Întrebări…

Întrebările pot fi limitate: limita de sus, ori de jos. Ca orice limită când tinde spre ceva, sau altceva, apare un X mare. Dar depinde…Condiția necesară, nu suficientă, este să tindă spre ceva iar limita este „limitată” la răspunsuri. Oare limita a reprezentat ceva în această istorie tragică a celor două războaie mondiale…? Cel care l-a asasinat pe John Lennon doar pentru a intra în analele strâmbe ale istoriei, astăzi mai înseamnă ceva? Cei care au trasat lumea după al doilea război mondial pe șervețelul din restaurant, ce au vrut…? Întrebări. Iar după fiecare întrebare mă gândesc cum toți ar fi fost buni „între-bare” îmbrăcați în zeghe sau haine vărgate. Pentru om, cuvântul „întrebare” are mai multe semnificații în funcție de context. În general, o întrebare reprezintă o afirmație exprimată sub formă de propoziție interogativă, prin care cineva solicită informații, clarificări sau păreri de la altă persoană. Prin formularea unei întrebări, omul încearcă să obțină răspunsuri sau să inițieze o discuție. Întrebările pot fi folosite în diverse domenii, cum ar fi comunicare, cercetare, educație, interogatorii. Dar în politică, întrebările joacă un rol important. Ele pot fi folosite pentru a obține informații despre politici, decizii sau acțiuni guvernamentale, pentru a clarifica probleme sau pentru a începe dezbateri și discuții.

Întrebările politice pot veni din partea jurnaliștilor, a cetățenilor sau a membrilor unui parlament, și pot viza aspecte diverse, cum ar fi politica economică, legislația, relațiile internaționale, drepturile omului. În felul acesta, întrebările politice joacă un rol esențial în asigurarea transparenței, responsabilității și participării publicului în viața politică.

Există diverse motive pentru care unele politici sau figuri politice pot refuza să accepte sau să răspundă la întrebări. Uneori, acest lucru se întâmplă din cauza strategiei politice sau a dorinței de a controla mesajul transmis publicului. Sau există motive pentru care întrebările puse politicienilor rămân fără ecou, sau pumnul în gură așa cum mai spunem noi.

Am pus batista pe țambal iar vibrația coardelor s-a oprit. Da, o să îmi spuneți, în politică sunt destule „coarde”… vocale. Adevărate coarde… vocale adaug eu. Marele savant Albert Einstein se întreba de mic copil ce este timpul, alte vremuri și alți oameni. Astăzi ne întrebăm cum să mai păcălim timpul și oamenii. Pentru că și în aceste întrebări găsim găuri negre. Dacă timpul se poate dilata sau contracta conform concepției din fizica teoretică, în special din teoria relativității a lui Albert Einstein? Iar potrivit acestei teorii, timpul nu este constant și absolut, ci poate fi afectat de gravitație și de mișcarea relativă. Conform relativității generale, gravitația produsă de obiecte masive poate provoca o dilatare a timpului. Cu cât un obiect se află mai aproape de o sursă gravitațională puternică, cum ar fi o gaură neagră, cu atât timpul lui pare să treacă mai încet în comparație cu un observator aflat într-un câmp gravitațional mai slab.

Suntem pe un câmp gravitațional mai slab, câmpul de la marginea șoselei s-a uscat. Cine să mai aibă grijă de el? Suntem ocupați să punem întrebări la care nu vom primi răspunsuri niciodată. Iar conform teoriei relativității „politice”: relativ trăim bine și nu avem dreptul să mai punem întrebări despre mările și țările lor.

Un senator australian pune întrebări serioase. Malcolm Roberts, spune despre Forumul Economic Mondial al lui Klaus Schwab – și agenda sa distopică Great Reset, în Parlamentul Australian: „Viața prin abonament” a lui Klaus Schwab este cu adevărat iobăgie. Este sclavie. Corporațiile miliardare, globaliste vor deține totul – case, fabrici, ferme, mașini, mobilier – iar cetățenii de zi cu zi vor închiria ceea ce au nevoie. Dar numai dacă scorul lor de credit social le permite.” Iar un fost vicepreședinte de la Pfizer, Dr. Mike Yeadon, parcă răspunde: „Când ONU, Bill Gates și Klaus Schwab îți spun că nu vei călători, nu vei avea o mașină privată, nu vor fi zboruri, nu vei deține nimic și vei fi fericit, probabil că nu vei locui în propria ta casă… Când îți spun asta, ar trebui să presupui că vorbesc serios în privința asta”.

Europarlamentarul german, Christine Anderson, spune: „Așa-numita „paandemie” a fost un test beta – desfășurat de elita globală nealeasă – pentru a vedea cât de ușor ar fi să preia controlul total sub pretextul unei „urgențe” globale. „Scopul, în cele din urmă, este să transformăm societățile noastre libere și democratice în societăți totalitare. Scopul lor este de a ne dezlipi pe fiecare dintre noi de drepturile noastre fundamentale, de libertate, democrație, statul de drept. Vor să scape de toate acestea”… „În toată istoria omenirii, nu a existat niciodată o elită politică preocupată de bunăstarea oamenilor obișnuiți, acum nu este diferit ”. Iar eu mă întreb: au dreptate sau nu au dreptate? Încet, încet, dreptul de a ne pune întrebări o să ne fie luat, răspunsurile sunt la ei. Iar dacă vom mai pune întrebări pun câinii pe noi, așa cum am văzut într-o capitală europeană. Să pun și eu o întrebare. De ce nu se vrea pace și se vrea doar război…? Știu, elitele au luat deja șervețelele de pe masă și se șterg la guriță, spunând: nici usturoi nu am mâncat, nici gura nu ne miroase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*