023. Deoarece am constatat că nu primesc răspuns la cererile comunicate electronic, la data de 04.01.2024 am transmis plângerea și prin corespondență, fiind înregistrată la sediul Parchetului în data de 08.01.2024. Și această plângere am semnat-o în calitate de persoană vătămată. La data de 28.02.2024, pe adresa electronică și ulterior la data de 08.03.2024, prin corespondență, am primit Ordonanța din 16.02.2024 emisă de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 prin care se respinge plângerea ca neîntemeiată motivat de faptul că nu m-am constituit parte vătămată.
După comunicarea Ordonanța din 16.02.2024, la data de 04.03.2024, prin corespondență am formulat plângere la judecătorul de camera preliminară a secției penale prin care am arătat că această ordonanță este nelegală. Plângerea am comunicat-o prin corespondență și doamnei Prim Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6.
Aspecte privind criticile de nelegalitate ale celor două ordonanțe: Prin Ordonanţa din 22.12.2023, Doamna Procuror de caz a respins solicitarea obţinerii copiei după dosar cu motivarea că: – Obiectul infracţiunii este vătămarea corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal; – Suspectul sau inculpatul are dreptul de a consulta dosarul conform art. 78 şi 83 Cod procedură penală; – Precizează faptul că, „având în vedere prevederile legal menţionate, constat faptul că numitul Popovici Dumitru nu are nici calitatea de suspect şi nici de inculpat în prezenta cauză, motiv pentru care cererea sa urmează a fi respinsă ca inadmisibilă”.
Faţă de această soluţie, Ordonanţa se dovedeşte nelegală deoarece: – La date de 06.12.2023 am formulat plângere penală pentru tentativă de omor în calitate de persoană vătămată. Dacă nu sunt nici suspect şi nici inculpat, în calitate de parte principală a accidentului, nu pot fi decât persoană vătămată si/sau persoană civilă. În această situaţie, prin aplicarea art. 81 lit e) C.pr.pen. am dreptul de a consulta dosarul şi implicit dreptul de a obţine copii după actele din dosar. Având în vedere sintagma „în condiţiile legii”, arăt că am cerut să mi se pună la dispoziţie actele de cercetare penală efectuate la faţa locului de poliţişti şi înregistrarea efectuată de camera de supraveghere din intersecţie, nesolicitând copii după declaraţia părţii care m-a accidentat.
Amintesc conținutul Art. 81.: În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale; b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; c) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei; e) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii. Or, prin aplicarea art. 81 lit d) citat, am solicitat admiterea probei cu expertiza tehnică extra judiciară de specialitate prin care să fie stabilită dinamica accidentului şi vitezele avute de cele două vehicule implicate în accident. Precizez faptul că această probă este esenţială pentru dovedirea activităţii intenţionate efectuată de conducătorul auto care m-a accidentat;
Fiind şi avocat și apărându-se singur, domnul Popovici atrage atenția că, prin aplicarea art. 94 alin. (1), (2) şi (8) C.pr.pen., are dreptul de a studia dosarul cu excepţia declaraţiilor date de suspect sau inclupat, dacă se apreciază că nu am această calitate. Astfel: Art. 94. (1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv. (2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului. (6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă. (8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali de a consulta dosarul.
Prin adresa emisă la data de 07.12.2023 domnului Popovici i se comunică faptul că cercetările se fac în „rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”. În această situaţie sunt următoarele semne de întrebare: – dacă cercetările se fac în rem, cum a constatat Doamna Procuror de caz, că nu am calitatea de suspect, având în vedere faptul că, poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului mi-au reţinut permisul de conducere pentru 180 de zile, aspect care determină concluzia că subsemnatul aş fi persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii; – dacă în urma verificării situaţiei de fapt şi a constatării realităţii dinamicii accidentului, Doamna Procuror de caz a constatat că nu sunt suspect, atunci trebuia să-mi comunice acest aspect şi să dispună restituirea permisului, în această situaţie, acesta fiind reţinut nelegal.
Prin Ordonanța din 16.02.2024 a Prim Procurorului s-a respins cererea ca neîntemeiată, ordonanța fiind nelegală deoarece nu a fost verificat faptul că sunt persoană vătămată. Fiind una dintre cele două persoane care au provocat accidentul, indiferent de încadrarea efectuată de procuror (suspect, inculpat, parte civilă, parte vătămată) fiind făptuitor, am dreptul de a studia și copia dosarul, cel puțin în actele de cercetare la fața locului și înregistrarea de la camera de supraveghere, pentru a-mi pregăti apărările prin efectuarea unei expertize extrajudiciare, costul fiind suportat de subsemnatul.
Refuzul procurorului de caz de a-mi permite studiul și fotocopierea, reprezintă o abatere disciplinară realizată prin încălcarea drepturilor garantate de Constituția României. Această conduită a procurorului de a nu îmi permite să am cunoștință de actele din dosar, constituie un aspect prin care s-a creat suspiciunea că amenințarea „te fac eu” s-a materializat prin influențarea, dacă nu coruperea procurorului de caz și eventual al Prim Procurorului, care susține faptele procurorului de caz.
Apreciez că este suficient faptul că, în toate înscrisurile comunicate Parchetului în dosarul nr. 11401/P/2023 am menționat că sunt persoană vătămată, sau în interpretarea doamnelor procuror trebuie să menționez formula magică „mă constitui parte vătămată”. Dacă aceasta este situația, atunci actele de cercetare efectuate de doamna procuror sunt excesiv de abuzive, deoarece din înscrisuri se constată în mod cert că sunt persoană vătămată.
De asemenea, față de mențiunea efectuată în Ordonanța din 16.02.2024 prin care se precizează existența în dosar a plângerii penale a numitului XXXX, înregistrată la data de 17.01.2024, fără precizarea plângerii înregistrată la 06.12.2023, se poate concluziona că plângerea înregistrată cu nr. 310/06.12.2023, precum și celelalte înscrisuri în care am menționat faptul că am fost vătămat în accident, au dispărut din dosar.
Dacă se va analiza dosarul se va constata existența sau lipsa acestor înscrisuri și declarația inițială din 24.11.2023, atunci suntem în situația unor fapte de corupție, având în vedere că nu pot accepta ca un procuror de caz și Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 nu sunt pregătiți profesional. Mai mult, încălcarea drepturilor garantate de Constituția României și de legea penală a persoanei implicată într-un accident constituie abatere disciplinară. Abatere disciplinară constituie și refuzul soluționării sau soluționarea cu întârziere a unor cereri sau plângeri. De asemenea, abatere disciplinară este și faptul că, procurorul de caz soluționează o cerere fără a studia dosarul de cercetare penală. (Avocat Dumitru Popovici)
Lasă un răspuns