Să încercăm să privim spre viitor amintind trecutul, doar așa aflăm cine suntem… Scriitorul ca om al cetății, scriitorul ca barometru al societății sau scriitorul care a trăit întreaga transformare a „Istoriei politice a literaturii române postbelice”. Cine suntem sau ce am ajuns? Poate la această întrebare ne răspundem singuri, sau acest răspuns îl găsim în această carte scrisă de maestrul Petre Anghel. O istorie trăită în acel ev aprins, înainte de a fi scrisă. Eu am privit scriitorii ca pe niște sfinți. Eu tot cred că așa au fost mereu, dar lumea se schimbă… Istoria politică a literaturii române este strâns legată de istoria politică a României, iar literatura a reflectat mereu schimbările și transformările societății românești. În perioada interbelică, literatura română a fost marcată de mișcarea literară de avangardă, care a căutat să elibereze literatura de tradiția romantică și s-a concentrat pe explorarea tehnicilor literare nonconformiste. În timpul regimului comunist, literatura a fost supusă cenzurii și controlului ideologic, iar mulți scriitori au fost persecutați și închiși pentru opiniile lor politice. În ciuda acestor constrângeri, unii scriitori reușeau să ofere o viziune subversivă asupra societății comuniste.
După revoluția din 1989, literatura română s-a deschis către noi teme și stiluri, iar literatura postmodernă și postmodernistă a câștigat popularitate. În prezent, literatura română reflectă diverse subiecte și stiluri, începând de la literatură clasică până la genul science-fiction și literatura feministă.
În cartea „O istorie politică a literaturii române postbelice” scrisă de maestrul Petre Anghel, capitolul 7 numit de dânsul „Libertate, te iubim, chiar dacă te siluim!” putem citi: „Suspiciunea morții lui Marin Preda, care ar fi fost asasinat în urma romanelor Delirul și Cel mai iubit dintre pământeni – ambele anticomuniste și tipărite în tiraje consistente – contribuise și ea la încrederea oamenilor de rând că scriitorii încearcă, iar uneori reușesc, să spună adevărul”.
Mi-a atras atenția recent, o scrisoare deschisă: „Scrisoare deschisă D-lui Nicolae Manolescu la retragerea mea din U.S.R (Uniunea Scriitorilor din România). Corespondență de la poetul și traducătorul trilingv brașovean Dr. Dr. Christian W. Schenk (membru al U.S.R, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondentul permanent al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)” În scrisoare domnul Schenk, spune:
Domnule profesor Nicolae Manolescu! După decesul prematur a lui Laurențiu Ulici, Uniunea Scriitorilor din România USR) nu a mai făcut nici un schimb cultural, nici măcar nu mai există o secție de traducere și promovare a literaturii române peste hotare. După atacul dvs. la persoana mea și nu opera, în editorial (vedeți editorialul din „România literară” nr. 7-13 iulie 1999, Anul XXXI), și după „preluarea puterii” de către dumneavoastră, eu am fost nevoit să mă retrag de la Filiala București și să mă mut la Filiala Iași. În toată această perioadă nu numai că am fost absolut ignorat de „Centrală”, dar și atacat de domnia voastră (evident tot la persoană).”
După 33 de ani în Uniunea Scriitorilor, un scriitor important care a tradus pe Mihai Eminescu în limba germană, scriitorul care a fost bun prieten cu Nichita Stănescu și cu Eugen Simion este eliminat, mai mult obligat, să-și semneze retragerea.
La vremuri noi, tot ei…! Îmi amintesc de „Istoria literaturii române” scrisă de Nicolae Manolescu, în care printre rânduri spune despre Marin Preda: opera lui Marin Preda are unele limitări, explicabile prin faptul că acesta s-a format ca scriitor sub comunism. Astfel, romanele lui Marin Preda reflectă o anumită naivitate a perioadei, un fel de idealism în care eroul se angajează în lupta cu viciile și cu sistemul totalitar. Să fim serioși, domnul Manolescu în ce regim a trăit? A avut un regim privilegiat? La vremuri noi, același gunoi în care trăiesc unii cu iluzia că sunt la butoanele literaturii. Credeți că s-a schimbat ceva între timp? Nichita Stănescu ar fi răspuns: Tinere poet, doar timpul s-a schimbat între timp! Pun și eu o întrebare, de ce scriitorul nu a rămas același barometru al unei societăți divizate? Și mai întreb, de ce nu este pace pe acest pământ?
Să fie pace!
Lasă un răspuns