Trei brățări celtice vechi de 3000 de ani aduse înapoi în România

Din cele 25 sau mai multe brățări dacice de aur sustrase din cetatea strămoșilor noștri daci, în muzeu putem vedea 13. Am tot așteptat ca acest număr să se schimbe, urcând către 25. Dar nu s-a mai întâmplat nimic. Așteptăm încă și scuturile de fier din Cetatea Piatra Roșie. Sentimentul de neputință mă învăluia încet, până când iată, un anunț avea să îmi dea noi speranțe: „România a reintrat în mod oficial în posesia a trei brățări celtice, extrem de valoroase.” Sunt bijuterii, vechi de trei mii de ani, care au fost descoperite la o licitație de autoritățile judiciare belgiene și care au decis că locul lor este aici, în țara noastră! Cele trei brățări zise „celtice”, ce datează din anul 1000 î.Hr. sunt deja pe teritoriul României. Au ajuns în țară cu un transport special, după ce au fost predate de autoritățile belgiene, în cadrul unei festivități la Muzeul din Amber. După aproape cinci ani de discuții, aceste obiecte de podoabă extrem de valoroase sunt din nou în proprietatea statului român. Vor fi date în custodie Muzeului Național de Istorie a României, acolo unde vor fi refăcute și expertizele. Iată, așadar, se pune capăt unei povești extrem de spectaculoase. O poveste ce a debutat în anul 2020, atunci când două dintre cele trei brățări au apărut pe coperta unei case de licitații din Monaco. Fuseseră oferite la vânzare pentru prețul de pornire de 80.000 euro, până la 100.000 euro, iar la vremea respectivă, arheologii belgieni credeau că au dat lovitura, crezând că aceste obiecte de patrimoniu, aceste podoabe, ar proveni din situri locale. Până la urmă, adevărul a ieșit la iveală. Și-au dat seama și belgienii de originea lor românească, după ce au făcut investigațiile necesare. Cercetările s-au soldat la un moment dat inclusiv cu arestarea unui belgian de origine franceză și au ajuns la concluzia că locul acestor obiecte de valoare, care cântăresc fiecare peste 200g de aur masiv, este în România. De acum, ancheta Parchetului General va continua. Se încearcă identificarea persoanei care a excavat aceste brățări celtice și mai ales a celor care le-au dus peste graniță pentru a fi traficate, acuzații pentru care în România sunt pedepse cu închisoare.

Cât de rare sunt brățările „celtice” din posesia României? Un expert a răspuns: „Există doar 20 în întreaga lume. România a recuperat în mod oficial trei brățări celtice, foarte valoroase, descoperite la noi, pe care traficanții încercau să le valorifice.  Autoritățile din Belgia le-au confiscat chiar înainte de a fi vândute la o licitație, însă a fost nevoie de patru ani de negocieri și multe dovezi pentru a le convinge că provin de la noi. Arheologii spun că în lume există doar 20 de astfel de brățări și aproape toate provin din România. Cele trei brățări celtice din aur masiv care datează din anul 1000 înainte de Hristos au fost predate oficial, de ministrul belgian al Culturii ambasadorului României la Bruxelles. A fost momentul care a încheiat aproape cinci ani de dispute între România și Belgia. Ambele țări au revendicat acest tezaur valoros nu doar din punct de vedere archeologic.”

„Brățările din aur se deschid în semicercuri și au fiecare la capăt o pereche de suluri plate așezate simetric. Fața exterioară a fiecărei brățări poartă un decor în stil primitiv”, spun experții unei case de licitații. Eugene Warmenbol, arhelog la Universitatea din Bruxelles a ținut să menționeze: „Piesele acelea sunt într-adevăr tipic balcanice. Nu te poți înșela”.(…) Printre altele, acea decorare în spirală este foarte tipică Balcanilor. Dacă vreți mai multe detalii, se știe că există vreo 20 de brățări ca acestea, dacă îmi amintesc bine. Dintre cele 20, 19 au fost găsite în România.”

Lucas Verhaegen, ofițer de poliție: „El (suspectul) a dat drept origine Flandra și au fost găsite accidental în timpul curățării șanțurilor. Au fost prezentate apoi că brățări celtice de aur.” Cea de a treia brățară a fost găsită la percheziții, acasă la un localnic care a fost arestat preventiv și între timp a murit. Bărbatul susținea că le are din 2000 și că ele provin din Flandra. De atunci, brățările cu diametre interioare de până la 6 centimetri și care cântăresc peste 200 de grame de aur masiv au fost păstrate în siguranță. Acum se întorc în patrimoniul național. Cel mai probabil brățările vor fi predate Muzeului Național de Istorie a României. Între timp, procurorii Parchetului General care instrumentează ancheta din România încearcă să afle cine și când le-a scos din adâncuri și din țară. La noi, traficul de bijuterii de patrimoniu extrase neautorizat se pedepsește cu închisoare.

Trei brățări dacice din aur din Tezaurul de la Sacoșu Mare (secolul al XIII-lea î.Hh., din perioada de încheiere a epocii bronzului şi de trecere spre epoca fierului), alte brățări din Tezaurul geto-dacic din aur de la Hodiș și Tezaurul de la Firiteaz aflate în diferite muzee de istorie sunt asemănătoare până la identificare cu brățările „celtice” aduse din Belgia. Toate brățările din aur cu capete volute sunt un simbol al celor două sensuri pe care le poate avea Forța Vieții (cele două coarne: Cornul abundenței și Cornul războinic). De la orice cap am lua timpul – viața, la un moment dat el – ea, se va „înmelcii” șerpește în două direcții (timpul beției, al amețelii când vei vedea dublu, când timpul cel nou îl va „dubla” pe cel vechi). Aici se va afla nodul sofisticat al lui Hercule („Gordian-ul”). Același simbol al „înmelcirii” îl aflăm în piesele Tezaurului de la Sarasău (aflat în muzeele din București și de la Budapesta). Și brățările dacice de aur „șerpești” descoperite în capitala regatului dacic „vorbesc” tot de o spiralare „la două capete”. Mă bucur de această superbă recuperare și de abia aștept expunerea lor în cadrul Muzeului Național de Istorie din București, spre a le vedea „pe viu”. Cred totuși că cele trei brățări de aur aduse din Belgia sunt „neaoșe”, adică dacice… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*