Mormintele din noi
Cerșetori ai vieții,
Dar și destine frânte în umbră,
Nu, nu ne plecăm!
Căci încă vii suntem,
Și prea tineri să plecăm
În morminte.
Viteji stăm la porți,
Cerșind în noi o ușă deschisă,
Să scăpăm – să nu fim morminte-,
Da! Mormintele ce se sapă în noi
Ca să nu mai fim trezi sau vii,
Ci doar ființe tăcute și trecute în noi…
Nu pleca! Încă sunt vie!
Și nici nu m-am trecut!
Mai bate în mine o inimă,
Mai curge un sânge ce vrea,
Ca și inima, și trupul să simtă;
Că-i viață-n trupul acesta, și nu un mormânt!
Bogați dar făr’ de Dumnezeu…
Ridiculizați în propriile nevoi
Strigăm, strigăm, strigăm…
Căci ne simțim atât de singuri,
De ne frângem în nevoi,
Și parcă nu-i nimeni,
Doar noi ca un nimeni în nevoi.
Stană de piatră stau bogații,
Nici un mușchi nu le tresare precum le bat inimile,
Când le cerem sprijin în nevoi,
Ei cred că n-o să-i ajungă simplele trebuințe
Se cred zei deși pretind
Că se închină doar la Unul Dumnezeu
Bogații se uită la noi și zic:
„Vai în ce nevoi zac săracii ăștia!
Nu au acoperiș, nici masă,
Dar de ce ne-am deschide punga pentru ei,
Să se vândă și ei, ca noi bogații…
A! Dar, noi, bogații, i-am vândut ca să n-ajungem-n nevoi!”…
„Miss” e un… mister; nu un mister?!…
Se disipă imaginea femeii,
Iar voi vreți să fiți femei,
Sau sunteți pe principiul
„Dezbină și cucerește!”
Ori poate un mister în loc de femeie
Într-un concurs de frumusețe al femeilor?!…
Ați luat-o razna!?
Voi, nebuni hidoși și-mbătați de faimă,
Vreți piedestaluri ca femei,
Când pendulul vă e-ntre picioare,
Credeți că a sunat ceasul
Să luați locul femeilor?…
Cine sunteți voi?
Judecați, judecați, judecați?…
Dar cine sunteți voi
Să judecați prin prisma propriilor valori,
Vă arătați capabili, vă dați exemple?!
Dar pentru cine vreți voi a fi exemple,
Și de ce impuneți valorile voastre,
Căci fiecare face doar ce poate, cum poate,
și-n limita puterilor lui…
Dați cu pumnul, credeți că știți?!
Să fiți exemple de urmat…
Ce știți voi despre noi?
Și de ce v-am urma pe voi?
De ce am lua valorile voastre
Pentru a le face și ale noastre,
Cine vă credeți, cine sunteți?
De ne vorbiți de parcă ne-ați fi deja modele?
Cu ce drept ne judecați
Și ne spuneți că facem greșeli?
Nu sunteți în pielea noastră!
Și nici nu ați mers în pantofii noștri
Să știți cât de greu ne-a fost și ne este!
De ce pretindeți că știți ce e rău și ce e bine,
Că știți voi mai bine ca noi,
Ce e de făcut pentru noi?!…
Lasă un răspuns