„Cartea sfâșierii” – Descifrarea unui poem febricitant

Departe de mine tentația să decriptez ce n-a vrut să zică „un poet atipic”, după cum l-a clasificat profesorul Adrian Boeru în prefață pe Cristian Pohrib. Mă simt răspunzător pentru starea pe care mi-a creat-o o serată regală cu două prințese mereu tinere, invitate acolo – poezia și muzica. Era pe 20 ianuarie, când tocmai se potolise pe la televizoare „ciclonul polar”, care a adus peste București „urgia alba”… M-am dus la Palatul Brătianu de pe Strada Biserica Amzei și am fost martorul unui eveniment rar. Pe acordurile „Nocturnelor” de Frédéric Chopin, interpretate suav de doamna Andreea Bratu, aveam să descopăr un poet pe care doar îl bănuiam. Fusesem colegi de redacție la Național TV, vorbeam frecvent despre „VectorEst”, emisiunea lui de suflet, cum nu mai avem astăzi la nicio televiziune, vorbeam despre destinul românității de răsărit și despre miopia politicienilor noștri, care nu înțeleg nici azi cât de vulnerabilă este România mai ales acolo… A fost corespondent la Chișinău pentru B1, Antena 1, redactor șef la publicația „Mesagerul” din Basarabia, a fost consilierul personal al lui Petru de Bălți, mitropolitul Basarabiei, este directorul postului Radio Tecuci…

Credeam că îl cunosc. Rareori lăsa să-i scapere câteva versuri din poeme risipite, uitate pe noptieră… Mă frapa, ciuleam urechea, dar se oprea brusc și râdea cu subînțeles, parcă vinovat de indiscreție. Într-o zi mi-a povestit că a scris cinci cărți și pe toate le-a aruncat pe foc. M-a uimit din nou: cum să arunci stările tale de grație pe foc? Indiferent cum ar fi. Caragiale, Macedonski au publicat poezii penibile la început, nu și Cristian Pohrib. (Dar ce știu „criticii” despre stările poeților?!…).

Prima lui carte a fost depusă la Muzeul Național de Istorie din Turcmenistan. „În momentul în care am aterizat la Ashabad și când am ieșit de pe aeroport, am văzut pe toate blocurile portretele președintelui Saparmurat Niiazov, conducătorul iubit de-acolo, povestește Cristian Pohrib. Parcă mă întorceam pe vremea lui Stalin. Cartea a apărut în ediție bilingvă română și rusă, cu o sponsorizare de la Petrom care avea investiții în Turcmenistan. Cu un an înainte, Alexei Miller, directorul general al Gazpromului, afirmase că parteneriatul privind extracția și valorificarea gazelor naturale cu Turcmenistanul nu s-a copt și că turcmenii înșiși sunt necopți. La una din cele două televiziuni s-a transmis ședința de guvern de la Ashabad, unde a fost primit Miller. „Bine ați venit, domnule Miller, l-a întâmpinat Niiazov. Vă rog să vă așezați în genunchi!” Lui Miller nu-i venea să creadă și a rămas împietrit. „Vă rog să vă așezați în genunchi, repetă Niiazov. Și să vă cereți scuze în fața mea și a poporului turcmen pentru afirmația făcută cu un an în urmă”. Și Miller a pus un genunchi în pământ și-a cerut iertare, atât de mare nevoie aveau rușii de gazele turcmene. Cât am stat acolo, acele imagini au fost transmise zi de zi, la interval de două ore. cât timp am stat la Ashabad.”

„Durerea”, prima lui carte de poezie a fost distinsă cu marele premiu „Mihai Eminescu. Opera prima” și cu premiul „Academiei Internaționale Orient-Occident”. Cinci poeme au fost publicate în antologia „1001 poeme de dragoste ale lumii”. „A fost o surpriză și pentru mine. M-au invitat la Ipotești la festivalul de poezie „Porni Luceafărul”. Și m-au surprins când au anunțat: marele premiu pentru Cristian Pohrib, pentru un grupaj de zece poezii. În 2001, premiul i-a revenit lui Emil Brumaru”… Cartea a apărut la Editira Convorbiri Literare. „A urmat o pauză de 22 de ani, în care am mai scris 5 cărți pe care le-am aruncat”. Citise cartea „Meseria de a trăi” a lui Cesare Pavese, „unul din cele mai înălțătoare testamente literare” din literature contemporană. „Era acolo o durere de nedescris. Am simțit „Meseria de a trăi” ca pe o sfâșiere. De-acolo am plecat, gândindu-mă la actul primordial, la Geneză, care, de fapt, e tot o sfâșiere. Fie că vorbim de mâinile lui Dumnezeu care smulg din pământ plămada ca să-i facă pe Adam și pe Lillith, zic unii. Cu o mână l-a făcut pe Adam, cu cealaltă a făcut-o pe Lillith. De-acolo a plecat ideea. Dacă Lillith nu a fost un moment reușit al actului de creație, cum înțelegem noi din scrieri, ea fiind prima expulzată din Eden, vine Eva cea luată prin sfâșiere din coasta lui Adam. Vine a doua nesupunere de care dăduse dovadă Lillith, care s-ar fi ridicat chiar și împotriva creatorului. Nesupunerea Evei față de Adam este a doua sfâșiere prin alungarea părinților primordiali din Eden. Durerea ruperii de Eden i-a rămas femeii prin naștere. Durerea pe care o are femeia la naștere cred că trebuie să-i amintească de alungarea din Eden. Mai mult, nu trebuie să privim sfâșierea ca pe un final, ci ca pe un nou început.”

Arta contemporană își trăiește oboseala tematică, aș putea afirma chiar degenerarea genurilor. Un „boier al spiritului” spune altfel: „După cum ziceau grecii, când se epuizează formele de discurs, apar poeții și pun degetul pe sensibilitate, pe drama condiției omului în momentul de față. Trăim momente în care există războaie între religiile abrahamice (iudaică, mahomedană și creștină), și nu vorbesc numai de cel dintre Rusia și Ucraina, dar și dintre Israel și palestinieni. Toate au intrat în criză. Cristian punctează dramatic acest moment și îl proiectează într-o sferă a celor trei forme prin care grecii înțelegeau iubirea – Eros, Philia, Agape, care întoarce omul spre structura sa de profunzime. În cultura română, l-aș asemăna, ca patos și ca forță poetică, cu Ion Gheorghe, dar Cristian o rezolvă prin trimiterea la creștinism. Trebuie să ai un curaj nebun ca să-ți asumi așa ceva”, crede Adrian Boeru.

„Cartea sfâșierii” este o percepție abisală a Erosului într-un singur poem care pare scris dintr-o răsuflare sau dintr-o sorbire. Nu este „Cântarea Omului” sapiens-faber, nu este „Cântarea Cântărilor”, așa cum a visat-o regele-poet. Este cântarea sexualității, care îl aruncă pe om între Dracul și Bunul Dumnezeu. Este o aventură metafizică prin Eros, față de care pudori insurmontabile ne-au marcat istoria, dar „fără sexualitate, nici copii nu s-ar mai naște” (Teodor Mazilu, „Don Juan moare ca toți ceilalți”). Cristian Pohrib a ajuns la rafinamente estetice în acest poem, să nu-l căutați pe la Ion Minulescu sau pe la Nichita Stănescu, nici prin „Florile de mucigai”, descântate de Arghezi. El privește femeia „cu ochi păgâni,/ Ce mi-i lăsară din bătrâni,/ Părinții din părinți.” (Eminescu). Însuși Dumnezeu este un poet epuizat în sfâșierea Facerii, altfel de ce a trebuit să-l meșterească pe Adam cu o mână și pe Lillith cu altă mână? Cel puțin așa spune Epopeea lui Ghilgameș, iar autorii Bibliei au făcut o sinteză uriașă pe prispa magilor de la Răsărit…

„Heiiii, Lillith, Lillith, Lillith,/ Ochii mei din răzvrătit/ Văz plecat din început/ Să mi te aduc spre fruct…// Offf, Lillith, Lillith, Lillith,/ M-au furat a măr sclipit/ Și mi-ai dus în urma lumii/ Arsura de cuvânt al humii// Heiiii, Lillith, Lillith, Lillith,/ Femeie rea de asfințit/ Furtul tău grăbit din sevă/ Mi-a lăsat în trup o Evă”.

Dumnezeu o izgonește din rai pe Lillith, apoi o face pe Eva din coasta lui Adam, dar nici această creație nu-l ascultă pe creator. Cine să mai creadă că Adam-ul este doar o victimă?

„Mă caută femeile să-mi spună/ Că n-au în noapte sânii să-și apună/ Că nu au unde-și prelungi sărutul/ Și n-are cin-să le desfete trupul/ Cu scrieri ne-nțelese-n așternutul/ Ce le făcea să-și uite începutul…// Mă caută femeile să-mi spună/ Că anii lor miros deja a humă/ Că au povești ce pot trezi cenzura/ De le descânți cum se cuvine gura/ Că au în ele, fiecare-n parte/ Câte-un fragment de viitoare carte…// Mă caută femeile să-mi lase/ Iluzii în surzenii de iatac/ Le simt doar călimări dintr-un alt veac/ Și le las lin cerneala să își verse/ Pe trupu-mi ca o pagină de drac…”

Bietele femei din cărțile nescrise… Mi-aș dori sincer, pentru literatura română, ca această carte să nu rămână doar o supernovă în noaptea cunoașterii fiindcă poetul Cristian Pohrib știe să mângîie și are ce spune. Este un artist autentic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*