După ce treceți de Mănăstirea Cozia (frumoasă „coz” – adică mândră; cozon (monedele de aur dacice; cu înțeles de „Cel ales”), cozion, cozac – crescător de capre-mândre, care umblă cu coada pe sus) și intrați în ferăstruții munți ai Văii Oltului, veți vedea sub streașina muntelui Schitul „Cozia Veche”. Koz ar mai veni din turcește, de la „nuc”. Acesta este un schit monument istoric aflat pe teritoriul localității Căciulata din orașul Călimănești. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 167927.02. Data exactă a construcției inițiale nu este cunoscută, dar în lista monumentelor istorice este menționat anul 1602, an în care schitul a fost donat către Mănăstirea Cozia. Biserica a fost apoi restaurată în 1670. Ultima atestare a vieții monahale în cadrul schitului datând din 8 septembrie 1837. Biserica veche fusese grav afectată de cutremurele din 1802 și 1838, resturile sale fiind mutate în 1986 din fostul amplasament, care a fost acoperit de lacul de acumulare reținut de Barajul Turnu. Biserica a fost complet refăcută în 1995.
Schitul Sfântul Ioan la Piatra cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (cunoscut și ca „Poșta Veche” sau „Cozioara”), s-a refăcut în cele din urmă prin sârguința și cheltuiala bunului creștin Ioan Mihăilă, președintele Bursei de Valori București, ajutat de familie și prietenii săi (Constantin Mihăilă – frate, Alexandru Dinulescu, Dumitru Udrescu, Mircea Niricioiu, Constantin Nicula, Vasalie Nois, Gheorghe Bentu, Ioana Juravlea și alții). S-a zidit biserica, s-a pictat, s-a făcut catapeteasma sculptată în lemn, policandre, sfeșnice împărătești, sfinte vase, veșminte, cărți, trei clopote, clădiri mobilate și dotate cu toate cele necesare pentru viețuire și stăreție, clopotnița, zidurile, porțile schitului etc.
Schitul Cozia Veche se află mai exact la distanță de un kilometru de Mănăstirea Cozia, dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu. Se presupune că această bisericuță ar fi fost ctitoria lui Radu, tatăl lui Mircea cel Mare, datând de la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea. Teofana monahia, în actele de donație către Mănăstirea Cozia, menționează la 8 noiembrie 1601 doi nevoitori ai acestui schit. În documente se consemnează că schitul a fost vizitat de Macarie, Patriarhul Antiohiei și însoțitorul său Paul de Alep, la 29 iunie 1657. Ei au găsit că „locuiește un cucernic pustnic. Această față cuvioasă l-a rugat pe patriarh să sădească pentru el un vlăstar de nuc, ca să-i rămână amintire de la el, pom sădit drept binecuvântare de către Patriarhul Macarie al Antiohiei.” În anul 1670, Mitropolitul Teodosie al Țării Românești reface această bisericuță și în același an, la 24 iunie, o sfințește. Pisania de la Cozia Veche este „împodobită” cu următorul înscris: „În numele Părintelui și al Fiului și al Sfântului Duh, ziditu-s-au această sfântă biserică întru cinstea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul cu toată cheltuiela și osteneala Mitropolitului a toată Țara Românească chir Teodosie, în zilele luminatului creștin Io Antonie Vv. și s-au sfințit în anul 7178 (1670) iunie 24.” În anul 1802, la „cutremurul cel mare” și în anul 1838, la un alt cutremur, această așezare monahală s-a ruinat și nu a mai fost refăcută multa vreme. Ultima atestare documentară despre viața schitului este la data de 8 septembrie 1837. Construirea hidrocentralei de pe Olt a antrenat o serie de lucrări în perimetrul Coziei. Pentru importanța lor istorică, în anul 1980 ruinele „Coziei Vechi” – „Sfântul Ioan la Piatra”, au fost integral conservate și înălțate pentru a nu fi acoperite de apele lacului de acumulare, pe același loc, la poalele Muntelui Basarab.
În prezent, călătorul care zăbovește pe malul Oltului, este surprins descoperind pe locul fostelor ruine, o mică biserică, complet refăcută. Pășind în curtea sfântului așezământ, afli istoria acestor locuri, semnată de cuviosul părinte stareț al Mănăstirii Cozia la acea vreme, Arhimandrit Gamaliil Vaida, și așezată pe un postament de piatră, inscripția are următorul conținut: „Schitul Cozia Veche sau Sfântul Ioan la Piatra sau simplu Poșta Veche, este amplasat pe malul lacului de acumulare al Hidrocentralei Turnu, hidrocentrala construită între anii 1978-1983 de inginerul Ioan Mihăilă din orașul Călimănești. În timpul construcției hidrocentralei, pe același mal s-au găsit obiecte datând din diferite epoci (neolitic, daco-roman, etc.), pe malul stâng, în afara castrului roman, au fost descoperite urme de construcții din diferite perioade istorice. Pe muntele de vis-a-vis se găsesc ruinele unui turn roman, iar la poalele lui, în apa lacului, se mai poate zări o stâncă ce poartă numele de „Masa lui Traian”. Părerea inginerului Ioan Mihăilă a fost aceea că zona este plină de ruinele unor construcții istorice, peșteri locuite și existența unor nume geografice cu rezonanțe străvechi (Valea lui Antim, Muntele Teofil, Peștera lui Neofit, etc.), a reprezentat un centru important de viață, cultură și civilizație în țara noastră. Cercetătorii nu exclud posibilitatea ca aici, la Cozia Veche sau în jur, să fi fost o vatră monahală mai veche decât actuala Mănăstire Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân din anul 1388. O importantă informație despre acest schit o aflăm la anul 1601, din care aflăm că aici viețuiau Andron Bătrânu și călugărul Gavriil Lotreanul care a scris testamentul monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul. Loc de adăpost spiritual și de speranță de viață, vechiul schit aflat între oglindirile mișcătoare ale apei și fermitatea muntelui de piatră apare ca o floare rară, o floare de colt, nemuritoare! Doamne, binecuvântează pe cei ce iubesc podoaba casei tale!
Lasă un răspuns