Textul de mai jos de pe web are valoarea lui istorică și ne reamintește că totul se repetă… „Pe la sfârșitul anului 1922, un anume Bruno Seletzky a venit în România în calitate de șef al reprezentanței uzinelor Škoda. În această calitate, Seletzky a fost invitat de mai multe ori de autoritățile militare să viziteze Depozitul de armament și Arsenalul armatei, în vederea discutării posibilităților de modernizare a vechiului armament, care era în dotarea armatei române. Cu acest prilej a avut posibilitatea să afle o serie de secrete militare privitoare la înzestrarea armatei române. Fiind la curent cu toate demersurile ce se făceau pentru satisfacerea nevoilor militare ale României, el a acționat pentru crearea unui monopol în favoarea Uzinelor Škoda, împiedicând concurarea acesteia, fie de către firme românești importante, fie de firme din străinătate. Pentru a-și putea desfășura netulburat tranzacțiile, Seletzky a apelat la relațiile pe care și le făcuse în rândul multor ofițeri superiori și a unor persoane influente. În felul acesta, a putut să continue și activitatea de spionaj militar. Prin activitatea sa, statul român a încheiat în anii 1922, 1927, 1929 și 1930 mai multe contracte cu uzinele Škoda. Pentru a obține aceste contracte, Seletzky a oferit comisioane importante nu numai funcționarilor și tehnicienilor, civili și militari, ce aveau sarcina să urmărească derularea contractelor încheiate cu uzinele Škoda, ci și mai multor persoane care ocupau funcții importante în aparatul de stat sau în organele de conducere ale unor partide politice. În luna mai 1929, Seletzky a prezentat oferta uzinelor Škoda pentru furnizarea de armament statului român. Primul ministru Iuliu Maniu și ministrul apărării naționale, generalul Henri Cihoski împreună cu o serie de ofițeri superiori de specialitate, au discutat oferta și au decis să comande la uzinele Skoda o parte din munițiile și armamentul necesare înzestrării țării. Separat, piesele de artilerie grea, urmau să fie comandate în Franța. În urma unor atenții consistente, Seletzky a reușit ca delegația de experți militari, care fusese trimisă în Franța, să comunice conducerii Ministerului Apărării Naționale informația falsă că tunurile fabricate la uzinele franceze “Schneider” erau cu circa 60.000 dolari mai scumpe decât cele oferite de Škoda”. Ca urmare a acestor „informații”, la data de 17 martie 1930 Ministerul Apărării Naționale a încheiat cu uzinele Škoda un contract de furnizare de muniții și armamente, inclusiv artilerie grea în valoare de peste 5 miliarde lei, fără a se cere și avizul Direcției armamentului, Comitetului materialului, Direcției tehnice și Consiliului superior al armatei. Spre sfârșitul anului 1931, au avut loc trageri experimentale cu tunurile fabricate la uzinele Škoda. Reprezentantul trimis de noul ministru al apărării naționale Constantin Ștefănescu Amza a constatat că „tunurile nu corespund necesității armatei”. Consiliul superior al armatei a hotărât sistarea comenzii, decomandarea tunurilor de câmp și a cerut înlăturarea lui Seletzky din conducerea reprezentanței Skoda. Datorită acestor ilegalități, a fost numită o comisie de anchetă care a constatat faptul că acest contract a fost încheiat după un proiect elaborat de Seletzky și acceptat integral de ministrul apărării naționale, generalul Cihoski, care l-a semnat fără a-i face vreo modificare. Comparând prețurile cu cele dintr-un contract similar încheiat de Škoda cu Iugoslavia, comisia a stabilit că prețurile pentru produsele Škoda livrate României erau cu 18-25 la sută mai ridicate, diferența fiind însușită de Seletzky. Prejudiciul adus statului român doar prin acest contract a fost estimat la 900 milioane lei, fără a lua în calcul celelalte contracte, încheiate în anii 1922 – 1925, în care statul român a fost de asemenea dezavantajat. După calculele specialiștilor, comisioanele primite de cei care, sub o formă sau alta, au facilitat acest contract, au totalizat 19.219.335 de lei. În plus, s-a constatat că mai bine de o treime din contract ar fi putut fi repartizat unor firme autohtone cu profil industrial precum Uzinele Reșița, Uzinele Malaxa, Uzinele Vulcan, Copșa-Mică, Uzinele Cugir, Astra și Romloc.”
Această afacere poate fi privită în oglindă cu afacerea Bechtel sau cu afacerea Roșia Montană. Poate ar trebui privită în oglindă cu acel tezaur recuperat parțial din Rusia, sau (poate) cu aurul pe care îl păstrăm în Anglia. Dar cine este această firmă, Bechtel…? Bechtel Corporation este o companie de inginerie, construcții și gestionare a proiectelor, cu sediul în Statele Unite ale Americii. A fost fondată în anul 1898 și are prezență globală. Compania s-a specializat în diverse domenii, cum ar fi infrastructura, energie, petrol și gaze, apă potabilă, transport și guvernare.
În ceea ce privește legăturile cu armata americană, Bechtel a colaborat în mod frecvent cu diverse organizații guvernamentale și militare. Această colaborare a constat în gestionarea și construcția de facilități și infrastructură necesare pentru proiecte militare și de securitate națională. De asemenea, Bechtel a contribuit și la dezvoltarea și modernizarea bazelor militare americane în diferite locații din întreaga lume. Bechtel a lucrat în colaborare cu armata americană și în domeniul energiei nucleare, construind centrale nucleare sau facilități de stocare a deșeurilor radioactive pentru forțele armate americane. Trebuie spus că Bechtel este o companie privată și activează într-un domeniu competitiv, astfel că parteneriatele și proiectele sale sunt deschise și altor organizații și guverne. De fapt istoricul Marius Oprea ne sugerează că această „întâmplare” este asemănătoare și cu achiziționarea de vaccinuri. Și ghici…? Tot o firmă americană. Ne mai mirăm că zeița de la sectorul unu din capitală este protejată? Și domnia sa a pus umărul la această afacere. Din 415 kilometri de autostradă s-au executat cinzeci și ceva, dar banii jos. Au încasat 1,4 miliarde euro, dar autostrada nu există. În pragul fiecărui război trebuie să mai pierdem câte ceva, istoria parcă se repetă.
Dar să fie pace!
Lasă un răspuns