Ziarele ne spun că sunt din ce în ce mai mulți. Politicienii ne spun că sunt chiar mult prea mulți și că statul nu are niciun avantaj de pe urma lor, că ei nu fac decât să cheltuiască. Pupătorii noștri de moaște sunt cei mai proști de pe planetă. Bătrânii noștri nu s-au vaccinat decât cu forța. Bătrânii noștri au fost și sunt încă focare de infecție. Bătrânii noștri sunt cei care ne mănâncă resursele, iau de la gura tinerilor și a copiilor. Bătrânii noștri rămași fără dinți în gură, cu batice și pălării pe cap, îmbrăcați sărăcăcios, dar curați, încălțați cu pantofi tari ca piatra, incomozi dar lustruiți, pe care îi târșâie când pășesc timid și neputincios, ne stau în cale, în gât! Pentru că ei sunt istoria încă vie a neamului nostru, grăuntele de speranță pe care astăzi ni-l refuză alții sau ni-l refuzăm singuri din pricina noii specii, Homo Deus, care ne credem noi a fi devenit.
Bătrânii noștri sunt jucăriile stricate de care ne împiedicăm peste tot: în autobuze, pe drumuri, în piețe, la rând la farmacie, în bănci, în magazine. Bătrânii noștri, gârboviți, se mișcă prea ca melcii pe trecerile de pietoni, împiedicându-ne pe noi, tinerii progresiști, să apăsăm accelerația până la capăt. Ei sunt cei care se moșcăie când ajung la casa de marcat, căutând cu mâini tremurânde în portofelele răpciugoase și ultimul bănuț de aramă pentru pâinea lor cea de toate zilele, pâine devenită prea scumpă și prea amară. Bătrânii noștri sunt cei mințiți sistematic de către toți politicienii, din 1990 până astăzi. Sunt cei care au fost amăgiți, duși cu zăhărelul, la fiecare scrutin electoral, când toți politicienii le-au promis, invariabil, că le vor crește pensiile îndeajuns cât să le ajungă măcar de medicamente și de întreținere. Că de o bucățică în plus în farfurie nu s-a pus problema niciodată!
Nu s-a pus problema niciodată să li se dea înapoi măcar atât cât au dat ei, la nivelul de cumpărare pe care îl aveau bănuții lor când l-au dat statului, ca să îi administreze și să le dea înapoi când nu vor mai putea munci. Spre capătul existențelor lor cuminți și tăcute. Bătrânii noștri cei huliți se usucă ca niște mumii în căsuțe cât cutiile de chibrit, în fiecare iarnă îndurând frigul, în fiecare vară îndurând zăduful. Bătrânii noștri au fost declarați și criminali, că ei împrăștiau virusul care care se temea de întuneric, pentru că virușii luați de pe Sfintele Icoane sunt mult mai periculoși decât cei luați de la congrese ori din cabinele de votare pentru alegeri ori din pupatul dosurilor puterii! Virușii ăștia care au fost inexistenți la festivaluri, în cluburi de fițe, în restaurante în care un prânz are valoarea unei pensii, au crescut însă luxuriant în biserici cu lumânări de cincizeci de bani și în bătrânii noștri stafidiți.
Stați însă liniștiți! Bătrânii noștri, prea înapoiați, prea lenți, prea creduli, prea bolnavi nu vor mai exista mult timp. Cu pandemia, cu spitalele în care sunt tratați în bătaie de joc, cu nesimțirea statului și lipsa noastră de suflet și de empatie vom reuși să scăpăm de ei o dată pentru totdeauna! Și apoi vom trăi fericiți. Însă nu până la adânci bătrâneți, pentru că în curând vom decreta și bătrânețea insalubră și ilegală, asigurându-ne dreptul fundamental la sinucidere asistată. Pentru că dacă bătrânii noștri de astăzi sunt piese de schimb stricate, inutile și nocive societății, mâine le vom lua noi locul. Însă până atunci, bătrânii noștri, care trec pe lângă noi tăcuți, cu capetele în jos, cerându-și parcă scuze pentru că încă mai există, sunt încă o dată folosiți josnic. Mârșav. Scârbavnic. În jocurile perverse pentru Putere, când un șef de partid vrea să scape de cel mai puternic contracandidat, amărâții sunt folosiți încă o dată. Isteria a lovit România, toți se acuza reciproc. De fapt, TOȚI au știut, TOȚI au tăcut. Nu există televiziune care să nu participe la psihoza colectivă. Madam Firea e crucificată. Nu că nu ar merita. Dar NU e singura! Nu există azil de care autoritățile sa nu fi știut! Nu există azil de care vecinii sa nu fi știut! Nu exista aparținător care, nefiind tâmpit, să nu i se pară suspect faptul că nu își poate vedea sau măcar auzi la telefon părintele mai mult de două zile!
Iar aceste lucruri nu se întâmplă doar în azil! Nu! Să vedeți în spitale cum „eroii” ii leagă pe bătrânii „recalcitranți”! Marea mea întrebare e de ce acum?! Și ce anume se petrece cu adevărat în spatele acestei perdele de fum? Pentru că toată mascarada nu are nicidecum ca scop bunăstarea bătrâneilor. Statul ar fi putut face multe pentru ei, dacă iluștrii noștri politicieni ar fi vrut! Dar nu au vrut. Nici nu vor. Se încadrează toți în linia care spune ca bătrânii trebuie exterminați. Și dacă asta înseamnă că mai pot fi folosiți pentru încă o dată pentru perfidele și manipulatoarele lor jocuri pentru șefii de partid, candidați la prezidențiale, aburcarea progresiștilor, cu atât mai bine pentru ei. Trăim într-o societate condusă de psihopați. Și nouă nu ne pasă!
Lasă un răspuns