Scrisoarea lui Bănescu către tatăl lui, Schwab (sau ștab) de Davos. „Draga tătucule Schvab, Eu sunt bine aici în România. Mă întâlesc des cu băieții noștri și mai stăm la o șuetă. Am lansat bomba, adică cartea. După treaba cu Pascalia, era nevoie de încă una la giogleu. Lovituri adânci și dese este cheia de succese la talibanii ăștia. Oricum, nu trebuie să te impacientezi, tătucule. Ăștia se subminează singuri. Ai noștri sunt protejați, nu ii dă jos din scaun nici dracu’, șefu’. Îi ținem pe toți de beregată, nu mișcă în front, își joacă rolurile după cum le dăm voie noi. Nu face niciunul nimic de capul lui. Nu trebuie ne obosim să îi discredităm noi pe restul, invidia și răutatea îi fac să se discrediteze unu’ pe altul. Noi doar le dăm imbold, logistic, să iasă în public documentele care să îi facă să se muște și să scuipe pe ăia de mai cred în ei. Când nu mănâncă mușchi de vițel la restaurante șic și cer factură să o bage pe cheltuieli de protocol, să justifice cutia milei, ai noștri dau drumul la documente interne în public, după cum le ordonam noi. Fraierii ăia de la talpa și-o iau cel mai urât, la ei nu ajungem. Dar ii avem pe ăștia care vor să iasă ca păduchii în frunte, că altfel merite nu au. Ai avut dreptate, șefu’, idioții frustrați sunt cei mai utili. Deci nu te îngrijora, suntem în grafic. Acum i-am dat ordin unuia și s-a conformat, cere capul unuia dintre ăia care ne făcea greutăți. E bine, șefu’. Hai, pa, mă grăbesc sa mă văd cu băieții, hotărâm cine e următorul la mătrașire. Că lucrăm ca la carte. Discreditam vârfurile, unul câte unul, după manual. Și ăștia, proștii, nici nu își dau seama că ne folosim de ei ca să ii scoatem de tot din peisaj. Nu mai e mult, șefu’ și își pun singuri bomba sub fund. Deocamdată își fac antrenament petardele. ”
Dar să amintim delatorilor! „Mărturia mincinoasă este un păcat al limbii care constă în depunerea unei mărturii mincinoase în faţa instanţelor de judecată. Ea spurcă pe om, fiind o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Acest păcat încalcă porunca a 9-a a Decalogului”. „În Exod există interdicţia de a ne uni cu cel rău pentru a face o mărturie mincinoasă pentru el. Solomon avertizează împotriva martorilor mincinoşi şi înşelători care sunt „ca un buzdugan, ca o sabie şi ca o săgeată ascuţită” şi împotriva martorilor stricaţi ,„care îşi bat joc de dreptate”, asigurându-ne că nu vor rămâne nepedepsiţi. Psalmistul se plânge de martorii mincinoşi şi nedrepţi care s-au ridicat împotriva lui. Cartea Faptele Apostolilor relatează cum apostolul Pavel a vorbit într-o sinagogă a evreilor din Tesalonic astfel încât unii evrei, o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte, au crezut în cuvântul său, trecând de partea sa şi a lui Sila. Dar iudeii care nu crezuseră, din pizmă, continuă relatarea, au luat cu ei nişte oameni fără căpătai din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit împotriva casei lui Iason, căutând pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod şi, fiindcă nu i-au găsit pe aceştia, i-au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor strigând: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici, şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului şi spun că este un alt împărat: Iisus”. Prin aceste vorbe- încheie evanghelistul Luca relatarea sa din Faptele apostolilor-aceşti iudei au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi numai după ce au căpătat de la ei un zălog.
Aceeaşi carte relatează pe larg (cap21-26) cum Pavel este prins de iudeii din Asia care încercau să-l omoare, inclusiv prin uneltire şi care cereau pedepsirea cu moartea a acestuia. În primă fază el este acuzat că pune la cale răzvrătiri şi că ar fi încercat să spurce Templu când, de fapt, Pavel venise să aducă milostenii neamului său şi să aducă daruri la Templu, „fără gloată sau zarvă”, iar spurcarea Templului (prin introducerea unui străin în Templu) era o invenţie pornită de la faptul că a fost văzut cu Trofim Efeseanul în cetate. El este găsit nevinovat de căpitanul de oşti, de dregătorul Festus şi de împăratul roman Agrippa. În faţa împăratului pârâşii nu l-au mai învinuit de lucrurile rele pe care şi le-ar fi închipuit împăratul, ci de lucruri privitoare la religie Împăratul Agrippa îi spune la sfârşit lui Festus că lui Pavel i s-ar fi putut da drumul dacă nu ar fi cerut să fie judecat de Cezar.
Mărturiile mincinoase aduc în multe cazuri moartea unor nevinovaţi. Regele Ahab îşi dorea o vie deţinută de Ahab dar acesta îi spune că nu vrea s-o vândă pentru că este moştenire de la părinţii săi. Văzându-l trist, Izabela, soţia lui, îi promite că îi va da ea via lui Nabot. Şi ea scrie nişte scrisori în numele lui Ahab, le -a pecetluit cu pecetea lui Ahab, şi le -a trimes bătrânilor şi dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui. În aceste scrisori ea le cerea acestora să găsească doi oameni de nimic care să depună mărturie mincinoasă cum că acesta ar fi blestemat pe Dumnezeu şi pe împărat şi apoi să fie pedepsit cu moartea. Aceştia fac întocmai cum li se cere, Nabot este ucis iar via revine împăratului. Bătrânii şi cărturarii găsesc nişte martori mincinoşi care-l acuză pe Ştefan de hulă, mai precis cum că ar fi zis că Iisus va dărâma locaşul Templului (când, de fapt, Ştefan se referise la trupul Lui Iisus, ca Templu, care va fi distrus, dar va învia din morţi) şi că ar mai fi zis că Iisus va schimba obiceiurile date de Moise (când, de fapt, Iisus spusese că a venit să împlinească Legea, nu s-o strice). Ştefan este ucis cu pietre.
Mulţi au depus mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus dar mărturiile lor nu se potriveau. În cele din urmă au venit doi care au spus că l-au auzit spunând că va distruge templul şi va clădi un altul în trei zile, care nu va fi făcut de mână omenească. În realitate el se referea la învierea trupului Său, ca templu al Duhului Sfânt, distrus de alţii dar înviat de El. Nici chiar în chestiunea invocată mărturiile acestor doi martori nu se potriveau”.
Lasă un răspuns