Cetatea antică Ulmetum – aflată la mijlocul distanţei dintre Dunăre şi Marea Neagră

La începutul anilor 1910 arheologii români aflați la început de drum aduceau la lumină cetatea antică din Dobrogea cunoscută ca „Ulmetum” și aflată în localitatea Pantelimonu de Sus, a judeţului Constanţa. Cetatea era situată la jumătatea distanţei dintre Dunăre şi Marea Neagră, între Capidava şi Histria. Întemeiată de romani în secolul al II-lea al erei noastre, cetatea Ulmetum era un castru militar, dar şi civil. Părintele arheologiei româneşti Vasile Pârvan a efectuat aici săpături în anii 1912-1913, scoţând la iveală ruinele fortăreţei romane târzii şi un mare număr de monumente sculpturale şi inscripţii. Un set de fotografii realizate în acea perioadă de Pârvan arată, în imagini sepia şi alb-negru, momente din timpul săpăturilor. Ele reprezintă pe suprafeţe mai mici sau mai mari resturi de ziduri ale cetăţii, încăperi de locuinţe, trepte, porţi, turnuri, temple etc. Planul acestei cetăţi se înscrie într-un pentagon neregulat. Mai sunt și fotografii ale diverselor obiecte arheologice descoperite în anii 1912-1913 ca de pildă: monede de argint, obiecte ceramice (vase cu picior, capace, fusaiole etc, statuete, obiecte de metal (cuie, piroane, săgeți, cârlige, fibule, inele, cuie, seceră, lame de cuţit, etc), opaiţe, fragmente de vase, amfore întregi şi fragmente (gâturi de amforă, sau toarte, fragmente ceramice decorate cu decor „în val”, obiecte ceramice „înscrise” (capace cu buton decorate, din care două cu inscripţie), obiecte de os şi corn prelucrate (piepteni, obiecte de podoabă cu decor incizat şi cu perforaţii etc).

„În secolul al II-lea după Hristos, la Ulmetum a fost întemeiat un „vicus” (cu cetăţeni romani şi traci autohtoni). La sfârşitul secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea a fost construită cetatea, ce a fost distrusă apoi de slavi, iar la finele secolului al V-lea, fortăreaţa Ulmetum a fost distrusă definitiv de avari“, notează arheologul Alexandru Păunescu pe site-ul Institutului Naţional al Patrimoniului. Săpăturile arheologice începute de Vasile Pârvan la cetatea Ulmetum au fost reluate de un colectiv de arheologi constănţeni abia începând cu anul 2004. Specialiştii care au studiat vestigiile de la Ulmetum arată că zidul incintei are grosimea de 2,60 metri, iar fundaţia zidului este mai lată cu 20 până la 60 cm decât elevaţia. Fundaţia avea adâncimea de 1,85 m până la 2,50 m. În exterior, zidul a fost placat cu blocuri de piatră refolosite, dimensiunile acestora ajungând la 2,70 m (o stelă funerară refolosită). În interior, incinta nu are blocuri de parament. Pe cele mai multe curtine s-au păstrat urme ale scărilor din piatră care permiteau urcarea pe zid, treptele având înălţimea între 28 şi 40 cm, iar lăţimea cuprinsă până la 1 m. Latura de nord-est a fortificaţiei este delimitată de două turnuri rotunde care au diametrul cu puţin sub 10 m. În mijloc turnurile aveau câte un stâlp patrulater din piatră cu mortar pentru susţinerea etajării şi acoperişului, lungimea acestei laturi este de 135 metri, la mijloc se află un turn dreptunghiular care în interior avea lungimea de 4,43 metri, iar lăţimea de 5,30 metri. Latura de nord-vest a incintei este aproape egală cu cea prezentată mai sus, cu care are un turn comun, iar celălalt capăt are tot un turn circular.

Pe această latură se află o poartă flancată de două turnuri. Se pare că poarta a fost blocată din antichitate după cum ne dau de înţeles blocurile zidite în deschiderea porţii. Tot pe această latură se află turnul cel mare, patrulater (14,75 x 10,46), care în interior este prevăzut cu doi stâlpi de susţinere, realizaţi în tehnica opus mixtum. Suprafaţa utilă a turnului era de 155 m, el suferind în timp amenajări repetate. Latura de sud-est a fortificaţiei este prevăzută cu o poartă flancată de două turnuri în formă de U, ce pare a fi funcţionat în perioadele de funcţionare a întregului ansamblu. Pe această latură se aflau patru turnuri dreptunghiulare de mărimi diferite. De asemenea, au mai fost descoperite şi două intrări/ieşiri de mici dimensiuni, care pot fi considerate secrete.

„Ultima fază de refacere a cetăţii (care pare să fi fost limitată, doar în anumite sectoare ale ei) pare a fi realizată în prima jumătate a secolului al VI-lea, când din nevoi disperate au fost refolosite toate pietrele de mormânt disponibile, fragmentele de piatră fasonată din vechile edificii monumentale, toate inscripţiile laice anterioare etc. Atacurile avaro-slave de la sfârşitul secolului al VI-lea distrug orice formă de continuitate sub aspect cvasi-urban în fortificaţie, ultimele elemente prezente pe plan local dispărând efectiv în debutul secolului următor. Abia peste aproape trei secole zona pare a fi din nou populată, pe întreaga perioadă cuprinsă între secolele IX-XI“, mai spun aceştia. Tot ei amintesc că biograful Dobrogei, colonelul Marin Ionescu Dobrogianu, arăta în lucrarea „Dobrogea în pragul secolului XX-lea” scrisă în anul 1904 că satul Pantelimon a fost înfinţat de români pe ruinele fostului sat tătăresc Ceatal Orman (însemnând „furca pădurii” sau „binefacerea pădurii”), distrus în războiul din 1855. „Aici era reşedinţa Hanului tătarilor dobrogeni, iar satul era situat la 14 km spre sud-est de Şiriu, pe părâul Ceatal Orman, într-o poziţiune sălbatică care amintesc călătorului pustietatea de odinioară a Dobrogei şi pe fundul văii, la răspântia a mai multor drumuri, loc de adăpost al tâlharilor de altădată.” Primii locuitori ai aşezării au fost doi transilvăneni, pe numele Căciulă şi Nicolae Pană. Ei au sosit pe aceste meleaguri în ziua de 27 iunie, când este praznicul Sfântului Pantelimon. Așa cei doi au hotărât ca satul lor să se numească Pantelimon. Actualmente, comuna Pantelimon este formată din 5 sate: Pantelimonul de Sus – satul de reşedinţă, Runcu, Panteli¬monul de Jos, satul Nistoreşti şi satul Călugăreni. Este situată la 60 kilometri de reşedinţa de judeţ. În anul 2004, după 90 de ani la încetarea săpăturilor demarate de cercetătorul Vasile Pârvan la Ulmetum, arheologii constănțeni au reluat săpăturile la cetatea ridicată în jurul anului 400 d.Hr. Despre etapele săpăturilor desfășurate la Ulmetum, cât și despre cele mai importante descoperiri realizate la cetatea din Pantelimon ne-au vorbit arheologii Zaharia Covacef și Constantin Băjenaru, doi dintre cercetătorii care scot la lumină istoria fortăreței.

În 1911, Vasile Pârvan începea săpăturile la cetatea Ulmetum, și până la acel moment, utilajul pe care îl folosea pe șantier pentru degajarea pământului se afla la cetatea Tropaeum Traiani (unde se făceau săpături încă din secolul XIX, începute de Grigore Tocilescu). „Visul lui Vasile Pârvan era să cerceteze o așezare rurală romană și, în acest sens, avea două opțiuni, fie în Oltenia, în jurul Sacidavei fie undeva în Dobrogea. Și, cum se descoperise o inscripție care atesta existența unui „vicus Ulmetum” – sat care se chema Ulmetum, și-a propus să abordeze această zonă. Astfel că a început săpăturile la Ulmetum, cu o echipă destul de numeroasă, iar la prima campanie de cercetări, din 1911, degajase deja aproape trei sferturi din zidurile cetății. Săpăturile au continuat în 1912, 1913 și s-au încheiat în 1914, când Vasile Pârvan a abordat o altă cercetare, mutând materialul la Histria, care de atunci își începe viața”, ne spune cercetător științific gr. I Zaharia Covacef. La Ulmetum, Vasile Pârvan a dezvelit complet zidurile cetății, a trasat mai multe secțiuni în interiorul fortificației, descoperind diverse materiale și o construcție de mari dimensiuni, cu o absidă într-unul din capete, cu materialul scos la lumină construind și amenajând un muzeu de mare valoare la Ulmetum, înainte de intrarea în cetate. „Era un muzeu cu multe inscripții, cu fragmente de monumente sculpturale, cu multe piese mărunte, dispus pe câteva săli. Venind războiul, muzeul a fost distrus, iar multe din piese, descoperite în cele patru campanii de cercetare, au dispărut sau au ajuns piese importante la Histria sau MINAC”, ne spune Zaharia Covacef. Cercetările arheologice confirmă izvoarele istorice.

În 2004 au fost reluate cercetările la Ulmetum, fiind necesar ca toate depunerile acumulate în perioada de sistare a săpăturilor să fie înlăturate. „Este foarte mult de lucru în cetate, existând o cantitate mare de dărâmături care trebuie îndepăr-tată cu grijă”, preciza Zaharia Covacef. Cea mai recentă descoperire de la cetatea Ulmetum este o bazilică creștină identificată de arheologul Constantin Băjenaru în sectorul de sud al cetății. „Este una dintre marile bazilici din Dobrogea, databilă în perioada anului 400”, ne spune Constantin Băjenaru. Alți doi cercetători cunoscuți ai Dobrogei, Gheorghe Papuc și Liviu Lungu, au descoperit morminte în interiorul cetății, fapt care a creat confuzia conform căreia ele aparțineau fortificației. Mormintele erau, însă, anterioare cetății: „În afară de un mormânt care ar putea fi datat mai târziu, aflat în spatele altarului bazilicii, celelalte patru aparțin unui mic cimitir care a existat pe acel loc înainte de a se construi cetatea. Apărând în interiorul cetății, se crede că mormintele aparțineau acesteia, însă ea a fost ridicată peste cimitirul deja existent (datat 350-370)”, clarifică situația Constantin Băjenaru. Se pare că în cimitirul de la Ulmetum au fost înmormântați militari, populație civilă de origine romană sau federați goți. Conform arheologului, cel mai important rezultat al cercetărilor de la Ulmetum este că s-a reușit identificarea momentului de construcție al cetății. „De la Vasile Pârvan rămăsese informația că cetatea fusese construită în secolul al VI-lea, însă cercetările noi au confirmat că a fost ridicată fie de împăratul Theodosius cel Mare, fie de urmașii lui, Arcadius și Honorius. La fel de importantă este documentarea evoluției stratigrafice a cetății, în sensul că, pe parcursul secolului al V-lea, există două momente de locuire importante. Documentarea cea mai spectaculoasă este abandonul cetății; un pasaj al lui Procopius spune că cetatea veche a fost lăsată în părăsire, deci un izvor istoric este confirmat de cercetări arheologice, ceea ce reprezintă un câștig foarte important”. S-a împlinit un secol de la descoperirea cetății Cetatea Ulmetum, cea care a fost ridicată la sfârșitul secolului al IV-lea, fiind locuită până în secolul al VI-lea, cu o perioadă de întrerupere de câțiva zeci de ani. A găzduit trupele armatei romane târzii, apoi trupele bizantine timpurii din perioada lui Iustinian, dar și populație civilă. Dacă, inițial, a fost construită pentru a servi drept garnizoană militară, cu timpul s-a transformat într-o așezare civilă fortificată, dar e posibil ca structurile militare să fi continuat să existe între zidurile cetății. „Avem informații referitoare la prezența unor populații barbare care a fost primită în Imperiu în jurul anului 400. Au locuit atât populații cu statut special, de la goți, huni, ostrogoți și spre final slavi și avari, aceștia din urmă fiind cei care au și distrus-o”, arată Constantin Băjenaru. Dintre obiectele reprezentative pentru cetatea Ulmetum unele vor putea fi admirate de publicul interesat de istoria Dobrogei în cadrul colecțiilor Muzeului Național de Arheologie din Constanța , precum vase, monede, piese din bronz, ceramică și sticlă. Echipa de arheologi care a lucrat la Ulmetum a fost formată din Zaharia Covacef, Cristina Talmațchi, Constantin Băjenaru, Cătălin Nopcea, Emilian Gămureac și Gabriel Talmațchi (responsabilul șantierului arheologic).

Denumirea latină Ulmetum înseamnă în limba română „pădure de ulmi”. În trecut fortificația romano-bizantină avea un rol important, strategic, protejând drumul central dobrogean ce asigura transportul mărfurilor și al negustorilor între orașele romane Noviodunum și Markianopolis. Acest control era realizat prin intermediul militarilor cantonați pe plan local din zona limesului dunărea. Pentru că aici se găsesc și urme de locuire civilă în cetatea Ulmetum din Epoca romană / sec. II-IV, sec. IV-VI, situl a fost inclus în Repertoriul Arheologic Național cu Cod RAN 62618.01. Situl arheologic „Cetatea Ulmetum” a fost inclus și în Lista monumentelor istorice 2004 – Județul Constanța, la nr. 374 , cu codul LMI: CT-I-s-A-02726. Un pas important a fost făcut în ianuarie 2023, când Cetatea Ulmetum a trecut în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, asigurându-se astfel posibilitatea de continuare a cercetărilor, dar și o posibilă finanțare a reconstituirii fortăreței antice și a creării unui mic muzeu aici, așa cum și-a dorit și Vasile Pârvan la începuturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*