„Confesiuni”, nu este prima carte a poetei ieşene Anastasia Gârneaţã şi experienţa sa literarã acumulatã se remarcã în acest caz. „Confesiuni” este o carte uşor de parcurs dar dificil de pãtruns cu aspect de poem autobiografic. Aceastã afirmaţie este justificatã şi de prezenţa, la sfârşit a unui text în prozã intitulat „Confesiuni” în care autoarea se explicã deşi nu mai era chiar necesar sã o facã. La o primã lecturã, poeziile cãrţii par simple, puerile chiar, dacã ar fi scoase din context. Dar analizate în ansamblul şi curgerea lor, acestea relateazã povestea „efemeridei gânditoare” Anastasia Gârneaţã invitând cititorul la adânci reflecţii pe tema universului, vãzut de la general la particular, de la macrocosmos la microcosmos, pe tema societãţii, pe tema condiţiei umane şi personale de-a lungul timpului. Prin confesiunile sale poetice, autoarea cãrţii face o invitaţie la o ineditã cãlãtorie pe drumul vieţii, cãlãtorie reprezentând un melanj de evadãri şi de cãlãtorii interdimensionale. Ca şi un fluture („efemerida” ), poeta zboarã din floare în floare, observând şi / sau experimentând virtuţile şi pãcatele (mândria, beţia, desfrâul, bogãţia, necredinţa, etc.), învãţând ce este tristeţea, singurãtatea şi durerea (cãci „Viaţa unei efemeride gânditoare / Durează cât o bicisnică floare”).
În cãlãtoria ei sprinţarã pe drumul vieţii, autoarea se aflã într-o permanentã cãutare a Raiului / Paradisului stimulatã de descoperirea faptului cã fiecare îşi are Raiul sãu! Ar exista astfel un paradis marin, unul extraterestru, altul al animalelor etc. Cãlãtoria porneşte din spaţiul cosmic odatã cu zãmislirea şi naşterea iar poemele trateazã trei dimensiuni, timp, spaţiu şi… probabilitate. Dintre acestea, firul roşu al cãrţii urmeazã, în mod aproape firesc, realitatea fizicã ce se dovedeşte a fi urâtã şi durã („Realitatea fizică / Cu duritate te bate”) Odatã ce timpul poetei prinde contur, se creeazã premizele unui destin („Probabilitatea / Se va întâmpla cândva / Când timpul va vrea” şi „Dar soarta? / Ea te alege pe tine / Şi n-ai cum s-o înţelegi” ori „Încerc să mă împac cu soarta / Nu o mai pot schimba cu alta”) Destinul se materializeazã într-o viaţã prin intermediul mamei. Copilul îşi face gânduri de viitor, viseazã iar maturitatea cautã ulterior frumuseţea copilãriei şi naivitatea ei. Viaţa poetei este prezentatã ca o permanentã mişcare aritmicã, ca un zbor între cer şi pãmânt, ca o bizarã evoluţie între lumi paralele şi ca o zbatere între real şi ireal, între spiritual şi pragmatic, între adâncimi şi înãlţimi, etc. Pe parcursul acestui zbor, Anastasia Gârneaţã priveşte lumea din diverse unghiuri şi chiar se dedubleazã. De aceea cred cã şi schimbã adeseori persoana acţiunilor de la „eu” la „tu”, într-un fel de dialog cu sine însãşi. Extrem de interesantã şi plinã de semnificaţii este, în acest context, prezenţa şi dispariţia motanului Itişor cãruia, spre final, nu va mai avea posibilitatea sã-i trimitã scrisori, cu care nu va mai avea posibilitatea astfel sã comunice. Prezenta acestui personaj ezoteric în aceastã carte de confesiuni suscitã unele discuţii. El pare a fi un Alter Ego, un partener de experienţe şi de dialog dar şi un canal, o legãturã astralã a cãrei pierdere îi produce poetei o mare suferinţã („Itişor!A trecut mult timp / De când ai plecat / Într-o altă lume / Al pisicilor regat” şi „Dar singurătatea-i / Mai rea dintre mişei. / Tu, vis, închipuire, / Îţi scriu o scrisoare / Ca să îţi dau de ştire”). Dincolo de emoţie, poezia „Raiul lui Itişor” implicã o interesantã întrebare legatã de existenţa animalelor dupã moarte; unde anume ajunge sufletul lor?
Pe lângã „motan”, în carte abundã simbolurile ezoterice: zei, flacãrã, moarte, cristal, vis, semizei / Titan(ic), Lunã, nopte, cucuvea, extratereştrii, Styx, Orfeu, trandafir, timp, compas, pãtrat, etc. care trimit cu gândul la Mistere şi obligã cititorul la aprofundare şi reflecţie. Conştientizând imposibilitatea de a-l vedea pe Dumnezeu şi nici de a se alãtura celui rãu, spre finalul vieţii, poeta se considerã o liberã cugetãtoare preferând sã treacã totul doar prin filtrul proprii gândiri şi experienţe (poemul „Am vrut”). Ea alege astfel ca sã refuze credinţa într-o divinitate, fie ea bunã sau rea („În viaţă / Singură mă voi descurca / Fără ajutorul altcuiva.) Odatã alegerea fãcutã, cãlãtoria prin viaţã devine doar o fiinţare iar zbaterea ia sfârşit pentru cã „Rotiţa se opreşte./ După…/ E neant / Clipe ale nimănui / Fiindcă viaţă nu-i!”…
Anastasia Gârneaţã nu este doar o talentatã pictoriţã despre care vorbeşte ea însãşi în aceastã carte („Pictoriţa talentatã / A pictat natura toatã”) ci este şi o poetã valoroasã care şi-a creat un binemeritat loc în galeria poeţilor români contemporani. Arta sa poeticã se remarcã nu atât prin figuri de stil precum „nori cãrunţi”, „nori de cernealã” ori „avion beat”, etc, cât şi prin varietatea tematicã ori schimbarea abordãrilor. De aceea o recomand cu plãcere cititorului curios şi curajos. În privinţa volumului „Confesiuni”, ţin sã remarc în mod deosebit poemul „Cititorule” la care s-ar fi putut opri şi textul cãrţii („Tu, cititorule / Cu inimă bună / Ia copilul acum / Şi ţine-l de mână / Şi împreună aşezaţi / Citeşte-i despre motanul, / Care, prin casă, / Agale umblă / Împleticit de atâta bine / Toarce caierul / Vremii ce se cerne”).
Lasă un răspuns