Pe frontul grâului, rușii bombardează satele de români din sudul Basarabiei…

Își dau cu părerea tot felul de generali făcuți la strujitul păpușoiului: a fost dronă rusească? dar dacă a fost dronă ucraineană? Vă zic eu, a fost mână americană?… Nu mai zic ce strategi s-au făcut ziariști ca O. Zara. Dar oare românii din sudul Basarabiei cum se mai simt? Ei ce-or mai fi făcând pe sub drone?… Babele este un sat din sudul Basarabiei. (O să mă ia careva la roată: cum adică „Babele este…”? Acolo s-a născut generalul Alexandru Averescu, om cu patru stele adevărate, nu precum Ciucă și Gabriel Oprea… În perioada interbelică, a purtat numele mareșalului Averescu. Ucrainenii au botezat satul Ozerne, adică satul de pe malul lacului, pentru că „Babele” ar fi un cuvânt de origine… arabă. În satul Babele trăiesc 5.370 de oameni, majoritatea absolută români. Oameni harnici, cu multe solarii, pe malul Lacului Ialpug. În prezent, este cea mai mare localitate din sudul Basarabiei, în care se vorbește predominant limba română. Este situat la cinci kilometri de Ismail și de Plauru din România. În satul mareșalului Averescu, s-a născut și istoricul Eugen Tomac, europarlamentar și președintele Partidului Mișcarea Populară. În fiecare noapte, rușii îi terorizează pe românii lui din Babele și din satele învecinate cu Ismail.

– Cum vă simțiți, domnule Eugen Tomac, când știți că apropiații dumneavoastră au rămas sub rachete?

– Nu vă pot spune… Toate localitățile din jurul Ismailului și de la Reni sunt locuite compact de români. Mai am acolo vreo 50 de veri și vreo zece mătuși… Stau sub teroare în fiecare noapte, casele se cutremură, geamurile au fost sparte.

– Cum vedeți rezolvată problema românilor de-acolo? Guvernanții noștri, presa vorbesc despre „ucraineni” la grămadă, nimeni nu se referă la românii rămași acolo. Sigur, ne pasă de ucraineni, dar trebuie să aibă prioritate co-naționalii noștri de-acolo. Unii au cetățenie română, inclusiv ucraineni sau ruși. Iulian Fota l-a chemat pe reprezentantul Ambasadei Ruse la Ministerul Afacerilor Externe și nu a precizat că acolo trăiesc români. Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul părţii române faţă de violarea spaţiului aerian al României, urmare a identificării pe teritoriul ţării noastre, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă, similare cu cele utilizate de forţele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei. Statul român are niște obligații și față de acei oameni, nu credeți?

– Noi trebuia să protestăm de la începutul războiului. Bombardamentele de la Reni și Ismail afectează direct și grav comunitatea românească din Ucraina. Este o lipsă totală de interes față de românii din Ucraina în general. Pentru că avem acolo o comunitate compactă de români, România trebuia să reacționeze mai ferm. Cum treci frontiera, întâlnești numai localități românești în sudul Basarabiei.

– Românii de-acolo cum percep trecerea de la rusificare la ucrainizare forțată acum?

– Lumea este nemulțumită pentru că în epoca sovietică școlile erau cu predare în „limba moldovenească”, în perioada post-sovietică se preda în limba română, iar acum s-a trecut exclusiv la ucraineană. Ucrainenii urmăresc asimilarea și au făcut școli mixte, adică ucrainene.

– Rușii urmăresc numai intimidarea transportului de cereale pe Dunăre sau sunt și alte scopuri acolo?

– Convingerea mea este că Rusia testează reflexele NATO, vrea să vadă cum reacționează la un nou tip de provocare. Atacurile au devenit constante în sudul Basarabiei și deja e prea mult.

– Cum apreciați transportul cerealelor din Ucraina prin partea de sud a Basarabiei?

– Nu au altă soluție. Pericolul în care e pusă comunitatea românească de-acolo este un risc asumat. Este singurul culoar pentru cereale. Problema este alta. Singurul câștig real pe care îl puteam avea noi după criza asta de securitate era să ne consolidăm infrastructura pe zona respectivă. Eu am propus în scris Comisiei Europene să transformăm Prutul într-un râu navigabil și, automat, nu mai trebuie să distrugem infrastructura, rușii nu ar mai bombarda porturile Reni și Ismail. Șlepurile cu cereale pot coborî pe Prut până la Marea Neagră. Prutul ar deveni o autostradă verde și s-a închis povestea.

– Și nu li s-a părut fezabil?

– Ba da, dar cine să facă proiectul, cine să construiască…? și așa mai departe. Prutul a fost navigabil în perioada interbelică. Poți să dai camioanele pe apă de la Rădăuți Prut la Galați.

– Rușii nu ar mai bombarda șlepurile cu cereale?

– Nu, pentru că trebuie să bombardeze la noi și nu mai merge. Nu cred că se băgau, dar asta era cea mai bună soluție. Mergi până la Galați pe Prut, intri pe Dunăre și ieși la mare pe Sulina. Altă variantă nu există. Cu jumătate de miliard de euro se putea face navigabil în numai șase luni.

– Acceptăm transportul cerealelor din Ucraina după 15 septembrie pe teritoriul nostru?

– Acceptăm. Se sigilează și se duc dincolo, intră DIICOT peste ei. Ajunsesem să luăm subvenție de la UE și să exportăm dublu decât am produs. Exportatorii făceau acte românești, le puneau etichetă de produs european. Erau intermediari români, sirieni, egipteni…

– Deci nu se schimbă nimic pe frontul cerealelor din Ucraina?

– Nu avem cum. Presiunea este extremă asupra României. Problema gravă este că noi nu avem un management serios, care să fructifice aceste oportunități.

– Și atunci de ce producătorii români de cereale susțin că grâul din Ucraina le-a făcut praf piața?

– Pentru că ei au contracte cu retaileri mari, globali, pe care nu-i interesează dacă grâul vine din Ucraina sau din România. Și nu mai are aceeași valoare pe piața internațională. De aceea s-a prăbușit prețul pe piața internă. Problema este că noi nu mai avem mari jucători pe piața cerealelor, toți sunt străini.

– Fermierii români sunt foarte revoltați de situația creată. Teodor Ichim din județul Constanța spune că, dacă noi nu suntem în stare să profităm de situație și să ne reconstruim logistica, drumurile, măcar să facem o parcare pentru tiruri în portul Constanța. Șoferii noștri stau la cozi de 15-20 de kilometri pe șosea, în timp ce șoferii ucraineni au prioritate la intrarea în port. Chiar nu se poate rezolva măcar problema asta?
– Da, aici Ministerul Transporturilor trebuie să intervină.

– Am vrut să aflu cum se vede de la Bruxelles drama din regiunea noastră. Vă mulțumesc.

– Este cumplit în sudul Basarabiei.

Marele Grindeanu se va implica negreșit, mai dihai ca Apolodor din Damascus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*