În concepția filosofului austriac Karl Popper, știința propriu-zisă este o teorie aptă să explice realitatea faptelor și să genereze predicții falsificabile (nu false, n.a.)., iar „o teorie care NU este refutabilă prin orice mijloc posibil este non-științifică. Irefutabilitatea nu este o virtute a teoriei (așa cum cred oamenii de multe ori), ci un viciu”. Niciun om de știință nu poate pretinde că teoria sa este ultimă. Karl Popper a susținut că este imposibil de dovedit prin teste și experimente că o ipoteză este adevărată. Deși o teorie poate poate oferi explicații și predicții infinite ca număr, numai o mică parte dintre acestea pot fi testate. În schimb, pentru a dovedi că o teorie sau ipoteză este falsă, este suficientă o singură observație certă care contrazice teoria sau ipoteza. De aceea, Popper sugera că orice om de știință ar trebuie să explice, măcar sumar, modalitatea în care teoriile sale ar putea să fie falsificate (sau să dea rateuri…). Dintr-o multitudine de explicații posibile ale unui fenomen, cea mai simplă este și cea mai aproape de adevăr („briciul lui Occam”). Karl Popper a susținut, din această perspectivă, că „pentru fiecare explicație acceptată a unui fenomen poate exista un număr extrem de mare, poate chiar de neînțeles, de alternative posibile și mai complexe, pentru că întotdeauna se pot împovăra explicațiile nereușite cu ipoteze pentru a le împiedica să fie falsificate; prin urmare, teoriile mai simple sunt de preferat față de cele mai complexe, deoarece acestea sunt mai ușor testabile”. Demersul științific nu este altceva decât o corecție din mers sau o rescriere a teoriilor științifice, sub impactul observațiilor și experimentelor care probează că, în variantele lor anterioare, au generat predicții (parțial) false. Este singura modalitate naturală și sănătoasă în care știința progresează – colegii sau concurenții testează mereu teoriile științifice existente pentru a le descoperi fisurile…
O teorie nefalsificabilă nu este știință, ci o dogmă. Un set de cunoștințe andosate sau impuse de autoritățile birocratice (supra)statale sau totalitare nu înseamnă știință, ci ideologie pseudo-științifică. Consensul științific, obținut prin „votul” majorității sau al unanimității oamenilor de știință (mai precis, votul tuturor oamenilor de știință înregimentați sistemului și birocrației care i-au exclus de la vot sau i-au ocultat pe cei independenți și curioși din fire…), nu poate înlocui dubiul și permanenta căutare a probelor care contrazic chiar și parțial teoriile științifice. Așa cum a spus și Descartes – mă îndoiesc, deci cuget, deci exist. Paleontologul Stephen Jay Gould scria că „faptele și teoriile sunt lucruri diferite, iar nu trepte într-o ierarhie cu certitudine crescândă. Faptele sunt datele lumii. Teoriile sunt structuri de idei care explică și interpretează faptele”. Cu alte cuvinte, nu faptele trebuie să se supună științei, ci știința trebuie să se adapteze faptelor și realității, în încercarea de a le explica și interpreta și de a genera predicții necesare sau utile progresului cunoașterii. De altfel, Codul civil român dispune că interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății și al științei (art. 61 alin.2).
Note :
1. În Ecleziastul stă scris: Am înţeles că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia, cu cât lumina este mai de folos decât întunericul. Înţeleptul ştie să-şi folosească ochii, dar prostul umblă în întuneric. Am înţeles însă că pe amândoi îi paşte aceeaşi soartă. […] Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere 2. Într-o carte pe care tocmai am terminat-o de citit, Jihadul Butlerian, de Brian Herbert/Kevin J. Anderson, care au continuat și dezvoltat seria Dune, de Frank Herbert, am întâlnit acest pasaj: „știința, sub masca binefacerilor aduse omenirii, este o forță primejdioasă care modifică procesele naturale fără să își dea seama de consecințe. În urma unui asemenea scenariu, distrugerea în masă este inevitabilă”.
Așadar, să nu sanctificăm știința, mai ales când este vorba despre o pseudo-știință ideologizată și birocratizată.
Lasă un răspuns