Moldova, divizată administrativ în Țara de Sus și Țara de Jos, avea o zonă de constituirea a statalității (ceea ce va deveni o dată cu cotropirea austriacă din 1775 – Bucovina/Țara Fagilor), cunoscând cea mai mare importanță administrativă. Primele capitale voievodale au fost Rădăuți, Siret și Suceava. Aici era cea mai mare densitate a curților marilor boieri din sfatul domnesc, cele mai importante ctitorii mănăstirești și centre culturale (Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Arbore, Bălinești, Probota, Slatina, Râșca, Dragomirna, ș. a.) și sediul Mitropoliei Moldovei. Este deci de presupus că Ștefan cel Mare a avut cele mai multe prezențe în acest colț de țară. În plus, domnia avea și curți domnești la Vaslui (pentru Țara de Jos), la Hârlău și Botoșani (pentru „Țara de Sus”). În spațiul basarabean, zonă de sacrificiu, mult mai vitregit de soartă din cauza apropierii de pericolul tătar, mai jefuit și deci poate și puțin mai puțin dezvoltat, Ștefan în timpul vizitelor, folosea pentru „cazare” Cetatea Albă, Tighina și Soroca, ultimele două fortificații fiind doar din lemn și pământ la vremea sa. Cum era și firesc, o atenție deosebită a acordat-o reședinței sale civile din capitala țării, de la Suceava. Dar și clădirile Curții sale Domnești de la Botoșani sunt de importanță istorică și arhitecturală, mai ales pentru că există legenda existenței unor tuneluri destul de lungi pe sub oraș, folosite de cunoscători să poată scăpa din incursiunile neașteptate ale forțelor inamice (tătarii, turcii etc.)
Interesați de existența acestora și cercetarea lor, spre a aduce la lumină un important obiectiv turistic medieval, primăria Botoşani investeşte din fonduri transfrontaliere peste 500.000 de euro pentru scanarea misterioaselor catacombe care se întind pe o lungime de câţiva kilometri sub infrastructura oraşului. Sunt tuneluri medievale care ar fi făcut legătura dintre centrul economic al oraşului şi Mănăstirea Popăuţi. Catacombele de sub municipiul Botoşani reprezintă unele dintre cele mai misterioase vestigii medievale din nordul Moldovei. Se presupune că se întind pe kilometri întregi şi că fac legătura dintre diferite zone ale oraşului cu mănăstirea Popăuţi, o ctitorie a lui Ştefan cel Mare de la finele secolului al XV-lea, situată la marginea oraşului şi împrejmuită cu ziduri. Mănăstirea Popăuți este și astăzi o mănăstire de călugări amplasată în municipiul Botoșani, pe Str. Ștefan cel Mare nr. 41, în apropierea gării. Ea a fost ctitorită în anul 1496 de către voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504). Ansamblul Mănăstirii Popăuți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015, având codul de clasificare BT-II-a-A-01929 și fiind alcătuit din următoarele 2 obiective: Biserica „Sf. Nicolae” – Popăuți – datând din anul 1496, având codul BT-II-m-A-01929.01 și Turnul clopotniță – datând din 1496, având codul BT-II-m-A-01929.02.
Pentru a vedea pe ce suprafaţă se întind şi unde duc aceste tuneluri, Primăria municipiului Botoşani (jud. Botoșani) a comandat o scanare profesională şi totodată o cercetare amănunţită a catacombelor. Acestea vor fi puse în valoare din punct de vedere turistic. Reţeaua de tuneluri a fost descoperită în anii comunismului, atunci când s-au dărâmat casele din cartierele vechiului târg al Botoşaniului pentru a fi construite blocuri muncitoreşti. Muncitorii din aceea perioadă au împrăştiat cele mai multe legende privind aceste tuneluri. Săpând fundaţia blocurilor au dat peste o reţea întunecată de catacombe asemeni unui labirint. Mulţi dintre ei s-au speriat, zgomotul curenţilor de aer care trecea prin ele i-a făcut să creadă că sunt bântuite. Au aruncat uneltele şi au fugit fiind cu greu convinşi să se întoarcă. Cele mai multe catacombe au fost descoperite în zona Centrului Istoric al oraşului, zonă comercială încă din evul mediu şi inima vechiului târg medieval. Din acel moment au fost abandonate şi astupate. Din loc în loc, acest tuneluri vechi îşi fac simţită prezenţa. În repetate rânduri asfaltul cedează inclusiv în zone precum Împărat Traian sau chiar Bucovina, scoţând la iveală beciuri sau tuneluri adânci cu arcade din cărămidă. Existenţa lor este atestată de numeroase intrări, astăzi astupate, dar nimeni nu ştie cât de vechi sunt şi mai ales pe ce suprafaţă se întind. Au fost vehiculate numeroase ipoteze. Unii spun că ar fi din timpul invaziilor tătărăşti, secolul al XIII-lea, târgul Botoşaniului având o vechime considerabilă.
În vechiul târg al Botoşaniului, se afla una dintre cele mai luxoase curţi domneşti ale Evului Mediu românesc. Construite iniţial pentru popasurile tihnite ale voievozilor, odată cu Ştefan cel Mare, curţile voievodale de la Botoşani au fost donate nevestelor de domnitor, care-şi petreceau aici verile în desfătare şi în bogăţie. Astăzi, se mai păstrează doar nişte ruine. La ieşirea din municipiul Botoşani, pe o stradă paralelă cu cea a gării, se află Mănăstirea Popăuţi, vechi aşezământ monahal ctitorit de Ştefan cel Mare la 1496, în coasta vechiului târg al Botoşaniului. Dincolo de incinta reabilitată şi de aleile pline cu trandafiri, se află urmele trecerii voievodului prin nordul Moldovei. Este vorba de vechea biserică ştefaniană, un turn gros de apărare şi un zid retezat din piatră. Puţini ştiu însă că acel zid dărăpănat făcea parte acum mai bine de 500 de ani din structura uneia dintre cele mai luxoase curţi voievodale de secol XV-XVI, ridicate vreodată pe teritoriul României de astăzi. Vechile legende ale Botoşaniului vorbesc despre curţi şi încăperi somptuoase, grădini pline de flori şi păuni ce le încântau pe domniţele care se plimbau în tihna aşezământului monahal. Dincolo de legendă, istoricii şi specialiştii în patrimoniu susţin că adânc îngropate în pământ se mai află încă vestigiile care spun povestea măririi şi decăderii curţii domniţelor din târgul Botoşaniului.
Poveştile despre luxul curţii voievodale, dar şi ruinele stinghere din curtea mănăstirii au fascinat generaţii întregi de istorici şi specialişti în arhitectură şi patrimoniu, începând cu Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu şi continuând cu Eugenia Greceanu. Aceştia au reuşit, cercetând vechile hrisoave, să schiţeze un portret al vieţii de la Curtea Domnească a Botoşaniului din secolele XV-XVI. Constantin C. Giurescu spune că Botoşaniul este unul dintre cele mai vechi şi mai bogate târguri ale Evului Mediu în Moldova. Tot repurtatul istoric crede că povestea Curţii Domneşti de la Botoşani a început încă dinaintea domniei lui Ştefan cel Mare, poate în vremurile lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Părerea istoricului este susţinută şi de istorici locali. „Botoşaniul este un vechi târg medieval. O dovedesc noile descoperiri arheologice, dar şi prezenţa bisericilor armeneşti din piatră, datate probabil către mijocul secolului al XIV-lea. Avea şi o importanţă economică sporită, fiind pe drumul comercial ce lega Marea Neagră de târgurile Poloniei. Era târgul care asigura veniturile soţiei domnitorului, nu putea fi decât un târg important“, spune istoricul Dănuţ Huţu, director al Direcţiei de Cultură Botoşani. Un alt istoric important, Nicolae Iorga, aprecia că a existat încă de la începutul secolului al XV-lea o curte domnească la Botoşani, de popas, frecventată de Ştefan cel Mare, care a ridicat şi biserica Mănăstirii Popăuţi, ca o capelă a Curţii Domneşti deja existente. Mai mult decât atât, cercetătoarea Eugenia Greceanu, în lucrarea sa „Ansamblul urban medieval Botoşani“, susţine că sunt dovezi care arată că Petru Rareş, fiul nelegitim al voievodului Ştefan cel Mare, în anii domniei sale, locuia mai mult la Curtea Domnească din Botoşani. „Înseşi formulările ce apar în documentele lui Petru Rareş, scrise «din târgul Botoşanilor» (1528) sau din «cetatea noastră Botoşani» (1552), sprijină, după părerea noastră, identitatea incintei – desigur fortificată – de la Popăuţi cu Curtea domnească din Botoşani“, arăta Eugenia Greceanu. Pe lângă acestea sunt nenumărate alte hrisoave care indică prezenţa Curţii Domneşti a vechiului târg Botoşani. Este vorba despre hrisovul lui Vasile Lupu din 7 iunie 1639, care pomeneşte de „popa Ionaşcu de la bisearica domnii meale de la curte din Botăşeani“, dar şi despre cele ale lui Ştefan Tomşa, din 18 martie 1615. Totodată, Eugenia Greceanu crede că prima atestare documentară a funcţionalităţii Curţii Domneşti este cel din 1533, când este pomenit vătaful Simion, adică un administrator al Curţii Domneşti. Dincolo de răceala şi stricteţea hrisoavelor, răzbat legende şi zvonuri despre o curte domnească, aşa cum rar s-a mai văzut în Evul Mediu românesc. În fapt, strălucirea vechiului popas voievodal s-a datorat nevestelor de domni, care l-au înfrumuseţat şi transformat într-o adevărată oază de linişte şi desfătări. Având în vedere bogăţia târgului, voievozii Moldovei au făcut Botoşaniul cadou de nuntă nevestelor. Practic, târgul asigura veniturile doamnei Moldovei, care locuia cel puţin teoretic la Curtea Domnească din Botoşani. „Botoşaniul era apanajul doamnei. Era dăruit doamnei de către voievodul Moldovei şi-i asigura veniturile. Era normal să aibă o curte domnească. A şi fost numit în Evul Mediu «Oraşul Doamnei»“, spune Dănuţ Huţu. Prima doamnă care ar fi primit în dar Botoşaniul a fost ultima mare iubire a lui Ştefan cel Mare, doamna Maria Voichiţa. Cea care a dat cu adevărat strălucire Curţii Domneşti a fost Elena Rareş, soţia voievodului Petru Rareş, care a locuit efectiv la Botoşani. De altfel, drept cadou de nuntă, târgoveţii Botoşaniului i-au oferit Elenei Rareş câteva bijuterii sub forma ornamenelor din coada păunului. Vechile legende spun că aceste curţi ale domniţelor erau o adevărată splendoare. „Se spune că era răcoroase, cu multe ornamente, grădini cu flori înmiresmate şi păuni care umblau liberi prin grădini. Raiul pe pământ. Din păcate, nu ştim cu siguranţă. Până nu se fac săpături sistematice, sunt doar supoziţii, presupuneri. S-a auzit însă de luxul deosebit al acestor curţi domneşti“, explică istoricul botoşănean Dănuţ Huţu. Totodată, se spune că domniţele stăteau sub paravane vegetale şi serveau miere, cafea – în secolul al XVII lea –, dulceţuri şi vinuri reci din pivniţe. Vechile documente arată că desfătările doamnelor şi domniţelor Moldovei au durat câteva sute de ani. Un document din timpul domniei lui Antonie Ruset, de la 1 ianuarie 1678, arată că la acea dată, curţile domneşti încă existau, fiind amintit acelaşi „…popa Ionaşco de la bisearica domniei meale de la curtia din Botăşiani“. Mai mult decât atât, Eugenia Greceanu susţine că la 1733, curtea era încă funcţională, doamna ţării cu suita ei, încă frecventând luxosul aşezământ. Decăderea a venit odată cu sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea când Iaşiul căpătase o importanţă aparte pentru domnitorii Moldovei, iar Botoşaniul îşi pierduse calitatea de „oraş al Doamnei“.
Astăzi, Curtea Domnească de la Popăuţi este doar o amintire. Doar câteva ruine îi atestă existenţa. Săpături arheologice au avut loc sporadic înainte de 1990. Între timp, a fost reabilitată mănăstirea, inclusiv vechiul turn din piatră. Nimeni nu şi-a mai îndreptat însă, în ultimul deceniu, atenţia către vechea Curte Domnească și reconstituirea sa (cel puțin virtuală). Acum, proiectul de a „scoate la lumină” tunelele întunecate ale lui Ștefan cel Mare și ale suitei sale, se face spre redarea adevărului. Oamenii ar fi săpat acele tuneluri pentru a ieşi în siguranţă departe de hoardele care atacau târgul. Alţii sunt de părere că ar fi fost făcute în timpul lui Ştefan cel Mare, tot pentru a scăpa localnicii de tătari. Un capăt al tunelurilor ar „pleca” din Centrul Istoric şi s-ar opri în curtea mănăstirii Popăuţi, singurul loc fortificat din zonă. Aceste tuneluri ar fi fost atât de late încât oamenii ar fi putut fugi şi ascunde vite, provizii. Sunt şi cei care spun că ar fi de fapt beciuri interconectate de secol XVII. Primăria Botoşani, pentru a pune în valoare acest obiectiv, a realizat un parteneriat cu o primărie din Ucraina, din oraşul Ivano Frankivsk. Este un parteneriat transfrontalier cu fonduri europene. Valoarea proiectului comun este de aproape 1 milion de euro, dar Primăria Botoşani va primi 500.000 de euro. Cu aceste fonduri, vor fi scanate toate tunelurile din oraş, pentru a se vede exact unde duc, ce suprafaţă ocupă şi mai ales cum pot fi valorificate turistic. „Pentru prima dată, cu mijloace moderne, vom face o scanare a beciurilor din zona centrală. Nu ştiam niciodată ce se întâmplă cu ele, câte sunt, unde sunt. Ulterior să le punem în valoare şi la mai toate proiectele noastre ulterioare sigur vom şti cum să procedăm în momentul în care se va dori să fie ample investiţii, mai ales în zona centrală”, a precizat primarul Cătălin Flutur. Totodată în aceeaşi sumă intră şi realizarea unui muzeu multimedia a diversităţii etnice a Botoşaniului. Sperăm să aflăm aceste catacombe misterioase, să le putem cerceta și restaura, spre a deveni obiective turistice importante, ce devoalează istoria adevărată a acestui colt de rai românesc. (George V. Grigore)
Lasă un răspuns