De câte ori ajung la ansamblul istoric al Palatului Brâncovenesc din Mogoșoaia gândul mă poartă către cel ce și-a sacrificat nu numai propria viață, ci și pe cea a celor mai apropiate persoane, pentru dreptate și credință. O lumânare aprinsă și un gând bun îi dăruiesc lângă altarul bisericii pe care acest măreț domn român a ridicat-o aici. Palatul și colecția muzeală de aici, replicată cu celelalte palate, biserici și curți domnești lăsate moștenire neamului românesc, ne arată cât de mare era sufletul acestui domn care dă numele unei întregi epoci din istoria noastră: Brâncoveanu. Dar pentru a-l cunoaște mai bine ar trebui să vedem și pe cine a avut în preajmă, în toate încercările sale. Este vorba despre o mare doamnă a românimii noastre de „os domnesc”: Maria Brâncoveanu. Aceasta a fost fiica lui Neagu postelnicul din Negoeşti şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, domn al Ţării Româneşti în anii 1669-1672. Încă din timpul acestui domnitor viitorul soţ al Mariei, Constantin Brâncoveanu, deţinea la Curte demnitatea de paharnic, făcându-se cunoscut pentru nobleţea, destoinicia şi blândeţea sa. Maria Brancoveanu a fost ca un adevărat personaj de legendă. Fără îndoială că neamul strălucit din care venea Brâncoveanu, pe lângă aceste calităţi, a făcut ca Maria să fie susţinută de familie în vederea unei căsătorii cu tânărul boier. Pe linie maternă, Constantin Brâncoveanu era descendent direct al Cantacuzinilor, al căror înaintaş din secolul al XlV-lea era Ioan Cantacuzino, împărat al Bizanţului. Pe linie paternă, era descendent din boierii Craioveşti şi înrudit cu Matei Basarab, fapt pentru care se considera coborâtor din Basarab. Cei doi tineri, Maria (sau Marica) şi Constantin, s-au căsătorit în anul 1674, iar în familia lor s-au născut nu mai puțin de unsprezece copii: şapte fete şi patru băieţi. La doi ani după căsătorie li s-a născut primul copil, o fată pe care au botezat-o Stanca, numele bunicii sale din partea tatălui, Stanca Cantacuzino. Au urmat Maria, în 1678, şi Ilinca, în 1682. În 1683 în familia Brâncoveanu s-a născut primul băiat, Constantin, cel care a suferit cele mai mari chinuri, torturat împreună cu tatăl său, voievodul Constantin Brâncoveanu, în urma mazilirii voievodului, când toată familia a fost închisă la Constantinopol. În 1685 s-a născut Ştefan. S-au născut apoi Safta, în 1686, Radu, în 1690, Ancuţa, în 1691, Bălaşa, în 1693, şi Smaranda, în 1696. În 1697 sau 1698 în familia domnitoare s-a născut şi cel din urmă băiat, Matei.
Constantin Brâncoveanu, la cererea şi la rugămintea Sfatului, a acceptat domnia, devenind domnitorul Ţării Româneşti, în 1688. Venirea la domnie a lui Constantin Brâncoveanu a reprezentat un moment culminant, pe plan social-politic, în afirmarea puternicului şi bogatului neam brâncovenesc, ale cărui rădăcini se cufundau în negura istoriei. Numele lui Brâncoveanu avea să fie cunoscut, în timpul lungii sale domnii, în tot Orientul creştin, mai ales datorită uriaşelor sale averi, atât cele moştenite, cât şi cele acumulate înainte şi mai ales în timpul domniei, care i-au îngăduit să acorde mult ajutor celor supuşi stăpânirii otomane. Brâncoveanu a ctitorit una din cele mai strălucite epoci ale culturii românești. În ţară, voievodul Constantin Brâncoveanu a ctitorit una dintre cele mai strălucite epoci ale culturii vechi româneşti. În anul 1714, Constantin Brâncoveanu şi Doamna Maria împlineau 40 de ani de căsnicie. În acelaşi an domnitorul urma să îşi sărbătorească împlinirea vârstei de 60 de ani. Numai că din pronie divină aceste sărbători s-au petrecut în Ceruri, căci în 15 august 1714, praznicul Adormirii Maicii Domnului, ziua de naştere a voievodului şi ziua în care doamna Maria îşi sărbătorea numele, aceasta a primit vestea uciderii soţului şi fiilor săi, martirizaţi într-o piaţă din Istanbul. Înainte cu câteva luni, în 24 martie 1714, voievodul Constantin Brâncoveanu fusese arestat şi dus cu întreaga familie la Constantinopol, după ce toate bunurile şi averea descoperite în ţară i-au fost confiscate.
Aruncat în temniţa de la Yedikule şi mutat apoi în cea de la Bostanei başî, de lângă prima poartă a Seraiului, voievodul român a fost supus torturilor spre a mărturisi locurile unde şi-a ascuns averile. În ziua sfântă de 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii, împreună cu clucerul Ianache Văcărescu (devotat domnitorului), au fost scoşi din temniţă numai în cămaşă și desculți. Convoiul, care era deschis de cel mai mic dintre copii, Matei, şi era închis de voievodul Brâncoveanu, a fost purtat pe uliţele Constantinopolului spre locul de execuţie, din apropierea seraiului. Acolo, în faţa sultanului Ahmed al III-lea şi a marelui vizir, în prezenţa solilor curţilor împărăteşti europene, au fost executați prin tăierea capului. Primul ucis a fost sfetnicul Ianache Văcărescu, continuând apoi cu cei patru fii – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi încheind cu domnul roman martir. Cumplita scenă a durat, potrivit martorilor oculari, numai un sfert de oră. Tot un contemporan al domnitorului a lăsat mărturie faptul că, atunci când i-a venit rândul celui mai tânăr dintre copii, Mateiaş, în vârstă de 11 ani, acesta îngrozit s-a aruncat la picioarele sultanului, implorând să fie lăsat în viaţă căci se va face musulman. A intervenit atunci tatăl său, voievodul Brâncoveanu, care dintr-o adâncă şi neînfrântă rezistenţă morală, după luni de tortură inimaginabilă, i-a spus că dacă ar fi cu putinţă, e mai bine să moară de o mie de ori decât să-şi renege credinţa pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ. Siguranţa bătrânului tată a fost pentru copil desăvârşită, căci s-a pus în genunchi în faţa călăului fără îndoială. Pentru a continua batjocura execuției, trupurile celor ucişi au fost aruncate în mare, spre a fi hrană la pești și păsări. Din fericire au fost pescuite în aceeaşi zi şi înhumate într-o mănăstire din apropiere. Osemintele lui Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor săi au fost aduse în ţară abia în anul 1720, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), de către doamna Maria Brâncoveanu, şi au fost înmormântare alături de osemintele lui Ion Mavrocordat în biserica Sf. Gheorghe Nou din București, ctitorie brâncovenească. După moartea voievodului, văduva, doamna Maria Brâncoveanu, şi ginerii săi, împreună cu Constantin, unicul său nepot de fiu rămas în viaţă, au fost surghiuniţi în Asia Mică. Doamna Maria împreună cu toată familia sa a reuşit să mai ajungă în ţară abia în 1717, eliberaţi din surghiunul de la Kutahia, unde erau ţinuţi sub atentă observație după uciderea lui Constantin Brâncoveanu.
Crescută în credința strămoșească, Doamna Maria Brâncoveanu, născătoare a 11 copii trăitori, avea să respecte ritualurile și cutumele creștine și de pe marginea prăpastiei pe care s-a aflat la un moment dat. După ce a aflat de îngrozitoarea moarte a membrilor familiei sale, a răscumpărat de la pescarii locali trupurile lor, date astfel peștilor și întunecimii adâncurilor marine. A reușit să le îngroape în apropiere și să le repatrieze când a fost posibil, spre a le acorda odihna binemeritată în lăcașul sfânt al bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, pe care Brâncoveanu îl ctitorise. La toate acestea s-a mai adăugat și surghiunul în Asia Mică, care a îndepărtat-o de cei dragi. Fiică de Postelnic și nepoată de Domn, Doamna Maria Brâncoveanu și-a dus crucea cu demnitate și curaj, fiind un real exemplu pentru femeile române din toate timpurile. De aceea au apărut asociații umanitare care îi poartă numele, și cărți care îi slăvesc viața de jertfă și credință.
Ca un semn al veșnicei recunoștințe și al neuitării, a fost creată laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu”, cea dintâi lalea olandeză cu nume românesc. Aceasta înflorește în renumitul parc Keukenhof, din Ţările de Jos. Este cultivată încă din 2018, iar în primăvara trecută (2022), 325 de bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu” au înflorit în această primăvară atât în pavilionul Willem-Alexander, datorită participării ca expozant a cultivatorului acestora, domnul Christian Kolk din Kloosterburen, cât și în aer liber, în apropierea aceluiași pavilion. Laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu” este un proiect al parohiei ortodoxe române „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, proiect care, cu binecuvântarea şi sub coordonarea Părintelui Paroh Protopop Dr. Ioan Dură, este pus în practică de Asociaţia „Doamna Maria Brânvoveanu”. În Săptămâna Luminată, la praznicul Izvorul Tămăduirii (29 aprilie), preşedinta asociaţiei și câteva doamne membre se află lângă lalelele „Doamna Maria Brâncoveanu″ din Keukenhof, având alături steagul tricolor cu icoana Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și portretul doamnei Maria Brâncoveanu. Laleaua a înflorit și în grădina bisericii parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, lângă Troiţă și în apropierea puietului descendent din Teiul lui Eminescu, precum și la mormintele celor doi soldaţi români căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, ale căror oseminte se află în Cimitirul Militar din Leusden. Bulbi ai lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu” au fost dăruiţi către diferite lăcaşe de cult, instituţii şi personalităţi ale vieţii culturale din România, Ţările de Jos, Grecia, Republica Moldova, Franţa şi Germania. Printre acestea se numără: Patriarhia Română, Catedrala Mântuirii Neamului, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale din Paris, Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu, biserica Sfântul Sava din Iaşi, Arhiepiscopia Râmnicului, Administraţia Prezidenţială, grădina Senatului României, municipiul Râmnicu Vâlcea, Institutul Român/Biblioteca Română din Freiburg, grădinile botanice din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Aceiași bulbi ai lalelei au fost oferiţi Regelui Willem-Alexander şi Reginei Máxima ai Ţărilor de Jos, Familiei Regale a României, unor aşezăminte de cult din București, din judeţele Prahova, Vâlcea, Covasna, Mehedinţi, Maramureş, Suceava, Braşov, precum şi mănăstirii Izvorul Tămăduirii de pe insula grecească Sikinos.
Pe lângă canonizarea Sfinților Brâncoveni bărbați martiri – gest deosebit făcut de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – proiectul „Laleaua Doamna Maria Brâncoveanu” s-a născut din dorința de a onora personalitatea Doamnei Maria Brâncoveanu, protectoarea Asociației „Maria Brâncoveanu”, prin asocierea numelui domniei sale cu o floare specifică țării în care trăim. Astfel s-a ales o lalea originală, cu caracteristici deosebite: viguroasă dar grațioasă, cu o corolă roșu aprins, ale cărei petale sunt încoronate cu o margine aurie, atribute ce au fost asociate cu destinul Doamnei Maria Brâncoveanu și mai ales cu puterea de sacrificiu și martiriul care au însoțit viața sa și a familiei sale. Laleaua ne apare în desenele de pe vasele de ceramică descoperite la Sultana – Malu Roșu. Una din piese de excepție a culturii Gumelnița, găsite în situl Sultana, este un vas cu model floral. Este vorba despre „Vasul cu lalele”, vechi de peste 6.000 de ani, adică din anul 4.000 î.Hr. Ceea ce este straniu la acest obiect, e faptul că la vremea respectivă se spune că nu existau lalele în Europa! Aceste flori au fost aduse în Anatolia de turci, din Extremul Orient, în Epoca Medievală! De la turci, floarea a fost furată de occident abia în secolul al XVI-lea. Mai precis, în anul 1593, când Charles de l’Ecluse (Carolus Clusius), unul dintre cei mai reputaţi horticultori din Europa, „a procurat” bulbii de lalele din Turcia, prin intermediul lui Ogir Ghiselin de Busbecq, ambasador al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană la curtea sultanului Soliman Magnificul. Abia de la această dată încoace se poate vorbi despre răspândirea lalelelor în Europa…Așa spun cercetătorii…Dar a fost ridicată astfel întrebarea: de unde ştiau strămoşii noştri de lalele, cu peste 5.500 de ani înainte ca ele să apară pe bătrânul continent? Cum de le-au desenat, dacă nu le-au văzut niciodată? Rămâne un mister în continuare, o întrebarea care nu a primit încă un răspuns ştiinţific, sau acceptăm că avem de fapt de mii de ani pe aceste meleaguri „Laleaua de Cazane” (unicat mondial), dar și „Laleaua pestriţă” (denumită şi „Floarea de Şah”), care se găseşte la noi în ţară doar în anumite zone. Așa că simbolul floral ales pentru Doamna Maria Brâncoveanu este minunat; frumos, colorat și prețios.
