Crucerul, numit creatorul de veșminte bisericești, sau de instrumentar pentru ritual, ca și iconarul sau pictorul de biserici (zugrav) se dedică unui meșteșug ce coboară direct din dogma și credința creștină. Așa și meșterul Vasile Marin din comuna Brebu (jud. Prahova) înalță cruci către cer. Și a tot înălțat așa, monumente ale creștinătății, în sate sau la intersecția drumurilor din câmp, până a fost chemat la Muzeul Național al Țăranului Român „Dimitrie Gusti”, fiindu-i pregătit un portret de artist popular, în septembrie 2022, la Sala Acvariu. Inițiată în 2003, seria expozițiilor Portret / atelier și-a propus ca demers curatorial valorificarea prin imagine a unor cercetări de teren dedicate meșterilor și atelierelor în care aceștia lucrează, având ca principal scop recuperarea de urgență a unor meșteșuguri mai puțin vizibile sau chiar pe cale de dispariție și aducerea în atenția publicului a unor tehnici și instrumentare de lucru care particularizează creațiile fiecărui meșter sau atelier cercetat, lărgind în același timp câmpul de explorare prin radiografierea contextelor actuale în care se dezvoltă – teritorii explorate atât în zonele rurale, cât și în cele urbane, cu raportări atât la perioadele inițiatoare ale meșteșugurilor, cât și la memoria trecutului recent. Curator: Lila Passima. Astfel, în Cantonul de Drum din Satul Nou, a avut loc vernisajul expoziției „Crucea”. Crucea însoțește mereu gândul cel bun și rugăciunea, apropiindu-l pe Om de Divinitate. Ea ocupă un loc important în istoria omenirii, având o simbolistică bogată încă din perioada precreștină. Creștinismul conferă Crucii valențe noi, transformând-o dintr-un instrument de tortură într-un semn benefic, marcat de sacralitate prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, care s-a răstignit pe Cruce pentru mântuirea omenirii de păcat.
Prin jertfa supremă a Fiului Tatălui Ceresc Crucea devine Axis mundi. Ea face legătura între Cer și Pământ, între sacru și profan. Crucea este prezentă în arhitectură (pe turlele bisericilor și pe acoperișurile caselor, la uși, la ferestre și la porți), la delimitarea hotarelor, în cult (crucea de pe masa Altarului, crucea de pe perete și cea de mână), în iconografia religioasă (în pictura murală, în icoane, în cărțile bisericești), în literatură și în artă, ca însemn funerar (cruci și troițe de mormânt, cruci și troițe ridicate în memoria eroilor neamului), pe pâine, pe hainele de sărbătoare și de lucru, pe vasele de ceramică, pe ștergare, pe ouăle încondeiate, pe furcile de tors, pe uneltele folosite în diferite activități. Expoziția a surprins și diferite ipostaze ale Crucii prin intermediul fotografiilor din arhiva Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” realizate în prima jumătate a secolului al XX-lea, de Iosif Berman, Nicolae Ionescu, Gheorghe Focșa, Boris Zderciuc.
Crucea, simbolul care a înlocuit stâlpul (Djej), ca și coloană a cerului, a oferit șansa echilibrului prin existența celor două brațe (ca la mersul pe sârmă). Prin doctrina sa creștinismul („crești-în-istm”, sau „la strâmtoare”) asigură un echilibru vieții umane, o întoarcere permanentă spre izvoare. Crucerii – sau „cei ce fac cruci” – trebuiau să postească, sau să nu vorbească, să mențină anumite canoane atâta timp cât se dedicau acestui meșteșug, asemenea zugravilor sau altor meșteri creștini. Prin aceste asceze ei ofereau valoare și puritate actului artistic, fiind inspirați și dedicați cu totul artei lor. Poate de aceea sunt mai nu știu cum operele lor, la care privim astăzi siderați de unicitatea acestora și de modul lor de realizare. Poate chiar coborau pentru o clipă îngerii din cer… (G.V.G.)
Lasă un răspuns