Arhiva zilnică: 5 iulie 2023

„Coridorul vertical” al neverticalității intereselor noastre: împlinirea viziunii de „baba groafă” (ungurească!) a prezenței noastre pe piața energetică de mâine…

Data: 9 februarie 2026 by Cezar Adonis Mihalache

Ne-am axat prea mult doar pe exploatarea gazelor din perimetrul nostru din Marea Neagră… Și parcă nimic altceva nu ne mai interesează; doar să începem cât mai repede exploatarea… Nu și intrarea, stabilizarea, consolidarea prezenței noastre pe piețele de mâine ale exportului de gaze naturale… Chiar dacă nu este vorba nici măcar de identificarea unor noi piețe europene pentru vânzarea gazului ce va fi extras din Marea Neagră, ci, strict, de păstrarea avantajelor pe care le mai avem încă… Din nou, într-o gândire economică eronată (intenționat eronată), accentul a fost pus doar pe extragerea de gaze din perimetrul nostru din Marea Neagră, piețele de distribuție necesare pentru ziua de mâine fiind lăsate pe plan secundar… Iar asta cu toate că, în orice proiecție economică, piețele de desfacere sunt, nu doar mai importante, ci fundamentale în raport chiar și cu fabricile în sine. Or, din perspectiva vânzării în viitor a gazelor ce vor fi extrase, am rămas, iată, într-o stagnare extrem de periculoasă, mai ales că tot acel gaz nu va putea fi extras și pus, pur și simplu, „în așteptare” (nu în cantitățile pe care ne așteptăm a le obține) până la identificarea piețelor de valorificare. Probabil, este și o inacțiune impusă… Pentru a se ocupa tot alții să vândă ceea ce este de drept al nostru… Și pentru a nu pretinde să (re)devenim ceea ce avem dreptul a fi în veci: stăpâni pe resursele noastre!… Chiar dacă toate statele europene caută să-și consolideze, astăzi pentru mâine, pozițiile energetice, să ocupe, să se poziționeze, pe fiecare segment și piață de desfacere posibile, inclusiv pe cele decise de către Bruxelles ca fiind de importanță strategică în conturarea independenței Uniunii Europene, și față de Statele Unite, și față și China, dar și a unei desprinderii totale de Rusia.

Și iată cum, deși ne apropiem cu pași mari de momentul demarării producției de gaze din rezervele noastre maritime, la un volum estimat ce ar putea acoperi necesarul pentru întreg continentul, nu acționăm deloc pentru asigurarea exportului de gaze (și al unei minimei prezențe în controlul energetic pe următorii ani în Europa) nici măcar în acest aproape ultim sfert de oră… Și facem parcă intenționat exact acel joc pe care l-a „anticipat” Budapesta în posibilitatea de exploatare caducă de către noi a gazelor din Marea Neagră. Pentru acel „mare foc” la malul mării prin care ne-a etichetat capacitatea de a vinde noi ceva ce este al nostru. E drept, în acea „viziune” de babă ungurească țintind, pentru viitorul imediat, posibilitatea noastră de a deveni un centru energetic de export în UE, de a ne asuma statutul de putere în mașinăria controlând rutele și piețele de desfacere pentru gazele naturale de mâine, Budapesta s-a bazat și pe acțiuni subversive, pentru a se asigura vă vom fi, în acea proiecție de mâine, tot doar niște neputincioși nestăpâni pe munții noștri, și de sare, și de aur, și de minereuri rare, dar și pe resursele de gaze și petrol. Și a făcut acest lucru inclusiv prin poziționarea în guvernarea de la București a unor pioni subsumați statutului de slugă de grofi. Care vandalizează, distrug, rad tot ceea ce mâine ar putea fi un motor de relansare economică pe baza producției în fabrici ce ar putea avea asigurat gratis necesarul energetic. Slugi ce se ocupă de scoaterea la mezat a obiectivelor noastre strategice, în licitații internaționale prin care, de fapt, se valorifică activele de producție tocmai pentru a nu a mai avea un consumator industrial pentru gazele naturale ce vor fi în curând produse. Hiene ce aduc țara în pragul falimentului individual prin fiecare cetățean sărăcit, vitregit de drepturi, de averi, de banii lichizi, dar și patrimonial, cu averi declarate otova nejustificate doar pentru că așa au decis niște neromâni, pentru a se asigura că toate acele gaze din producția internă a țării nu vor fi necesare nici măcar consumului casnic.

Ne pregătim însă să devenim un mare producător de gaze naturale… Dar pentru cine? Pentru ce? Industria este distrusă. Consumul casnic este insignifiant (cel puțin în raport cu ceea ce vom extrage din platoul nostru maritim), deși, tocmai având acele resurse disponibile, ar fi trebuit demarate adevăratele „proiecte de țară” (pentru consumul de gaze, și în industrie și în mediul casnic), mai ales pentru un stat pe cale să devină cel mai mare producător de gaze naturale din Europa. Dar, magistralele de gaze către propria țară sunt aceleași, aproape aceleași, ca acum o jumătate de veac… Devenim cel mai mare producător european de gaze naturale, dar nu pentru noi, cu sate în care bătrânii trag încă de cărucioarele cu butelii, ci pentru UE. Pentru acel „Fabricat în Europa”, impus de Bruxelles a deveni politică industrială, comercială, energetică, în masă, dar în care produsul să vină de la noi doar pentru Europa. Nu pentru propria țară.

Ce vom face dară cu toată acea producție de gaze naturale? Pe care, odată demarată, nu o vom putea închide, „din robinet”, pentru că nu avem noi cui să o vindem. Nu o vom putea nici măcar stoca… Pentru că și depozitele de gazeificare sunt tot aceleași de acum câteva decenii, nu am construit nici linii de transformare în gaz lichefiat, nu am construit nici un mare consumator, un combinat, o fabrică, doar am demolat, nu am dus rețelele de gaz în sate, singurele „șanțuri” săpate fiind doar cele trasate de roțile cărucioarelor de butelii scârțâind a neputință, umilință, ignorare… Nu ne-am manifestat nici măcar pe sfera noastră de control de pe magistrale de gaz ce traversează țara… Nici pe „coridorul vertical” ce va duce gaze din Grecia până în Ucraina… Și unde am fi putut impune ca o parte din tranzitul spre consumatorii din Europa să fie reprezentat de producția noastră maritimă… Doar asistăm cu priviri absente cum adevăratele mari puteri, aproape neenergetice, impun regulile comerțului cu energiile de mâine… Privim cum Grecia semnează acorduri pe decenii pentru a livra prin magistrale care pleacă de la ea, prin „coridorul vertical” (al neverticalității intereselor noastre) prin Europa gazele lichefiate ale Statelor Unite. Și o fac pe termene precise, decenii, timp în care nu vor putea fi scoase acele gaze din conducte pentru a livra ce vom începe a avea noi excedentar… Gazele… Gazele naturale și, evident deja, sărăcia… Cu amândouă vom rămâne pe cap pe mai departe, ca bogată țară săracă (în minte, în mental, în exprimare și impunere)…

„Raportul” și tăcerea instituțională din România…

Data: 9 februarie 2026 by Zoe Dantes

Sau, cine se ascunde când întrebările devin incomode? Raportul prezentat în Comisia Juridică a Congresului american a pus România într-o situație rară: aceea de a fi obligată să se privească din exterior. Nu prin propagandă, nu prin comunicate diplomatice, ci printr-un document care ridică semne de întrebare despre decizii interne majore. Răspunsul statului român a fost însă aproape unanim: tăcere, minimalizare și fugă de responsabilitate. O continuare a stării de fapt din 6 decembrie 2024. Guvernul României a ales limbajul contabil. Nici o explicație politică, nici o asumare publică, doar fraze sterile despre „interpretări greșite” și „lipsă de relevanță”. De parcă problema ar fi fost zgomotul mediatic, nu substanța întrebărilor. Când executivul refuză să explice decizii care afectează însăși arhitectura democratică, nu mai vorbim despre prudență, ci despre dispreț. Față de popor și mai ales față de existența însăși a statalității României. Că termenul de „suveran” nu place puterii. Președinția, instituția care ar trebui să garanteze echilibrul și dialogul democratic, a preferat absența. Nici o poziție clară. Nici o adresare directă către cetățeni. Doar o liniște calculată, ca și cum subiectul nu ar exista. Într-un stat matur, tăcerea șefului statului într-un asemenea moment ar fi de neconceput. În România, a devenit reflex. O obișnuință care întărește faptul că România are un președinte de rezervă. Curtea Constituțională a României, aflată în centrul celor mai sensibile decizii din ultimii ani, rămâne o fortăreață opacă. Hotărâri cu impact uriaș sunt livrate fără explicații inteligibile pentru public, fără transparență reală, fără disponibilitate pentru dialog. CCR nu mai vorbește cu cetățenii. Le vorbește peste cap. Și cu mult dispreț, pupând totodată condurul Franței. Autoritatea Electorală Permanentă, instituția care ar trebui să apere procesul democratic, a fost aproape invizibilă. Nici o clarificare fermă. Nici o prezentare coerentă a faptelor. Exact în momentul în care încrederea publică ar fi trebuit consolidată, instituția a ales discreția totală. O discreție care seamănă mai mult cu abandonul. Și mai ales care demonstrează pactul de vinovăție dintre instituțiile statului. Paralel.

Partidele politice au completat tabloul. Cele aflate la putere au tratat raportul ca pe o problemă de imagine, nu de fond. Cele din opoziție l-au folosit fragmentar, oportunist, fără a cere oficial o anchetă serioasă sau o dezbatere parlamentară reală. Nimeni nu a dorit adevărul complet. Doar avantajul propriu. Între timp, cetățenii au primit mesajul cunoscut: nu întrebați prea mult. Cine invocă raportul este suspect. Cine cere explicații este „iresponsabil”. Cine insistă este acuzat de destabilizare. Aceasta este cea mai periculoasă inversare democratică: statul nu mai răspunde în fața poporului, ci poporul este pus la colț pentru că cere răspunsuri.

Raportul Congresului american nu este o sentință. Dar reacția instituțiilor românești este un autodenunț. Un stat sigur pe sine explică. Un stat fragil evită. Un stat care se teme își disciplinează cetățenii prin tăcere și stigmatizare. Nu documentul este problema. Ci faptul că niciuna dintre instituțiile cheie ale României nu a avut curajul să vorbească deschis. Când toate vocile puterii tac în același timp, nu mai este coincidență. Este sistem. Paralel! Iar un sistem care cere încredere, dar refuză transparența, nu mai guvernează democratic. Doar administrează supunerea. Raportul Congresului american, nu acuză direct, dar ridică întrebări legitime. Refuzul instituțiilor de a răspunde devine o formă de vinovăție politică. Nu penală. Nu juridică. Ci democratică. Pentru că democrația nu moare prin lovituri spectaculoase. Ea moare prin acumularea de decizii netransparente, justificate prin tăcere. Cei care au puterea au obligația de a explica. Dacă nu o fac, este pentru că nu pot recunoaște public intern și extern, că președintele de fapt și de drept al statului român este Călin Georgescu.

Întrebarea care se naște din context este următoarea: Cine răspunde când statul cere tăcere dar nu oferă Adevăr? Finalul acestora este aproape! Orice narațiune livrată are un capăt! Se numește Zid! În care vor intra și noi vom vedea consecințele. Celor ce au anulat democrația prin Lovitură de Stat!

Domnul să vă miluiască.

Guvernul „Bolojan” – „batalion” de incompetenți toxic și distructiv

Data: 9 februarie 2026 by Ion Măldărescu

„Prin înființarea propriului „Consiliu pentru Pace”, Donald Trump distruge ordinea juridică internațională. Această periculoasă «ONU din umbră» evocă imagini ale anilor 1930, când dispariția regulilor globale a dus la o conflagrație mondială” (Marc Vandepitte).

„Națiunea care pune în față oamenii înțelepți împotriva războinicilor îi va avea pe lași ca gânditori și pe proști ca luptători” (Un rege al Spartei, citat de Tucidide).

„Nici să trăim aici, nu-i cu putință. Nici să murim acum nu mai e gratis…” (Adrian Păunescu)

Parazitul „Bolojan” este cel mai toxic și distructiv comandant de „batalion” de incompetenți, imbecili și cretini din Istoria României. Această „slugă la doi stăpâni” trebuie înlocuită urgent cu un român patriot și de guvern competent, cu suflet pentru Neam şi pentru Țară. Cetățenii consideră că Bolojan trebuie să-și dea demisia, să fie tras la răspundere pentru toate măsurile nocive adoptate în perioada guvernării sale, care au afectat direct viaţa românilor. Din toate colţurile ţării i se cere demisia! Peste tot este huiduit şi înjurat! Este normal să se întâmple astfel, este normal ca românii să ia atitudine împotriva unui prim ministru care a confundat România cu un kilogram de castraveţi scos la vânzare pe taraba bâlciului, iar pe români cu nişte pisoaişi hrăniţi cu post şi azvârliți în drumul mare. Când Bolojan a fost aruncat de Macaronul Franței la Palatul „Victoria”, în urma unor informații acuzatoare apărute în spațiul virtual, cineva i-a luat apărarea, însă după câteva luni de slujit la doi stăpâni a Bolovanului, persoana în cauză, conștient că a greșit, a tăcut. Și-a dat seama că acest dăunător i-a fost impus României de către javrele internaționale, iar el, ca slugă a accepta supus și a comis numai calamități, adeverind vorba veche românească : „cine se-asemănă, se adună!”.

România este pândită de pericolul dispariţiei ca țară de pe harta Europei și a lumii, dorință arzătoare a caricaturii corupte bruxelleze, pe care încă nimeni nu reușește s-o înlăture dintr-un post unde a comis doar acțiuni criminale la adresa tătilor din UE. De-a lungul unei perioade de peste 35 de ani, Poporul Român a fost dezbrăcat de minima doză de demnitate și patriotism; rabdă orice: taxe, impozite, amenzi, abuzuri financiare născocite și puse în practică de „bolovanii” din monstruosul guvern de imbecili. Bolojan, distrugătorul ţării, dușmanul public nr.1 al românilor și al României – zilnic, dă anunțuri peste anunțuri abuzive: interzicerea oricărui drept al Omului român de la construirea cotețului pentru găini, la impozite și impunerea de prețuri astronomice pentru orice.

Ca cetățean disciplinat, am mers să-mi plătesc impozitul anual pentru locuință. După o coadă la care picioarele mele au fost obligate să mă susțină peste 30 de minute, am ajuns la strângătoarea de parale. În urmă cu un an, același impozit m-a obligat să scot din buzunar 150 de lei. Acum am achitat cu cardul și… surpriză: pe chitanță scria negru pe alb 409 lei. Deci mai mult decât dublu decât impozitul anului precedent. Bojojane-apocalipticule, marș la pușcărie!

Local, bântuie zvonul că adunătura de la Municipiul în care am domiciliul va mări din nou prețul gigacaloriei livrat populației conectate la rețeaua termică, deci, o altă re-buzunăreală majoră a românilor care se revoltă doar în odaia unde se află. Sumele care reprezintă impozitele, amenzile pentru orice, taxele pentru că existăm, prețurile alimentelor au crescut astronomic, pentru că așa au primit poruncă Bolojanul și viermii din Parlamentul României. „Aleșii noștri” ridică mâna în semn de aprobare –pentru orice; ar ridica mâna și dacă legea ar prevedea chiar exterminarea lor. Atât îi duce dovleacul gol de deasupra umerilor… Ceea ce este foarte grav, conform declarației Bolojanului, banii nu iau calea bugetului țării, ci merg în marș forțat spre înarmări și spre „dulcea” Ucraină condusă de escrocul contrabandist de arme și dușman declarat al românilor, pe care doar gura Șoșoacei l-a gonit din Parlamentul României.

Pe cale de consecință, înt-un viitor nu prea îndepărtat, populația Țării (atât cât a mai rămas) va fi supusă permanent panicii, sărăciei și a militarizării pentru un război dorit, cerut de Occident și consecință a pandaliilor nebunului de la Casa Albă împotriva Rusiei. Un „Moș Teacă” zis Ghiță cu cer de stele pe epoleții nemeritați și șef al M.St.M. se dă în stambă afirmând că Armata Română poate opri o eventuală invazie rusească… Care „Armată a României”? Există doar ca amintire a celei de dinainte de ’89. L-o fi întrebat Ghiță pe Napoleon și pe Hitler ce părere au? Iartă-l Doamne că nu știe ce spune! NATO e pe ducă, iar articolul 5 este un fel de reclamă ieftină practicată la bâlciurile de altădată : „Pe-afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’!”.

Din rău, în mai rău: „Guvernul” de papainoage mai are în ograda sa și pe Cruela Țoiu, campioană absolută a gafelor dăunătoare Țării, care a ajuns să stea pe scaunul lui Titulescu… „Marea Resetare” anunțată de cei de la WEF-Davos și mințile bolnave ale „Bilderbergilor” din spatele lor confirmă faptul că există o conspirație globală. Toate fărădelegile comise de actualul guvern valabile pentru „Planeta maimuțelor” conduc către conceptul că nimeni nu trebuie să aibă o proprietate privată, că va trebui să trăim „cu chirie” în locunțele noastre furate de Guvernul alienaților de la Palatul Victoria la comanda lui Macron (alt schizofrenic ce se crede a fi întuchiparea lui Napoleon), staționar de prea mult timp la Palais de l’Elysée.

Rău ai ajuns biată Românie!

Cenzura „made (in) EU”

Data: 9 februarie 2026 by Petru Jipa

Imaginați-vă un ziar care încearcă să relateze despre cel mai recent discurs al unui politician, doar pentru a descoperi că presa sa s-a sindicalizat în liniște, a intrat în grevă și a cerut plăți de risc pentru „expunerea excesivă a adevărului”. Bine ați venit în circul cenzurii politice din presă, unde faptele sunt deghizate, titlurile solicită azil, iar editorii se dublează ca niște contorsioniști profesioniști – deformând realitatea suficient cât să evite încălcarea legii (sau a tipografului). În Franța, peisajul mediatic seamănă cu un balet bine repetat: guvernul nu strigă „TAIE!” – pur și simplu înlocuiește coregraful, tehnicienii de scenă și designerul de lumini. Din 2010, peste 500 de publicații au fost închise sau absorbite de Fundația Central Europeană pentru Presă și Media, o umbrelă unică, aliniată la stat, care deține cheile a 85 la sută din știrile tipărite și online ale țării. Este mai puțin „libertatea presei” și mai mult „libertatea de a apăsa acest buton, acest buton și cu siguranță nu pe acela”. Chiar și buletinul meteo, dacă menționează „adunarea norilor”, trebuie mai întâi să trimită un formular de evaluare a riscurilor. Între timp, în Anglia, jurnaliștii nu se confruntă doar cu procese, ci și cu persecuții alfabetice. Din 2016, peste 150 de instituții media au fost închise, iar „jurnalistul” s-a transformat discret într-un sinonim pentru „rezolvator profesionist de cuvinte încrucișate”, având în vedere cât de mult reportajul implică acum decodarea eufemismelor: „surse neverificate” -pisica vecinului; „anumite cercuri” – grupul „WhatsApp” al prim-ministrului; „o evoluție recentă” – imprimanta s-a blocat din nou. Un editor a demisionat după ce titlul său „Guvernul anunță o nouă politică” a fost editat în „Guvernul anunță o nouă posibilitate” – o schimbare subtilă, ca și cum ai înlocui „foc” cu „sugestie caldă”. Și să nu uităm de Moldova sau Ucraina, unde presa nu relatează atât de mult știrile, cât se ocupă de necrologul lor.

Publicații independente, în Rusia, precum Meduza și Novaya Gazeta operează din exil, precum niște fantome literare care bântuie canalele Telegram – postând articole care sosesc cu note de subsol, avertismente și greutatea emoțională a unei scrisori de adio scrise cu cerneală care dispare.Așadar, cenzura nu este întotdeauna un ciocan tocit – este adesea un algoritm înmănușat de catifea, o notă de subsol politicoasă, o „editare sugerată” care se citește ca o scrisoare de dragoste pasiv-agresivă din partea autoritarismului. Nu arde întotdeauna cartea; uneori, doar înlocuiește indexul, rescrie dedicația și adaugă o copertă lucioasă pe care scrie „Aprobat oficial”. Așa că data viitoare când citiți un titlu care pare suspect de fad, întrebați-vă: Este acesta jurnalism – sau este jurnalism care poartă un papion mic și nervos, încercând din greu să nu facă contact vizual cu adevărul? Pentru că în teatrul cenzurii politice, cea mai periculoasă linie nu este cea încălcată – este cea care a fost ștearsă cu grijă, în mod comic. Cenzura nu este doar o lovitură de creion pe o pagină, este o mână care închide gura unui râu în plină cursă, un lacăt pe gândire, o cortină trasă între adevăr și ochii lumii. Când politicienii impun cenzură, nu doar cenzurează cuvinte: cenzurează conștiința colectivă, îngheață dialogul democratic și transformă spațiul public într-un teatru cu scenă unică, cea pe care o scriu ei.

Motivul cel mai frecvent, dar și cel mai periculos, este menținerea puterii. Politicienii nu cenzurează pentru că tem adevărul în sine, ci pentru că se tem de consecințele adevărului: proteste, pierderea încrederii, expunerea corupției sau eșecurilor de guvernare. Așa cum un gardian tremură la vederea unei uși deschise, așa tremură un regim autoritar la vederea unui jurnalist liber, a unei postări necontrolate, a unui discurs neînfrânat. Cenzura devine atunci nu un instrument de ordine, ci un instrument de supraviețuire, nu pentru țară, ci pentru scaunul de la putere. În al doilea rând, cenzura este adesea justificată prin „interesul național” sau „siguranța publică”, dar aceste noțiuni se transformă rapid în măști retorice. Un „interes național” care ascunde informații despre poluare, despre abuzuri polițienești sau despre decizii economice catastrofale nu este interes, este îngrijorare. Siguranța nu se construiește prin tăcere, ci prin transparență; nu prin ascunderea riscurilor, ci prin educarea cetățenilor să le înțeleagă și să le combată.

Când se înlocuiește informația cu propaganda, siguranța devine o iluzie, iar națiunea, un spectacol bine regizat, dar fără public real. Mai profund, cenzura este o renunțare la încrederea în popor. Ea presupune că cetățenii sunt prea slabi pentru a suporta adevărul, prea naivi pentru a-l interpreta, prea instabili pentru a-l transforma în acțiune. Dar istoria ne arată altceva: revoluțiile nu au izbucnit în țări unde toți știau totul, ci în cele unde un singur glas a îndrăznit să spună ce toți simțeau. Cenzura nu stinge flacăra, o închide într-un borcan, până când presiunea devine explozivă. Astăzi, în era în care un clic poate transmite un mesaj în toată lumea, cenzura nu mai este doar o interdicție, este o declarație de război împotriva gândirii libere. Și fiecare dată când un politician alege să închidă o gură în loc să răspundă la o întrebare, nu doar că pierde autoritatea, pierde și dreptul de a reprezenta. Pentru că democrația nu se construiește cu lacăte, ci cu întrebări. Cu întrebări care răsună, care deranjează, care nu se lasă închise niciodată.

Ne mai mirăm că acel raport preliminar din Congresul american bate la porțile României și aprinde lumina în peștera politică? Dar să fie pace!

Congresul SUA confirmă golănia de la alegerile din România…

Data: 9 februarie 2026 by Viorel Patrichi

Iată că a venit și momentul adevărului. Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA a dat publicității un raport care prezintă campania de cenzurare a discursului american, desfășurată de Comisia Europeană timp de un deceniu. În document se vorbește despre imixtiunea nepermisă a Comisiei în alegerile din mai multe state, inclusiv România, unde alegerile s-au anulat fără probe și s-au eliminat candidați pentru a ieși președinte „candidatul preferat de establishment”. Deși nu avea putere de decizie în momentul acela, Nicușor Daniel Dan sare ca ars și „tălmăcește original” textul și subtextul raportului: „Nu România e subiectul”. E clar, știe și gramatică, nu numai matematică. Deci despre cine se vorbește în propoziție? Despre România numai de 113 ori!

„Indiferent de concluziile tehnice ale TikTok citate în raport, decizia de anulare a alegerilor a fost un act juridic intern de protecție a ordinii constituționale în fața unei amenințări asimetrice, bazat pe evaluările instituțiilor de securitate națională și pe autoritatea Curții Constituționale a României”, a transmis Nicușor Dan. „Imixtiunea malignă a Federației Ruse nu s-a limitat la o singură platformă de social media, ci face obiectul unei ample campanii de manipulare cu scopul de a destabiliza democrațiile europene, demers care se derulează de mulți ani sub forma unui veritabil război hibrid”, subliniază președintele tuturor românilor.

Documentele interne ale TikTok prezentate comisiei americane par să contrazică această versiune a evenimentelor, se arată în raport. TikTok a informat Comisia Europeană că „nu a găsit și nici nu i s-au prezentat dovezi” care să susțină afirmația-cheie a autorităților române privind o interferență rusă, arată raportul. „Chiar platforma TikTok a admis în mai multe rapoarte publice că a identificat în mod proactiv mai multe rețele de influență ascunsă, a prevenit și a eliminat zeci de mii de conturi și interacțiuni false și a interzis sute de conturi care imitau candidați la președinție”, precizează Nicușor Dan în replică la apariția raportului. Și apasă în aceeași direcție: „România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, iar referirile din document la adresa ţării noastre sunt strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare. Referirile la alegerile prezidenţiale din 2024 prezentate în raport sunt strict descriptive şi reflectă doar parţial răspunsul unei singure companii private, platforma TikTok. Acestea nu reprezintă şi nici nu se pot substitui unei evaluări juridice. În acelaşi timp, chiar platforma TikTok a admis în mai multe rapoarte publice că a identificat în mod proactiv mai multe reţele de influenţă ascunsă, a prevenit şi a eliminat zeci de mii de conturi şi interacţiuni false şi a interzis sute de conturi care imitau candidaţi la preşedinţie”, arată preşedintele Nicuşor Dan într-un mesaj pe Facebook.

Dacă nu era implicat în lovitura de stat, de ce ar sări azi de un stânjen? Mult mai logic ar fi să spună că președinte era Klaus Iohannis, că Marcel Ciolacu era a cincea roată la mașină (adică cea mai bună) pe-atunci. Situația creată atunci ar trebui să ducă în mod firesc spre un dosar penal stufos. Comanda pentru anularea alegerilor a venit atunci direct de la komisarii de la Bruxelles, iar acum se jură cu gura strâmbă că nu este adevărat. Atâția români au mers sute de kilometri ca să poată vota și komisarii noștri s-au purtat ca pe vremea lui Stalin care spunea cinic pe sub mustață: „Nu cine votează contează. Contează cine numără voturile”. Între primul tur al alegerilor și anularea acestuia, ordinele autorităților române au fost și mai agresive, susține raportul: autoritățile de reglementare au comunicat TikTok că „toate materialele care conțin imagini cu Călin Georgescu trebuie eliminate”.

Aceste acțiuni – reducerea la tăcere a criticilor unui candidat și a susținătorilor altuia – sunt profund antidemocratice. TikTok a fost de acord, refuzând să elimine postările private ale cetățenilor în favoarea lui Georgescu pe motivul libertății de exprimare, mai spune raportul Congresului SUA. Thierry Breton, fost ministru şi komisar european din Franța, a afirmat răspicat că alegerile au fost anulate la comandă în România: „Să ne păstrăm calmul și să aplicăm legile în Europa, atunci când acestea riscă să fie eludate și dacă nu sunt aplicate, ar putea duce la interferențe. Au făcut-o în România și, evident, va trebui făcut, dacă va fi necesar, și în Germania”, a concluzionat el, cu referire la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din decembrie. Este o rușine pentru națiunea română să suporte asemenea imixtiuni grosolane în viața și în drepturile ei elementare. Miliardarul Elon Musk, un aliat al lui Trump, a salutat publicarea raportului într-o postare pe X cu mesajul „Tiranii adoră cenzura”. Teza cenzurii impuse în UE a fost de altfel folosită frecvent de administrația lui Donald Trump, în atacurile sale repetate la adresa Europei. La sfârșitul lunii decembrie 2024, presa a relatat, citând dovezi furnizate de autoritatea fiscală din România, că presupusa campanie de interferență rusă fusese, de fapt, finanțată de un alt partid politic românesc, mai spune raportul, citând o informație dezvăluită inițial de site-ul de investigații Snoop. Dar rezultatele alegerilor nu au fost niciodată restabilite, iar în mai 2025, candidatul preferat de establishment a câștigat președinția României în alegerile reprogramate, spun autorii documentului Comisiei juridice.

Să fiu bine înțeles: nu înseamnă că eu aș lua partea Rusiei în acest scandal fără precedent în politica lumii. Percepția noastră este limpede asupra Kremlinului, dar aici marii maeștri au fost komisarii de la Bruxelles și trepădușii de la București, care au căzut pe târtiță când au auzit comanda komisarilor. Raportul mai acuză oficialii UE că au exercitat presiuni asupra platformelor pentru a cenzura conținutul legat de vaccinurile COVID-19, războiul din Ucraina, problemele transgender și alte subiecte. În prezent, Comisia juridică a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite investighează modul și măsura în care legile, reglementările și hotărârile judecătorești străine obligă, constrâng sau influențează companiile să cenzureze libertatea de exprimare în Statele Unite. În cadrul acestei activități de supraveghere, comisia a emis citații către zece companii din domeniul tehnologiei, solicitându-le să prezinte comunicările cu guverne străine, inclusiv cu Comisia Europeană și statele membre ale UE, privind moderarea conținutului. De ce sare din baie Nicușor Daniel Dan în apărarea cenzurii komisarilor? Pentru că a profitat de situația creată și va face tot posibilul pentru a-l băga la pușcărie pe Călin Georgescu. Totul cu celeritate! Mai mult, a trimis-o pe ministreasa Țoiu, lumina de la Ministerul Afacerilor Externe, să năimească minereurile rare din România către… America. Îi vor sticli ochii lui Trump și va uita de golănia electorală de la București. Coincidența dracului face ca o companie canadiană cu acționari de la Buhuși să descopere mari zăcăminte de uraniu și de minereuri rare în Bihor, chiar în aceeași zi. Vedea-l-aș în Biroul Oval pe scaunul pe care a stat Volodimir Zelenskii!…

Numele româncei Agnès Ullmann va fi gravat în aur pe Turnul Eiffel din Paris!

Data: 8 februarie 2026 by Redacția

Sunt mulți rromâni valoroși ce au fost premiați și recunoscuți peste hotare, dar care în țara noastră sunt pur și simplu necunoscuți… În curând, o româncă remarcabilă din Satu Mare va avea numele înscris în aur pe Turnul Eiffel din Paris. Primăria capitalei franceze a anunțat recent lista celor 72 de femei de știință care vor fi astfel celebrate, într-un demers care își propune să aducă recunoaștere contribuțiilor fundamentale ale femeilor în domeniul științei. Lista a fost prezentată de primarul Parisului, Anne Hidalgo, ca parte a unui proiect început în martie 2025, în colaborare cu Ville de Paris, Société d’exploitation de la Tour Eiffel (SETE) și Asociația Femmes. Până acum, Turnul Eiffel – inaugurat în 1889 la inițiativa lui Gustave Eiffel – celebra știința prin gravarea a 72 de savanți francezi, toți bărbați, pe primul său etaj, cu litere de aur. Noul proiect își propune să corecteze această omisiune istorică și să evidențieze rolul esențial al femeilor în progresul științific. Printre numele alese se află și Agnès Ullmann, născută în 1927 la Satu Mare, România. Stabilită în Franța, Ullmann a devenit o figură de referință în biologia moleculară, desfășurându-și întreaga carieră la renumitul Institut Pasteur din Paris.

Agnes Ullmann s-a născut la 14 aprilie 1927, în Satu Mare și a decedat în Franța, pe 25 februarie 2019, la Paris, Île-de-France, Franța. A fost o cercetătoare – microbiologă franceză de origine română. Agnes Ullmann s-a născut într-o familie de evrei maghiari, a urmat liceul în Arad, apoi s-a înscris la Universitatea din Cluj, dar s-a mutat la Universitatea „Eötvös Lorand” din Budapesta, pe care a absolvit-o în 1949. Tot aici și-a luat doctoratul în microbiologie. În 1958 – 1959 a obținut o bursă de la Fundația Rockefeller, ceea ce i-a permis să lucreze la Laboratorul Monod din cadrul Institutului Pasteur, unde a rămas pentru tot restul carierei. Acolo a devenit profesoară, directoare de laborator și în 1982 membră a Consiliului de Administrație. Ullmann a obținut cetățenia franceză în 1966. La Institutul Pasteur, Ullmann s-a ocupat inițial de efectele antibioticelor și a reușit să elucideze, printre altele, modul de acțiune al streptomicinei (ca inhibitor al sintezei proteinelor în bacterii). Ea a studiat, de asemenea, efectul monofosfatului de adenozină ciclică (cAMP) din sistemul mesagerilor de ordin II în celula bacteriană. În 1967, Ullmann a arătat că acest monofosfat inversează reprimarea cataboliților în bacteria E. coli. Mai târziu, a descoperit un alt factor care stimulează reprimarea cataboliților (factorul modulator al cataboliților sau CMF). Ulterior, Ullmann s-a ocupat de modul de acțiune al agentului patogen al tusei convulsive și al toxinei sale. Ea a arătat că toxina crește producția de cAMP în celula gazdă și, astfel, perturbă metabolismul acestora. Capacitatea toxinei de a oferi altor molecule acces la celula gazdă atacată a ajutat-o, de asemenea, să dezvolte vaccinuri prin cuplarea toxinei de tuse convulsivă modificată genetic cu fragmente antigenice împotriva cărora urmau să fie imunizate. Dintre studenții cărora le-a predat, este de amintit Maxime Schwartz, care a devenit ulterior director al Institutului Pasteur. În 1978, împreună cu André Lwoff, a publicat o colecție de eseuri de Jacques Monod și a publicat două antologii în memoria lui.

Ca recunoașterii a muncii sale de cercetare, în 2002 Agnes Ullmann a primit medalia „Robert Koch”. A fost membră de onoare a Academiei Maghiare de Științe și a Academiei Europene de Microbiologie (EAM). Președintele EAM Philippe Sansonetti și-a amintit toate contribuțiile sale în microbiologie în „In memoriam Agnes Ullmann”. A fost cu adevărat o pionieră a ascensiunii biologiei moleculare în anii 1960. Munca sa a avut un impact de durată asupra sănătății umane și a contribuit la salvarea a milioane de vieți. Cunoscută drept „o femeie curajoasă”, povestea ei reflectă modul în care diversitatea culturală și intelectuală poate da naștere unor contribuții de excepție la patrimoniul științific european și mondial. Istoria științei nu poate fi completă fără prezența femeilor, iar prin Agnès Ullmann, România își vede astfel contribuția recunoscută pe unele dintre cele mai emblematice scene ale lumii. Gravarea numelui său pe Turnul Eiffel simbolizează atât excelența personală, cât și impactul global al oamenilor de știință formați la intersecția mai multor culturi. Vivat! (G.V.G.)

Poezii de Mihai Horga

Data: 8 februarie 2026 by Redacția 
STAREA NAȚIUNII

Motto : „Furtul creează proprietatea”
(C. Noica – jurnal de idei)

E plină țara de proteste
Și loc de mulțumire nu-i
Toți vor ca să se manifeste
Clamând că-s împotriva …cui?!
E plină țara de contraste
Și diferențele-s adânci
Cei „norocoși” s-au tras în caste
Drum neted nu-i, sunt numai stânci

Nemulțumirea-i generală
Și fiecare vrea mai mult
Doar latura materială
Este acum al vieții cult

Nu ne animă idealuri
Și visele-s abandonate
Ura revarsă peste maluri
Speranțele ne sunt deșarte

Și peste tot și peste toate
Tronează astăzi zeul Ban
Și s-a cam dat munca la spate
Și nu sunt depășiri de plan…

Iar, ca în voie să se fure
Fără să-i pese nimănui
O vorbă s-a lansat anume:
Cea cu „capra vecinului”

Cu țara asta ce-am făcut?
Puțini se-mbuibă și mulți mor
Și-s mulți cu prea puțin avut
Se-așteaptă valul salvator

Ce va veni, de nu se pune
O stavilă acestei stări
Se vrea o mai curată lume
Nu bătălie pe averi

Nu ca în codru jefuire
(Codrii aproape nu mai sunt)
N-am vrea ca alții să se mire
Românii ce au fost…ce sunt …

Vai, ne vor blestema urmașii
Că lor nimic nu le-am lăsat
Și că aiurea ne-au fost pașii
Tot s-a distrus …tot s- s-a furat …

R A D U B E L I G A N (in memoriam)

Fericire am avut/ Tânăr de-al fi cunoscut
Un ilustru moldovean/ În teatru, film-veteran
Numele-i anagramat/ S-a născut în Galbeni-sat
Între Roman şi Bacău/E al scenei corifeu
Un talent nativ, o forţă/A culturii noastre,torţă
Titan în ,,Titanic Vals”/În tot ce joacă-un As
Renumit amfitrion/În al Thaliei pantheon
Şarmant, sclipitor,activ/Cu spirit viu, longeviv
Interpretând roluri-mii/Spectacole-zeci de mii
Greu putând fi egalat/Monstru sacru-declarat
A creat un stil, o eră/Cultivând o pepinieră
De actori tineri în teatru/Şcolindu-i în amfiteatru
Putem spune că-i patern/Teatrului român modern/
Ca alţi mari actori rămâne/Mare, azi-Mare şi mâine!

Despre prezenţa reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie

Data: 8 februarie 2026 by Stelian Gomboș

Sfânta Euharistie este cea mai însemnată dintre toate Tainele Bisericii căci prin intermediul ei omul ajunge la punctul cel mai înalt spre care se poate îndrepta strădania sa, unirea cu Dumnezeu în chip tainic „Hristos rămâne întru noi și noi întru El.“ ( Ioan 6, 56 ) Unirea cu Iisus Hristos în Sfânta Euharistie este și actul de înfăptuire și creștere continuă a relațiilor din lăuntrul unității Bisericii ca trup al Domnului Iisus Hristos, desăvârșindu-se astfel lucrarea începută prin Botez și Mirungere. De aceea, Sfânta Euharistie este prin excelență Taina unității Bisericii. Dacă în celelalte Sfinte Taine Iisus Hristos este prezent în chip nevăzut prin lucrarea Sa, în Euharistie este prezent prin însuși trupul și sângele Său sub chipul pâinii și al vinului. Prin acestă Taină El se dă deplin membrilor Bisericii. „ Euharistia este împlinirea iconomiei iubirii lui Dumnezeu față de oameni și a unirii Sale cu noi. Euharistia ca inimă a Bisericii îi unește pe toți credincioșii cu Hristos Cel ce se jertfește.“ Biserica crește și se înalță prin Sfânta Euharistie care este mijlocul de realizare și de menținere a Bisericii. Există o corespondență, o dependență și o relație de cauză și efect între trupul lui Iisus Hristos care se jertfește pe altar și trupul tainic al Bisericii. De fapt Iisus Hristos se jertfește în Sfânta Euharistie pentru trupul său tainic și pentru fiecare mădular al acestuia. Euharistia este centrul dinamic, sufletul Bisericii, Iisus Hristos nu poate fi trăit și simțit în Biserică în afara Euharistiei. Prin intermediul acestei Taine omul se împartășește cu Izvorul harului care este Iisus Hristos Domnul.

Prezenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, sub forma văzută a pâinii şi a vinului, prin prefacerea acestora în Însuşi Trupul şi Sângele Său, reprezintă cea mai de seamă semnificaţie a Sfintei Euharistii. Totodată, este una dintre cele mai tainice lucrări dumnezeieşti, considerată, alături de dogma Sfintei Treimi şi a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, misterul cel mai înalt al creştinătăţii. Mărturii despre această prezenţă reală a Domnului se regăsesc în Sfânta Scriptură, unde Mântuitorul Însuşi vorbeşte despre pâinea şi vinul Noului Legământ ca despre trupul şi sângele Său, identificându-le în mod concret cu acestea: „Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi“ (In. 6, 51-53). Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos de instituire a Sfintei Euharistii de la Cina cea de Taină menţionează foarte lămurit această realitate tainică: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu“ (Mt. 26, 26-28). Rostite de Iisus Hristos într-un cadru euharistic, aceste cuvinte nu sunt nici metaforice, nici simbolice, nici alegorice, ci trebuie interpretate în sensul lor propriu, chiar dacă trimit către o realitate tainică şi greu de pătruns cu mintea, cum au constatat cei care le-au auzit din gura Mântuitorului: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?“ (In. 6, 60).

Urmând cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel confirmă sensul real al prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos în Sfânta Euharistie, în chipul pâinii şi al vinului: „Paharul binecuvântării nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?“ (1 Co. 10, 16). Şi rugăciunea rostită înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine întăreşte credinţa Bisericii în realitatea acestei prezenţe: „Încă cred că acesta este Însuşi preacurat Trupul tău şi acesta este Însuşi scump Sângele Tău“.

Pâinea şi vinul sunt Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos. Sfinţii Părinţi au întărit în operele lor acest adevăr de credinţă. În secolul al II-lea, Sfântul Ignatie Teoforul, în Epistola sa către Smirneni, afirma: „Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul care a pătimit pentru păcatele noastre şi pe care Tatăl, cu bunătatea Sa, L-a înviat“. Sfântul Chiril al Ierusalimului exprimă această prezenţă în Catehezele sale: „În chipul pâinii ţi se dă trupul, iar în chipul vinului ţi se dă sângele. Nu te uita, deci, la pâine şi la vin ca la pâine şi vin obişnuit. Ele, potrivit hotărârii Stăpânului, sunt trup şi sânge al Domnului Iisus Hristos. Să nu judeci taina după gustare, ci, neîndoielnic, încredinţează-te prin credinţă că ai fost învrednicit de trupul şi sângele lui Iisus Hristos“. De aceea, Sfântul Chiril recomandă atenţie sporită în momentul împărtăşirii: „Când te apropii deci să te împărtăşeşti, fă mâna stângă tron mâinii drepte, ca una ce are să primească pe Împăratul. Fă-ţi căuş palma şi primeşte Trupul lui Hristos“. Sfântul Chiril al Alexandriei justifică şi motivul pentru care Mântuitorul Iisus Hristos Se face prezent sub chipul pâinii şi al vinului: „Pentru ca să nu ne slăbim noi şi să ne înmuiem, văzând trup şi sânge, aflate pe sfintele mese ale bisericilor, Dumnezeu fiind îngăduitor faţă de slăbiciunile noastre, a aşezat în pâine şi în vin puterea vieţii şi le-a prefăcut pe ele ca să aibă lucrarea trupului Său“.

Pentru a nu exista loc de interpretări eronate trebuie să afirmăm, totodată, că trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos prezent în mod real la Sfânta Euharistie, în chipul elementelor euharistice, este acelaşi trup cu care S-a unit ipostatic Dumnezeirea Fiului în momentul Întrupării. Este trupul care s-a zămislit de la Duhul Sfânt şi s-a născut din Sfânta Fecioară, trupul care a primit chinuri şi umiliri, trupul prin care ne-a răscumpărat răstignindu-se pe Golgota, care a înviat a treia zi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Prin pâinea şi vinul euharistic credincioşii nu se împărtăşesc cu altceva decât cu trupul istoric al Mântuitorului Iisus Hristos.

Prezenţa reală a Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie are loc ca urmare a prefacerii euharistice a pâinii şi vinului. În urma epiclezei sau rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt, pâinea şi vinul sunt sfinţite, prefăcându-se prin puterea dumnezeiască în Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. Este clipa cea mai sfântă şi cea mai zguduitoare din tot cursul Sfintei Liturghii, când „Cinstitele Daruri“ devin „Sfintele Daruri“ şi când prezenţa lui Iisus Hristos devine reală şi substanţială. Această realitate tainică are loc şi înainte de prefacerea euharistică, existând mai multe grade ale prezenţei Domnului pe tot parcursul Sfintei Liturghii. El este prezent începând chiar din momentul pregătirii darurilor de pâine şi vin, din cadrul rânduielii denumite „Proscomidie“. Există o anumită protoprezenţă a Mântuitorului Iisus Hristos, în toate actele Sfintei Liturghii, care preced prefacerea. Sfântul Simeon al Tesalonicului, în tâlcuirea Sfintei Euharistii, afirma: „Prin dumnezeiescul chip al Sfintei Proscomidii vedem Trupul Domnului Iisus Hristos şi toată Biserica avându-L pe Dânsul în mijloc, lumina cea adevărată şi viaţa cea veşnică. Aceasta este Taina cea mare. Dumnezeu între oameni, Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor. Aceasta este împărăţia ce va să fie şi petrecerea vieţii celei veşnice, Dumnezeu cu noi, văzut şi împărtăşit“. Tot astfel se exprima şi Sfântul Părinte Profesor Dumitru Stăniloae: „Toată Liturghia este ca o icoană a unicului Trup al vieţuirii Mântuitorului, toate părţile ei, de la început până la sfârşit, aducând sub privire prezenţa lucrătoare a lui Hristos“.

Taina primită prin credinţă. Toate aceste grade ale prezenţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos culminează, aşa cum aminteam, cu cea realizată prin mijlocirea prefacerii elementelor euharistice în Trupul Său real, moment în care Iisus Hristos este prezent în Euharistie, prin intermediul unei identităţi perfecte între materia pâinii şi a vinului cu a Trupului şi Sângelui Fiului lui Dumnezeu, întrupat şi jertfit pentru mântuirea lumii. Acest ultim grad al prezenţei Domnului nostrum Iisus Hristos, mijlocit de prefacere, are o importanţă cu totul deosebită, întrucât face ca Sfintei Euharistii să i se cuvină aceeaşi închinare ca şi Persoanei Sale dumnezeieşti. Dincolo de mărturisirea neîntreruptă de veacuri a Bisericii Ortodoxe cu privire la realismul euharistic, modul prezenţei reale a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Euharistie rămâne o realitate învăluită în taină, care poate fi primită numai prin credinţă. Prezenţa lui Iisus Hristos în mod real în mijlocul credincioşilor, devenită sensibilă sub forma pâinii şi a vinului Sfintei Euharistii, este considerată ca o continuare şi prelungire a misterului Întrupării. La fel cum, prin Întrupare, Domnul nostru Iisus Hristos a devenit prezent în mod real în lume cu trupul, tot atât de real este prezent şi în mijlocul Bisericii Sale, după cum Însuşi a făgăduit că va rămâne până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28, 20). Deşi nu-L vedem cu ochii fizici, avem această încredinţare prin ochii lăuntrici ai credinţei!…

„Castrul roman Jidova” din Câmpulung va fi restaurat și repus în valoare…

Data: 7 februarie 2026 by Redacția

La intrarea în Câmpulung am vizitat castrul roman Jidova și muzeul existent aici. Pe lângă fortificația de acum 2000 de ani, am mai descoperit un ghid îndrăgostit de istorie, care ne-a delectat cu explicații amănunțite și diferite legende locale. Acest castru, unul dintre cele mai bine păstrate edificii militare din Dacia romană, va intra într-un amplu proces de restaurare și conservare, finanțat din fonduri europene. Proiectul, coordonat de Consiliul Județean Argeș și administrat de Muzeul Județean Argeș, va elimina construcțiile moderne din sit, va pune în valoare structurile antice și va crea un muzeu modern în afara castrului, cu trasee de vizitare și laboratoare arheologice dedicate artefactelor istorice. „Veste foarte importantă! Castrul Roman Jidova, administrat de Muzeul Județean Argeș a primit finanțare europeană pentru un proiect care schimbă complet zona. Situl este monument UNESCO, iar lucrările urmăresc protejarea valorii sale istorice. În proiectul depus de Consiliul Județean Argeș, vom respecta regulile impuse pentru un obiectiv UNESCO, astfel că, printre altele, clădirile moderne din interior vor fi demolate. Zona rămâne doar cu elementele romane originale. Zidurile, turnurile și structurile antice vor fi puse în valoare prin lucrări de conservare. Noul muzeu, care va conține inclusiv laboratorul arheologic, va fi construit în afara castrului. Vizitatorii vor avea acces la un spațiu atractiv, iar situl nu va mai fi afectat de construcții recente. Artefactele vor fi expuse în condiții corecte și protejate. Lucrările vor crea un traseu de vizitare clar și o prezentare mai bună a istoriei romane din zona Câmpulung. Castrul roman Jidova este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus, fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră”, a anunțat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.

Castrul de la intrarea în Câmpulung este unul dintre cele mai bine păstrate din întreaga Dacie romană. Aici pot fi văzute puternicul zid de incintă din piatră, cu porţile şi turnurile adiacente, clădirea ofiţerilor, locuinţa comandantului, magazia în care erau adăpostite proviziile pentru hrana soldaţilor dar şi a cailor, precum şi ingeniosul sistem de încălzire specific tehnicii romane, aşa-numitul „hypocaustum”. De la „Jidova” provine şi o atestare expresă a trupei militare din armata imperială romană ce a activat pe limesul transalutan, fiind cantonată în acest castru. Este vorba de o trupă auxiliară alcătuită din luptători originari din Commagena, o regiune a provinciei romane Syria: Cohors Prima Flavia Commagenorum.

Expoziţia muzeală deschisă aici în anul 1970, cuprinde obiecte descoperite în cercetările arheologice de pe „Limes alutanus” şi „Transalutanus” şi cu precădere obiecte descoperite în cercetările din Castrul Jidova. Sunt expuse obiecte din ceramică (opaiţe, cărămizi şi fragmente de ţigle cu inscripţii, amfore, piese de pavimentum şi mozaic, piese pentru hypocaustum), arme (vârfuri de săgeţi, suliţe, cuţite), accesorii de echipament militar etc. În incinta castrului se păstrează o parte din clădirile romane „originale” (Principia – comandamentul, Praetorium – clădirea comandantului, clădirea ofiţerilor, Horreum – magazia de cereale). Pe latura de sud a fost reconstituit un turn de curtină și parțial turnurile porţii Praetoria, turnul semirotund din colţul de sud-vest, cât şi celelalte turnuri ale porţilor Decumana, Dextra şi Sinistra. Acum vom avea șansa, după această restaurare, să putem vizita interiorul unui castru roman așa cum arăta acesta acum 2000 de ani, iar prin muzeul ce se va afla în exteriorul fortificației vom vedea într-un fel, cum era viața de zi cu zi a celor aflați aici. (G.V.G.)

„Luceafărul lui Eminescu trebuie să intre în patrimonial cultural UNESCO”

Data: 7 februarie 2026 by Ion Nălbitoru 
- interviu cu dna prof. Ecaterina Chifu –

Ecaterina Chifu este profesoară de limba română și franceză. A realizat traduceri în franceză din creații sale literare, dar și din marii poeți români, Mihai Eminescu și Nicolae Labiș. Domnia sa, după ce a tradus poemul „Luceafărul” în franceză, a venit cu o serie de argumente și luptă pentru introducerea acestuia în patrimonial cultural UNESCO!

 – La origini sunteți dintr-o zonă a țării care a dat mulți scriitori și jurnaliști, unii dintre ei fiind de nivel național și chiar internațional. Să fie aceasta o legătură „moștenită” de munteancă născută în ținutul Buzăului?

– Am văzut lumina zilei în prima zi de toamnă, o toamnă aurie a anului 1950, la 100 de ani de la nașterea lui Eminescu a cărui poezie de dragoste am tradus-o în franceză. M-am născut la început de an bisericesc, în zodia fecioarei care are caracteristici multiple: sensibilitatea, creativitate, melancolia, generozitate, laoialitate, gândire critică, logică, predictibilitate, simț practic și abilități de comunicare. Eu sunt din Țara Luanei, un ținut miraculos, de o frumusețe unică, unde converg energii telurice și astrale care își lasă amprenta asupra sufletului celor ce au sorbit din lumina divină a cerului acestui loc de basm. Pentru mine, satul meu Tisău este cel mai frumos loc din lume, o vale înconjurată de un cerc de dealuri, adunate ca petalele unui trandafir verde, căci pădurile urcă până în cer, lăsând să alerge luminile soarelui și umbrele norilor, revărsând splendoare și duh divin. Țara Luanei, cuprinde ținuturile din județul Buzău, din zona colinară și muntoasă. Satul Tisău își înălța casele pe Valea Tisăului și a Nișcovului, primul cu apă foarte sărată pe malul căruia aveam casa cu o culme împădurită în față și alta în spate (Dealul Veverița). Dacă treceam dealul din mijlocul satului, vedeam printre tufanii înalți, dincolo de apa Nișcovului ce formase o vale adâncă, dealul Istrița care revărsa spre vale o cascadă de verdeață, copaci înalți și tineri și mă gândeam la bogatul și frumosul tezaur de la Pietroasa „Cloșca cu puii de aur” despre a cărei legendă vorbeau sătenii. Acolo, am auzit povestea Doamnei Neaga cea care își potcovea caii invers, să nu știe turcii drumurile ei și sacrificiul făcut de fetele ei care s-au aruncat în fântâna de la Viperești, la opt kilometri mai sus de Tisău, spre Nehoiu, să nu fie luate de turci. Mai circulau zvonuri că ar fi un tunel ce pleacă de la Mănăstirea Bradu (la trei kilometri mai la vale de Tisău spre Buzău) către Viperești. În taină, se spunea că au fost găsite comori la ruinele unei bisericuțe de la Cheia, unde a fost conacul părinților doamnei Neaga, în pădurea deasă care mai păstra un zid înalt lângă o cascadă. Mai erau istorii despre Mihai Viteazul care a poposit la Mânăstirea Bradu cu oastea sa, când a trecut în Ardeal să facă Unirea.

Bunica ne povestea basmul Feciorul de împărat cu noroc la vânat cules de Alexandru Odobescu din aceste locuri cu păduri nesfârșite și trecut în cartea sa Pseudokynegeticos (Fals tratat de vânătoare), iar bunicul ne vorbea de faptele celor ce se adăposteau la Fântâna Hoților din Drumul Mare și fenomenele ciudate cu tunete, trăsnete, fulgere, alunecări de pământ și pietre de pe Piscul Diavolului.

Despre comoara lui Constatin Brâncoveanu care își adusese familia la Mânăstirea Bradu în vremuri de răstriște, îmi vorbea mama în taină, căci spunea că este blestemată.

Deci, moștenirea mea este această cultură populară din frumosul spațiu mioritic, „spațiul ondulatoriu” cum l-a numit Lucian Blaga, alternanța deal-vale caracteristică plaiurilor românești, un spațiu care și-a lăsat amprenta asupra sufletului românesc. Eu o numesc moștenire etno-geografică, deoarece folclorul local și minunatul spațiu geografic m-au sensibilizat și modelat, eu fiind o receptoare a frumuseții locurilor natale unde credința în Dumnezeu era cea mai mare putere spirituală a tisăoanilor.

– Vorbiți-ne despre traseul dumneavoastră profesional și studii.

– Am prezentat pe larg locul natal, descris și în cartea mea Prin luminile din Tara Lunaei, căci am citit despre modalitatea de a analiza opera unui scriitor conform teoriei lui Hippolyte Adolphe Taine ( 1828-1893), istoric, scriitor și critic francez care susține că sunt trei criterii ce trebuie avute în vedere: rasa (originea, temperamentul), mediul (mediul social, istoric) și momentul (contextul socio-cultural etc). Pentru că mi-era sufletul plin de această literatură orală, am ales profilul uman la „Liceul Mihai Eminescu” din Buzău, că voiam să am o pregătire filologică. Acolo am văzut pe Mihai Eminescu adolescent, pictat pe peretele dinspre amfiteatru, în holul central al liceului. Adesea, mă furișam pe scara profesorilor să-l mai văd, că voiam să îi păstrez imaginea în minte. Am avut un șoc la zece ani, când mama mi-a spus că a murit. Am avut profesori de o înaltă pregătire profesională, cum a fost domnul Petre Ștefan, profesor de limba română care m-a încurajat publicând primele mele scrieri în revista liceului Năzuințe. Dorința de a fi profesoară m-a făcut să aleg Facultatea de Filologie de la Institutul Pedagogic din Bacău unde am obținut specialitatea limba română-limba franceză. Cele mai îndrăgite cursuri a fost: literatura universală, psihologia, pedagogia, literatura română și gramatica limbii române, dar mai ales limba franceză. Am copiat o carte de gramatică a limbii franceze a lui Alfred Jeanrenaud de șase sute de pagini, tip manual, că era doar un singur exemplar la bibliotecă pentru o sută de studenți.

Dar, cum nu mi se recunoștea și calitatea de profesoară de franceză, considerând limba franceză ca fiind secundară, am urmat cursurile Universității din București, la Facultatea de Limbi Străine și am obținut diploma de licență cu specialitatea limba franceză-limba română. Cel mai frumos curs mi s-a părut Histoire de la Littérature française / Istoria literaturii franceze când am studiat patru secole de literatură și am descoperit fascinantele idei ale scriitorilor francezi, idei care au revoluționat întreaga lume.

Prin programul European Comenius, am avut burse de studii postuniversitare, trei în Franța și două în Italia. Prima a fost în Paris, la „Créalangues” Paris unde am urmat cursuri de formare socio-culturală în cadrul cărora am vizitat multe instituții importante: Palamentul Franței (Camera Deputaților) Sorbona, Muzeul Louvre, Muzeul Evului Mediu, Muzeul Rodin, Panteonul etc. A doua a fost tot la Paris la „École des Langues Accord” unde am asimilat metode de învățare a limbii franceze, ca și la cea de la IMLF din Montpelier.

Ca directoare la Clubul Copiilor am avut două burse în Italia la invitația Fundației EUHM care pledează pentru o educație umanistă în Europa. Ca urmare a acestor cursuri am scris două cărți: Paris, mon amour (prezintă obiectivele turistice din Paris) și Coazieră pe Mediterana (prezintă locuri din patrimoniul UNESCO din jurul Mediteranei)

Am predat la două școli de la țară din satele Voetin (Județul Vrancea) doi ani limba română și limba franceză și la Școala Generală din Puiești (județul Buzău) doi ani limba franceză. Am intrat prin concurs la Școala Generală nr. 5 din Râmnicu Sărat, actualmente „Vasile Cristoforeanu” și am predate limba română și limba franceză timp de 31 de ani. Am fost patru ani directoare la Clubul Copiilor din Râmnicu Sărat, căci îmi plăcea să mă implic în activitățile extrașcolare ale elevilor. Păstrez o amintire frumoasă a copiilor care mă primeau cu o lumina deosebită pe chip, căci îi învățam o gramatică practică a limbii române, le imprimam emoții și sentimente, când studiam textele literare, știind că implicarea afectivă duce la o bună asimilarea a cunoștințelor, iar metodele moderne aflate la cursurile de pregătire în Franța, prin tehnici de comunicare, joc, cântec, teatru îi făceau să iubească mult limba franceză.

– Când v-ați descoperit talentul de scriitor și jurnalist? Când și cu ce ați debutat?

– Debutul a fost în revista liceului Năzuințe. De aici mi-am luat pseudonimul literar Speranța. Am scris despre frumusețea din locurile natale, am descris zidurile înalte cu turn de veghe din jurul Mânăstirii Bradu, datând din secolul al XVI-lea, despre lumina din poienile și pădurile ce înfrumusețează satul Tisău. Am debutat în volum în 1998, cu o ediție bilingvă franceză-română Toi–Moi, une éternité / Tu–Eu o eternitate, conținând poezii pentru adolescenți prin care doream să îi fac să iubească și să învețe limba franceză și cu volumul de proză Jurnal de vacanță carte pentru tineri.

– Terminând o facultate de limbi străine, cu specialitatea franceză, ce v-a determinat să realizați traduceri în franceză al unor scriitori români printre care și Mihai Eminescu și Nicolae Labiș?

– Este dorința mea de a promova valorile literaturii române, poeții ce au ars ca flăcări vii pe altarul patriei, dar mai ales calitatea excepțională a poeziei lor care impresionează prin mesajul poetic, realizarea artistică și starea de vibrație ce ne face să simțim că trăim în lumea binelui și frumosului absolut.

– Ați făcut traduceri în franceză și din scrierile dv?

– Da, cartea menționată de poezii, un basm în română și franceză Le fil d argent / Firul de argint, cartea de poezii în franceză pentru elevi Mon livre bleu, precum și două cărți de cugetări: Reflecții / Rélfections bilingvă și numai în franceză cartea de aforisme À travers les lumières de mon âme precum și cartea bilingvă (română-franceză) Romanțe / Romances.

– Ați publicat la mai multe reviste, enumerați câteva dintre cele mai importante.

– Menționez: Amprentele sufletului, Armonii culturale, Astralis, Bogdania, Basarabia literară, Cronica timpului, Eminesciana, Independenţa Română, Însemne culturale, Limbă și literatură, Literatură şi artă, Luceafărul de Vest, Memoria slovelor, Origini, Sensul râmnicean, Tribuna învățământului ş.a. Sunt membră UZPR și în PERGAM (Asociația Autorilor și Editorilor Români) din anul 2020. Fac jurnalism cultural și public în reviste nu doar creații literare, ci și studii, eseuri, materiale de la simpozioane și conferințe (creații ce îmi aparțin), prezint evenimente culturale, recenzii realizate de mine ale unor cărți, prefețe, biografii. De exemplu, am publicat în revista Origini un articol în care am susținut că „Tezaurul de la Pietroasa” a aparținut doamnei Neaga, căci, după mazilirea soțului ei, Mircea Turcitul, s-a refugiat în părțile Buzăului, fiind urmărită de turci. În goana nebună, i-a murit un copil ce este înmormântat la Mânăstirea Ciolanu, dar cred că ea, fiind foarte religioasă, a cumpărat aceste comori de la Tripoli, unde a fost exilată cu soțul ei, să le ofere în dar unor biserici, ctitoriile sale. Tezaurul decoperit la Pietroasa, când s-a luat de acolo marmură pentru Seminarul din Buzău, a fost îngropat în grabă, la suprafață, poate de un slujitor al Doamnei Neaga care poate a fost ucis. El nu a mai putut fi recuperat de Doamna Neaga, este părerea mea. Prin lucrarea lui Dumnezeu a fost descoperit, fiind cel mai mare tezaur de aur, după cel al lui Tutancamon.

– Ați avut o bogată activitate literară, enumerați câteva din publicațiile dv în volume de poezie, critică, eseuri, romane.

– Cărți publicate: Toi – Moi, une éternité / Tu – Eu, o eternitate (poezii), ediţie bilingvă: franceză-română, Editura Speranţa, 1999; Jurnal de vacanţă (roman), Editura Speranţa, 1999; Le fil d’argent / Firul de argint (basm, carte de colorat), ediţie bilingvă: franceză-română, Editura Speranţa, 2001; Mon livre bleu (poezii pentru copii, în limba franceză), Editura Speranţa, 2001; Reflecţii / Réflexions – ediţie bilingvă: română-franceză, Editura Speranţa, 2006; Prin luminile din Ţara Luanei (roman), Editura Editgraph, 2012; Croazieră pe Mediterana (roman), Editura Arefeana, 2013; Fiica unei mame-copil (roman), Editura Omega, 2014; Serbare la grădiniţă, poezii pentru copii, Editura Teocora, 2014; Emigranta (roman), Editura Detectiv Literar, 2015; Paris, mon amour (roman), Editura Detectiv Literar, 2016; Orfeu pentru eternitate (roman), Editura Rafet, 2017; Bucureşti, dragostea mea (roman), Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2017; Emin şi Vero (poezii), Editura Amada Edit, 2019; Romanţe / Romances (poezii), Editura Amada Edit, 2019; Râmnicu Sărat, dragostea mea, Editura Amada Edit, 2020; Cartea sufletului meu, Editura Amada Edit 2021; Noi Doi (roman), Editura UZP, 2020; Cascada orizontală, Editura Ghepardul, 2020; Felicia (roman), Editura UZP, 2021; Scrisori de la mare și de la munte, Editura Ghepardul, 2022; Noi și marea (roman), Editura UZP, 2022; Vasi, prima și ultima iubire, Editura Ghepardul, 2022; À travers les lumières de mon âme (poeme în proză în franceză), Editura Dinasty Print Art, 2022; Nevoie de alb (roman), Editura ePublisehers (2023), Vasi, prima și ultima iubire (roman), Editura UZP, 2024, Eternitatea iubirii (poezii) Editura UZP, 2024, Daniel, pictorul iubirii (roman), Editura UZP, 2025, O eternitate de iubire haiku, Editura UZP, 2025, Lidia, o iubire fără sfârșit, Editura Ștef 2025.

Scriu cărți pentru tineri să capete experiență de viață prin ele, cunoaștere, sensibilitate, valori morale, aspirații înalte. Cea mai populară carte a mea este Prin luminile din Țara Luanei, carte în care am purtat eroii, doi medici, el și ea prin cele mai pitorești locuri ale județului Buzău. În prefața volumului publicat în 2012, dăruit primarului de atunci al municipiului Buzău, eu am pledat ca Țara Luanei să intre în patrimoniul UNESCO. Proiectul s-a realizat peste zece ani, prin Universitatea din București și autoritățile locale buzoiene, Geoparcul UNESCO, dar nu a fost cuprinsă în el cea mai frumoasă comună, Tisău cu păduri ce ajung pe vărful Carpaților, trei mânăstiri (Barbu, Bradu, Ciolanu), trei schituri (Cetățuia, Izvoranu, Haleș), cu cetatea dacică de la Grăjdana, unde sunt și focuri vii, prima tabără de sculptură în aer liber la Măgura-Ciolanu, Muzeul Pietrei Cioplite, loc de agrement pe cinci kilometri între Haleș și Dealul Ciolanu, moteluri, pensiuni, zăcăminte de petrol, gaze, ape sulfuroase etc. Eu am făcut demersuri la autorități să intre și această comună în Geoparcul UNESCO, dar mi s-a răspuns că este posiblil în viitorul îndepărtat.

– Din CV-ul dv reiese că ați obținut numeroase premii. Care credeți că v-au adus cea mai mare bucurie?

– Am participat la concursuri și festivaluri naționale și internaționale, am obținut peste o sută de diplome, multe medalii și voi aminti doar pe cele mai importante: Scrisoare de mulțumire publică pentru servicii în domeniul educației, oferit de Ministrul Educației în 2007 (am publicat patru auxiliare didactice pentru învățarea limbii române și a limbii franceze), premiul pentru eseul Dor de Eminescu, geniu universal la concursul internaţional „Dor de Eminescu” organizat de Fundația Apollon, 2014; premiul „Cartea anului” pentru romanul Croazieră pe Mediterana acordat de Biblioteca Municipală „Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat, 2014; premiul „Crizantema imperială” pentru romanul Paris, mon amour la Concursul Life & Art, Japonia, 2016; premiul „Crizantema de argint” pentru Haiku la Concursul Life & Art, Japonia, 2016; premiul II, la Concursul Internaţional „Labirinturi autumnale” pentru proza scurtă Toamnă pe Valea Zânelor, organizat de revista Însemne culturale, 2017; premiul pentru creativitate la Concursul Internaţional de Aforisme organizat de Fundaţia Najinam din Liban, 2018; premiul I la concursul internaţional „Labirinturi” pentru teatrul „Emin şi Vero” organizat de revista Însemne culturale, 2018; premiul special pentru roman BUDDHA NECKLACE la Concursul Internaţional Life & Art, Japon, 2018; premiul III la Concursul Internaţional Renata Verejanu, 2018, pentru traducere în franceză, 2018; premiul I la Concursul Internațional de proză scurtă, organizat de Primăria Zătreni, 2021, premiul I la concursul internațional de proză scurtă „Legendele Lotrului” organizat de Primăria Brezoi, 2022, premiul I la Festivalul Internațional „Lucian Blaga” pentru traducerea Spațiul mioritic, 2022, organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, premiul II pentru roman la Concursul Internațional „Vrancea literară”, 2023, organizat de Liga Scriitorilor din Vrancea, premiu pentru Luceafărul tradus de mine în franceză la Festivalul Internațional de Carte Tradusă, Getafe, Madrid, 2025, mențiune la Târgul de Carte Românească, ediția a IV-a, în 2025, organizat de Casa Română de Cultură Getafe cu cartea de poezii Eternitatea iubirii etc. Această recunoaștere internațională mă onorează și mă bucur pentru premii, pentru că ele confirmă calitatea literaturii și traducerilor mele, promovează literatura română în lume.

– Sunteți prezentă și în antologii sau volume colective?

– Voi cita doar câteva: Antologia internaţională Poeţi şi prozatori în Regal Eminescian, Editura Editgraph, 2017, 2018; A Antologia Unirea face puterea, Editura Antim Ivireanu şi Editura Libris, 2018; Antologia Iubirea, eternă poveste, Editura Starpress, 2018; Antologia Românul s-a născut poet, Editura Vatra Veche, 2018; Antologiile internaţionale: Scriitori în sărbători, Talantului scriitorului român de pretutindeni, Limba noastră cea română Editura Starpress Canada, 2019; Antologia internaţională Mişcarea Mondială a Poeţilor, Editura Libris, 2019; 2019; Antologia internaţională Taina scrisului, Editura Anamarol, 2019; Antologia internaţională Grigore Vieru, Editura Ro Cart, 2019; Antologia Cinstire Maicii Domnului, Editura StudIS, 2020; Antologia Primăvara iubirii eterne, Editura Liric Graph, 2021; Antologia Zătreni, file de legendă, Editura Franco, 2021; Antologia Iubirea ca o poezie, Editura Alchimia Cuvântului, 2021, Lucrările Simpozionului Național „Ziua limbii Române”, Editura Alchimia Cuvântului, 2021; Enciclopedia Scriitori din Generația 2000, vol. 2, Editura UZP, 2021, Antologia Eminescu, un vis în așteptare, Editura Waldpress, 2022; Antologia Din Dor de Eminescu, Editura Cervantes, 2023; Antologia Elogiul iubirii, Editura Ștef, 2023; Antologia Prieteniei, Editura Ștef, 2023: Antologia Cu drag de limba română, Editura Primus (2024), Antologia Eminescu, un vis în așteptare, Editura Waldpress ( 2025), antologiile Voi sunteți lumina lumii (2023, 2024, 2025) publicată de Editura Alchimia Cuvântului.

– Dv. aveți o mare pasiune pentru opera poetului nostru național, Mihai Eminescu. Ce v-a determinat să-i traduceți poeziile și în special „Luceafărul”?. Eminescu, cred eu, nu este chiar așa de ușor de tradus, mai ales că noi avem cuvinte și chiar expresii „intraductibile” în alte limbi, dar să mai și traduci versurile să iasă cu rimă!

– Am realizat traduceri în limba franceză: Mihai Eminescu, Poésies, Editura Editgraph, 2013, 2016; Mihai Eminescu, Poezii/Poésies, Editura Amanda edit, 2020; Mihai Eminescu, Luceafărul (ediție română-franceză), Editura UZP, 2023, Mihai Eminescu, Luceafărul (ediție română-franceză), Editura pim, 2025; Veronica Micle, Poezii/ Poésies, Editura Amanda Edit, 2019; Nicolae Labiș, Albatros ucis / Albatros brisé, Editura UZP, 2021. Am tradus volume de poezii ale autorilor: Cristian Ţârlea, Nicolae Doftoreanu, Ion Scorobete, Ion C. Ştefan, Daniel Marian, Frăţilă Genovel-Florentin, Veronica Balaj, Virgil Cornel Dobrescu, Coman Şova, Vasile Poenaru și poeții albanezi: Baki Ymeri, Lulzim Tafa ș.a. Surprinzător pare că versurile lui Eminescu au căpătat o altă valoare în franceză, au ritm, rimă și expresivitate cum o dovedește traducerea Luceafărului.

– Duceți o luptă acerbă pentru capodopera lui Eminescu „Luceafărul” să fie înscrisă în patrimoniul UNESCO, credeți că veți reuși? Vă bazați pe susțineri? Ați început deja demersurile necesare?

– Prin mesajul său, prin structura, conținutul ideatic și realizarea artistică Luceafărul trebuie să intre în patrimonial cultural al umanității UNESCO, cum a intrat Miorița și Valsul frumuseții al lui Eugen Doga. Domnul profesor George Rotaru, istoric va face proiectul intrării poemului în UNESCO, împreună cu elevii de la cercul de robotică de la Colegiul „Dinicu Golescu” din Pitești. Dumnealui a descoperit că Luceafărul este un calendar universal pentru eternitate.

– Vă mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu care, sperăm, va ajunge acolo unde trebuie, pentru susținerea și introducerea poemului Luceafărul în patrimoniul cultural UNESCO.

– Eu vă mulțumesc pentru onoarea de a mă alege printre acei scriitori abordați de dumneavoastră, care, prin menirea lor, au promovat valorile spirituale ale neamului nostru, au contribuit prin creațiile lor la îmbogățirea literaturii române și au ajuns și pe alte meridiane, sporind patrimoniul cultural al umanității. Eu voi continua să traduc, să scriu, căci scrisul este un tezaur universal.