„Toată presa era plină de înjurături la adresa României…” Este vorba de presa austriacă, iar constatarea aparținea lui Lucian Blaga, ajuns în capitala fostului imperiu hermafrodit pe post de consilier de presă la Legația României. Și mai consemna cu tristețe admirabilul poet și filosof ardelean: „Nici în acest ultim ceas al monarhiei, noi, românii, nu aveam nici un fel de ființă în conștiința imperiului”. Lucian Blaga era un excelent cunoscător al spiritului austriac și, înainte de a ajunge în „capitala valsului” în misiune diplomatică (perioada 1932-1935), el absolvise Facultatea de filozofie de la Viena, obținând titlul de doctor în filozofie în noiembrie 1920. Austria („acea mestecătură de evreu, german și slav”, „dușmanul dibaci al oricărei naționalități” – cum o portretiza Eminescu la vremea lui) se arăta deja ca „punctul cel mai sensibil de pe pielea continentului”. Și așa avea să rămână până în zilele noastre, un buboi fetid ce-a cuibărit, de-a lungul deceniilor, muscoaie de toate culorile. Cei avizați își amintesc, bunăoară, că în primii ani ai deceniului 80, din veacul trecut, România comunistă avea ca ambasador la Viena pe Octavian Groza, fiul acelui descreierat ardelean dr. Petru Groza (cap de oaie/ (care) dă tutunul fără foaie, cum se spunea în epoca lui de premier).
În acei ani, asociația „Unirea – Prietenii României în Austria” edita revista trimestrială „Luceafăr Nou”. (Nu insistăm asupra soiului de români… austrieci. Edificatoare este și numai caseta Colegiului de redacție…). Ce poate fi mai interesant, poate, decât faptul că întâmplările din decembrie 1989 îl găseau la Viena pe nimeni altul decât pe Marin Ceaușescu, fratele semianalfabetului conducător suprem al României… Era, de pe vremea lui Octavian Groza – l-am cunoscut, în redacția revistei România pitorească, unde venea să se întâlnească cu Pop Simion –, șeful Agenției Economice a României la Viena, unde își punea capăt zilelor pe 28 decembrie 1989. Ulterior, livrarea gratuită a subsolului României în folosul austriecilor (în prim-plan cu urmașii scoborâtorilor din sânul lui Avraam) nu reprezintă altceva decât o smintită legătură între cloaca turnantă de la Viena și ticăloșii de la București, jucați pe sfori de tot soiul de venetici, de sudiți, de rătăcitori pe pământ și prin stele mari. Ce reprezenta Austria pentru UE, când România a fost admisă în acest „club select”? Aceeași lume a borfașilor. Și atunci, și azi, și mâine. Să ne mai întrebăm cui îi este de folos prezența Austriei în UE?
Dar să ne întoarcem de unde am plecat. Lucian Blaga și-a început cariera diplomatică de consilier de presă la Varșovia, apoi au urmat Praga, Berna și Viena, ca să-și încheie misiunile diplomatice la Lisabona, unde a fost numit, prin decret regal, la 1 aprilie 1938, ministru plenipotențiar al României în capitala Portugaliei. Nu era, în perioada interbelică, singurul mare scriitor care a slujit România pe calea diplomației (atașați de presă, în special). Să ni-i amintim, bunăoară, pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu. Știți, desigur, cine este actualul (?) ambasador al României la Viena. Un fel de cocotă care, cel mult, ar putea produce sânge în balegă, cum spun țăranii. Oricum, orice comparație cu cei pomeniți înaintea lui este totalmente neavenită…
În rest, cât ne vom înstări mentalitatea și comportamentul de slugi, disprețul și lăcomia patologică a Vienei vor mușca la fel de sălbatec din demnitatea și ființa materială și spirituală a României. Așadar, dragi români – ardeleni, mai cu seamă – nici o vacanță care să nu nimerească Austria…
Explicație foto: Viena, 1933 (de la stânga la dreapta) – Nicolae Titulescu (ministrul Afacerilor Străine, în trecere prin capitala Austriei), Caius Brediceanu (trimis extraordinar și ministru plenipotențiar – cumnatul lui L. Blaga); Raoul Bossy (consilier de legație) și Lucian Blaga – consilier de presă (în rândul din spate)
Lasă un răspuns