Întoarcerea la proza scurtă „În liniștea unui popas“…

Poet de o sensibilitate profundă, Iulian Patca a intrat în librării cu un volum de proză scurtă, intitulat „În liniștea unui popas“, cu o prefață laborioasă de Constantin Cubleșan. Volumul cuprinde 11 povestiri scurte, ce tangențiază în construcție, stil și tehnica relatării cu schițele lui Bacalbașa sau mai aproape de noi cu Alexandru Stănciulescu-Bîrda și cu autorii enumerați de prefațator care au cochetat cu proza scurtă.Cartea o putem considera un roman al vieți unor personaje în situații diferite, structurată în următoarele capitole: „În liniștea unui popas“, „Peisaj cu sălcii, toamna“, „O iluzie optică“, „Un om cu carte“, „O după amiază de vară“, „Don`Lent“, „Nopți cu lună și voluptăți“, „Cronică de front”, „Erou fără glorie“, „Întoarcerea acasă” și „Crochiu cu biografie“. Prima povestire îmi amintește de nuvelele lui Gib Mihăescu din „Noaptea focurilor“, chiar dacă Iulian Patca relatează întâmplarea unui accident al unui autoturism cu un animal. Însă, la fel ca Gib Mihăescu abordarea este privită și din punctul de vedere psihologic, al stării de moment al conducătorului auto. După cum se cunoaște Gib Mihăescu a introdus romanul psihologic în literatură română, și iată autorul acestei cărți abordează starea psihică a căpitanului Dan Alupetcu când află că este chemat de general în povestirea „Un om cu carte”. Interesantă este atmosfera cazonă pe care o descoperim în povestire, întâmplări surprinzătoare și mai ales relațiile de camaraderie dintre militari.

În schița „O după-amiază de vară“ autorul devine un adevărat pictor al peisajului policrom, proza crescând ca un poem pe trunchiul folcloric, unde Florica devine o femeie a muntelui, precum Cozia, fata din legenda Mănăstirii Cozia, iubită de Alexandru fiul domnitorului Mircea cel Bătrân. Povestirile din acest volum abordează teme de actualitate, care în perspectiva timpului devin istorie, iar din punct de vedere istoriografic și din acela stilistic pagini a unor întâmplări ce te incită să continui cititul cărți. Mai înainte de toate aceste povestiri sunt psihologice, având un filon subteran de poem în care metafora, este o comparație fără termenul de comparat. Ambiția prozatorului este de a propune soluții și de așeza o materie epică verosimilă acolo unde poetul șovăie în concluzii; numeroase dintre interpretările lui sunt extrem de pătrunzătoare, așa cum descoperim în povestirea „Don`Lent“, dedicată amintirii locotenentului Vasile Chira, unde nostalgia și tristețea despărțirii pe peronul unei gări tangențiază cu psihologia.

„Intoarcerea acasă“ este un adevărat poem în proză, în care nucul crescut mare dăruia umbră personajului care se bucura de peisajul acela mirific la întoarcerea de pe front. Discuția dintre Grigore și Saveta , privind viitoarea sarcină, pecetluiește relațiile dintre ei. Amintindu-mi de zicerea lui Heinrich Heine, care spunea: „Dragostea este o poveste străveche, care este întotdeauna nouă. „Și așa cum scriam mai înainte starea psihologică a personajelor nu-l îndepărtează pe autor de Gib Mihăescu. După citirea acestei cărți mi-am adus aminte de aforismul lui Johan Wolfgang von Goethed, care spunea: “Existența e o datorie, chiar dacă n-ar dura decât o clipă”. Cartea reconstituie și îmbogățește prin valorificare proza scurtă din literatura română contemporană, fiind o tulburătoare dovadă de inteligență literară și lăudabilă opțiune tematică unde poetul Iulian Patca zugrăvește cu metafore originale atmosfera subiectelor relatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*