Nicolae Iorga(1880-1940) a reprezentat una dintre cele mai înalte culmi la care s-a ridicat spiritualitatea românească. Acest „ambasador” al gândului şi neamului românesc a devenit cunoscut, apreciat şi admirat în multe ţări ale lumii. Istorici şi oameni de cultură, bizantinologi şi istorici ai artei, filozofi şi istorici ai literaturii de pretutindeni consideră ipotezele şi concluziile lui Nicolae Iorga adevărate jaloane ale propriei lor gândiri. Chiar dacă uneori, în timp şi spaţiu, se întâlnesc gânditori care contestă unele afirmaţii şi poziţii ale marelui nostru cărturar, aceştia nu denotă decât puncte de vedere diferite, inerente unei gândiri libere şi unei activităţi permanente de cercetare şi studiu. Nicolae Iorga ca om este o personalitate robustă, conştientă de valoarea sa, generos, ambiţios, atent faţă de cei din jur. În buzunarul lui este oricând gata un condei al ironiei şi altul al afecţiunii pentru duşmani şi prieteni. Accesele de subiectivism îi lasă însă neatinsă luciditatea gândirii în aprecierile fundamentale pe care le face. Este un tip complex, greu de descifrat pentru majoritatea celor din jur, frământat de tainele lumii şi ale cunoaşterii. Prietenii îl adoră, duşmanii îl urăsc dar îl respectă şi se tem. Îi place să fie apreciat, aplaudat, cap de afiş şi de interes, întreaga sa fiinţă este un vulcan, gata oricând să erupă. Leagă prietenii cu personalităţi de pretutindeni, dar şi cu oameni simpli şi nevoiaşi. Găseşte timp să scrie zeci de tomuri şi mii de articole, dar şi să răspundă celor mai neînsemnaţi corespondenţi ai săi. Convins de justeţea cauzei sale, nu se lasă intimidat de adversari, ci rămâne statornic în furtună, ca un stejar al înălţimilor.
Nicolae Iorga ca profesor reprezintă o adevărată culme în istoria pedagogiei şi învăţământului românesc. Pătruns de un profund spirit patriotic şi de conştiinţa rolului pe care trebuie să-l aibă şcoala de orice grad în viaţa unei naţiuni, Nicolae Iorga activează în consecinţă. Universitatea din Bucureşti, universităţile din străinătate, liceele, lăcaşurile de cultură de pe întreg cuprinsul ţării şi-au deschis larg sălile, încercând să cuprindă spiritul, personalitatea şi audienţa lui Nicolae Iorga. Orator de elită, bazat pe o vastă documentaţie ştiinţifică, cu o inconfundabilă capacitate de adaptare la auditor, Nicolae Iorga a fascinat, a cutremurat spiritele şi conştiinţele, a înălţat şi a coborât pe scara incomensurabilă a valorilor figuri şi statui considerate intangibile până aci. Puterea de convingere a lui Nicolae Iorga este greu de intuit pentru cei care nu au avut fericirea să-l asculte personal. Se pare că doar Mihail Kogălniceanu, Vasile Pârvan, Nicolae Titulescu şi George Călinescu s-au apropiat de asemenea parametri ai elocinţei, la care a ajuns Nicolae Iorga. Glasul lui Iorga, de la şoaptă la strigăt, subjuga auditoriul, îl făcea să uite de realitate şi de sine însuşi. Îl făcea să plutească într-o lume a gândurilor şi realităţilor, pe care i le impunea oratorul. Pe lângă doza mare de material informativ, Iorga punea mult suflet de patriot şi de român, ceea ce îi creştea considerabil popularitatea în mase.
A ştiut să facă din Vălenii de Munte, o localitate aproape neştiută până la el, un adevărat focar de cultură cu profunde rezonanţe în ţară şi străinătate. Cei care au frecventat cursurile de la Vălenii de Munte s-au transformat, alături de studenţii şi elevii lui Nicolae Iorga, ei înşişi în mesageri ai marilor idei progresiste, pe care savantul le expunea. Alături de cursuri propriu-zise, activitatea de dascăl se continua în discuţii particulare, în excursii de documentare, ba chiar şi în articole şi recenzii. Permanent, Profesorul Iorga avea în vedere elementul tânăr, formarea lui pentru viaţă şi pentru cultură, promovarea valorilor autentice. Nu avem posibilitatea să apreciem câţi oameni de cultură valoroşi ai poporului nostru au fost formaţi, lansaţi şi sprijiniţi în procesul de afirmare de marele Profesor. Credem însă că sunt foarte numeroşi! Iorga era conştient de marea misiune ce-i revine în calitate de dascăl de şcoală, de a forma tinerele cadre. Nu numai prin cărţile şi scrierile sale de tot felul înţelegea să-şi slujească ţara şi poporul, ci şi prin această activitate practică, făcând din catedră un adevărat amvon de cultură, civilizaţie şi patriotism.
Nicolae Iorga ca om politic este fascinant. Din cuvântările și scrierile sale reiese o anumită latură a activităţii sale politice, aceea de activist cultural. Pentru marele istoric şi om politic cultura reprezenta unul dintre factorii cei mai puternici în consolidarea unei naţiuni. Ctitor al Ligii Culturale pentru unitatea tuturor românilor, preşedinte al ei mai multă vreme apoi, Nicolae Iorga a fost convins că prin cultură, cu cele mai diverse forme ale sale, va face ca ideea de unitate a românilor să triumfe deplin, ceea ce s-a şi realizat în scurtă vreme. Tot prin factorii de cultură unitatea politică a putut fi consolidată, iar marile idealuri ale naţiunii române au putut să triumfe. Politica culturală promovată cu competenţă de marele savant a contribuit la adevărata explozie de valori ale spiritualităţii româneşti din prima jumătate a veacului nostru. Sub acest aspect, activitatea politică a lui Nicolae Iorga a fost o continuare a celei didactice. Înfiinţarea de şcoli româneşti în ţară şi-n străinătate, numeroasele cursuri, conferinţe şi discursuri de tot felul ţinute în ţară şi-n străinătate, excursiile făcute în ţară şi-n străinătate cu români, ori cele făcute în România cu diferiţi străini, cursurile foarte complexe şi variate de la Vălenii de Munte, întreaga activitate a Ligii Culturale îndrumată direct de Iorga, lucrările sale de nivel ştiinţific sau de popularizare publicate în ţară şi-n străinătate, revistele înfiinţate sau sprijinite sunt doar câteva din modalităţile prin care el înţelegea să folosească factorii de cultură în politica naţională.
O altă latură a activităţii sale politice o constituie preocuparea faţă de naţionalităţile conlocuitoare. Numai cei care confundă naţionalismul cu patriotismul îl pot acuza pe Nicolae Iorga de „vederi înguste” în această problemă. Ceea ce impresionează în viaţa acestui mare tribun al poporului român este poziţia fermă în faţa ameninţării fasciste. Nici chiar moartea nu l-a putut îndupleca să-şi abandoneze convingerile sale politice şi umaniste, ci l-au făcut, – dacă mai era cazul! -, ca acest ultim tribut al vieţii sale să dea exemplul cel mai concludent de patriot adevărat. Iorga nu a aparţinut numai unei anumite categorii speciale – a istoricilor -, ci întregului popor românesc. Cea mai persistentă ipostază a lui Nicolae Iorga păstrată în amintirea celor care l-au cunoscut este aceea de profesor, de dascăl, indiferent de locul sau de nivelul instituţiei la care şi-a ţinut prelegerile. Crâmpeie din viaţa marelui savant petrecute la catedra Universităţii bucureştene, Academia de Înalte Studii Comerciale, Universităţii pariziene, unor academii din ţară şi străinătate apar cu claritate prin vreme, fiindcă ele s-au imprimat în mintea şi sufletul ascultătorilor de atunci pentru toată viaţa. Cele mai bogate şi mai emoţionante amintiri s-au păstrat însă de la cursurile Universităţii de la Vălenii de Munte, această adevărată citadelă a culturii româneşti.
Puţini cărturari, artişti şi oameni politici se pot bucura de o asemenea posteritate! Negreşit, că nenumăraţi sunt cei care şi-au dat jertfa supremă pentru cauza poporului şi naţiunii române, dar nu toţi au avut capacitatea şi posibilitatea, asemenea lui N. Iorga, de a se face apropiaţi, înţeleşi, admiraţi, controversaţi şi… iubiţi de cei mulţi. Nicolae Iorga rămâne în istoria şi conştiinţa românească o adevărată sinteză a spiritului românesc, voievod solitar crucificat.
Lasă un răspuns