Perenitatea unor tradiții: „Dansul Ielelor” pe un vas cucutenian de 6000 de ani vechime

Exponatul lunii decembrie 2023 la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei de la Chișinău reprezintă un fragment de la o amforă unicat, descoperită în anul 1988 într-un cuptor de ars ceramică din așezarea Chirileni III (raionul Sîngerei), atribuită culturii arheologice Cucuteni-Tripolie etapa CII (mileniile V-IV î.Hr.). Fragmentul ceramic cu reprezentări umane și geometrice pictate constituie circa 50 % din partea superioară a unei amfore, realizată din pastă de lut fără impurități. Este ars în mediu oxidant, în secțiune având culoare roșietică. Suprafața interioară a vasului este acoperită cu un strat de culoare roz-albicioasă, iar exteriorul netezit și lustruit este acoperit cu un strat de angobă gălbuie-cenușie. Corpul amforei este sferoidal cu patru tortițe piramidale pe umăr, iar gâtul este înalt tronconic cu buza scurtă răsfrântă la exterior. Dimensiunile vasului: diametrul buzei – 18 cm; diametrul maxim al corpului – 43-45 centimetri; înălțimea gâtului – 13 centimetri; înălțimea fragmentului expus – 43 centimetri; înălțimea totală estimată a vasului este de 55-60 centimetri. Grosimea la buză – șase-șapte milimetri, la gât – 9-11 milimetri, iar la corp – 10-13 milimetri, precizează reprezentanții Muzeului Național de Istorie a Moldovei, pe pagina de Facebook a instituției.

Suprafața exterioară a amforei în proporție de circa 4/5, cu excepția părții inferioare, este ornamentată bicolor cu vopsea neagră și maro, ca unealtă fiind folosită pensula care se resimte din aplicarea specifică a liniilor. Cel mai probabil au fost folosite două pensule. Ornamentul este împărțit în trei registre orizontale care înconjoară vasul împărțind interiorul în metope. Decorul este compus din linii dispuse vertical, orizontal sau oblic formând compoziții geometrice de tipul plasei. Semnificația deosebită a amforei rezidă din reprezentarea în registrul de mijloc al picturii a scenei stilizate a unui dans ritualic feminin. Scena pictată pe corpul amforei reprezintă imaginea unui grup alcătuit din 9 personaje feminine (eneadă?) asistate de doi câini (paza?) și trei șerpi (schimbarea pielii, nemurire). Imaginile feminine sunt reprezentate schematic, cu accentuarea picioarelor lungi, fustelor mini-trapezoidale, corpul întins scund, mâinile îndoite în plin dans și capetele punctate. Vasele cu reprezentări pictate antropomorfe se întâlnesc foarte rar, fiind cunoscute până în prezent circa 140 de imagini de acest fel în întregul areal de răspândire a culturii Cucuteni-Tripolie. Pe baza analizei formei vasului, decorului specific și a contextului descoperii, se poate admite că amfora de la Chirileni ține de cultul Femeii-Mamă, a Marei Zeițe venerată de populațiile din eneolitic, mai adaugă cercetătorii de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Ielele sunt personaje mitologice prezente în folclorul românesc pe toată întinderea teritoriului nostru, cunoscute și ca „Stăpânele Vântului”. Ele sunt adesea prezentate ca niște fecioare despletite, foarte frumoase, care cântă, dansează și îi pedepsesc pe cei care îndrăznesc să se apropie de ele. Ielele sunt cunoscute sub mai multe denumiri în funcție de zona geografică spre care ne îndreptăm atenția – Iele, Milostive, Rusalii, Măiestre. Nimeni nu le-a putut descrie cu exactitate. Se știe doar că sunt tinere, frumoase și că au niște voci minunate. Ielele îi farmecă pe flăcăii frumoși care ajungeau în preajma lor, care le vedeau dansul sau le auzeau cântul, adormindu-i cu glasul cristalin, ca să se răzbune pocindu-i cu sărutul lor. Originea lor este controversată. Unii spun că ar fi provenit din cele trei fete ale lui Alexandru Machedon, care au băut din apa vie pe care acesta o păstra pentru bătrânețe. Alții spun că ar fi cele trei slujnice credincioase ale aceluiaș Machedon, care după ce au băut din apa vie, s-au transformat în zâne nemuritoare și au zburat în lume. De obicei Ielele nu fac rău neprovocat, dar le place foarte mult să se distreze, iar atunci intră în gospodăriile oamenilor și aruncă asupra lor necazuri și boli. Vasile Alecsandri le-a numit „Stăpânele Vântului” și spunea că numele lor nu trebuie rostit sub nicio formă, ci ele trebuiesc îmbunate prin folosirea epitetelor măgulitoare ca Sfinte de Noapte, Zânioare, Albe etc. Invocarea numelor Ielelor se face numai de către vrăjitoare în practicile lor, fiecare vrăjitoare având dreptul să folosească numele a numai 9 dintre zâne. Ele apar în special în nopțile cu lună plină, în poieni și păduri și dacă ești atent le poți auzi cântecul și râsul cristalin. Îmbrăcăminea le este vaporoasă ca firele de vânt și când cutreieră pământul, o fac sub formă de adiere dulce de vară. Ele se sărbătoresc în special de Rusalii când cine muncește este aspru pedepsit de Iele. Credința populară spune că dacă cineva muncește în această sfântă zi, este ridicat pe sus de vârtejuri și dus departe în pădure. Cei care cutreieră pădurile trebuie să fie cu mare băgare de seamă ca nu cumva să calce pe locul bătătorit de Hora Ielelor, altfel el va muri de o moarte cruntă. Vântoasele aruncă blesteme necruțătoare și asupra celor care le imita cântecul sau nu acceptă invitația să se prindă in hora lor. Pentru cei atinși de furia Ielelor există doar două remedii cunoscute de oameni. Unul este să se prindă în dansul magic al Călușarilor și al doilea să li se descânte de către cine știe acest ritual. Mai jos voi trece un descântec cules din Dragomirești – Neamț:

Voi, ielelor, măiestrelor,/ Dușmane oamenilor,/ Stăpânele vîntului,/ Doamnele pământului,/ Ce prin văzduh zburați,/ Pe iarbă lunecați,/ Și pe valuri călcați;/ Vă duceți în locuri depărtate,/ În baltă, trestie, pustietate,/ Unde popa nu toacă,/ Unde fata nu joacă;/ Vă duceți în gura vântului,/ Să vă loviți de toarta pământului;/ Ieșiți din mână, trup, picior/ Și să pieriți sus într-un nor,/ Dați omului sănătate,/ Că sabie de foc vă bate!

Ielele apar sub diferite forme și în mitologia altor popoare, în special la cele de origine slavonă. Ielele se prind într-o horă neînchisă la capete și joacă pe iarbă verde, iarbă care apoi arată ca și cum ar fi fost arsă, dar care ulterior răsare din nou și este de o frumusețe rară, însă pe care vitele nu o mai mănâncă. Ele sunt cinstite și slăvite de cei din zonele rurale și nimeni nu cutează să le sfideze de teama pedepselor la care pot fi osândiți. Sărbătoarea Rusaliilor se cinstește în zilele noastre prin muzică și dans, iar noaptea nu se lasă căldările cu apă și fântânile neacoperite ca nu cumva apa să fie atinsă de sărutarea zânelor și să capete alte proprietăți magice. Frumoase și misterioase, cu calități vrăjitorești, Ielele sunt zâne care au în grijă natura și raportul omului cu aceasta. Ele oferă șansa odihnei, în locul muncii (efortului) de modificare a ecosistemului. Omul trebuie să își găsească „locul” și să nu deranjeze prea mult mediul. Încă de acum 6000 de ani era cunoscut ritualul ce îmbuna zânele ce puteau să fie rele. Tot astfel a ajuns să se îngroape ritualic în pământ depozite de scule și unelte – ca ofrandă – , noi nouțe, sau după ce erau folosite un timp, drept mulțumire pentru extragerea minereului metalifer din „burta” Marii Mame planetare. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*