Costineștiul se ridică pe ruinele unui oraș colonie cunoscut sub numele de Parthenopolis, aflat între Callatis (Mangalia) şi Stratonis (Tuzla). Și în zilele noastre, din când în când, diverse lucrări efectuate de diverse regii autonome sau de angajaţii administraţiei locale, distrug porţiuni importante din zidurile de incintă sau din edificiile oraşului. În Costineşti, atunci când vine vorba de situri arheologice domneşte o veritabilă lege a tăcerii: nimeni nu pare interesat să lase turismul la o parte şi să se îndrepte spre povestea oraşului antic. Interesele sunt mult prea mari, astfel că vechea cetate Parthenopolis este condamnată la distrugerea totală. În anii 60-70, în plină campanie de ridicare a staţiunii Costineşti, câţiva arheologi ai României comuniste au cercetat superficial zona şi au „stabilit” rapid că vechiul polis grecesc Parthenopolis se află deja sub ape, începând din mal şi până în largul mării. Concluzia de atunci este, în mod cu totul şocant, luată ca literă de lege şi astăzi, iar pe lista monumentelor istorice din judeţul Constanța, anticul Parthenopolis apare ca fiind doar în apropierea Pescăriei, în totalitate submers. Teoria nu a mai fost verificată ulterior. O rezolvare convenabilă pentru toată lumea! Vorbim însă despre un oraş antic, care a avut o existenţă de mai bine de un mileniu, de la portul grecilor din sec IV î.Hr. şi până la oraşul roman din epoca romano bizantină (sec.IV-VI d.Hr.).
Într-o perioadă atât de lungă, urbea a avut însă dimensiuni diferite, fiind mai întinsă în momentele de dezvoltare şi mai restrânsă, în anii de criză. Conducerea MINAC a uitat însă în mod cu totul surprinzător de o serie de descoperiri, care conduc logic la concluzia unor vestigii extraordinare pe locaţia Costineştiului modern. Vorbim mai întâi de construcţiile descoperite în anii 30 de Radu Vulpe, de mormintele romane şi de statuia zeiţei Cybele din anii 50-60 (posibil ca zeița să fi avut un templu-capelă aici), dar şi de portul identificat de Vasile Canarache în apropierea lacului. În timpul unor lucrări efectuate la intrarea în localitate în 2006, în zona pompelor de apă, arheologii MINAC au descoperit 3 locuinţe de perioadă elenistică (sec IV-II î.Hr.), traversate de un drum superb din mosaic ceramic. Concluziile au fost publicate în revista „Pontica”. Cu siguranţă că noi săpături ar demonstra teoria, potrivit căreia urbea elenă şi apoi cetatea romană se întindeau amândouă şi în zona aşezării moderne. Deşi este clar de ani buni că la Costineşti se pot efectua cercetări sistematice, acest lucru nu este dorit. Primarul este mulţumit cu turismul său, iar MINAC nu vrea să declare existenţa unui alt sit arheologic. Se dă în general vina pe stat, pe Ministerul Culturii, în sensul că acesta nu alocă bani pentru noi şantiere arheologice.
Ce se știe deja este că, în urmă cu mai bine de 2400 de ani, navigatorii greci au întemeiat oraşul antic Parthenopolis, o colonie puternică şi extrem de prosperă, aflată între mai vechile polisuri Callatis şi Tomis. Urbea este astăzi aproape necunoscută românilor (cu excepţia câtorva arheologi), întrucât are nenorocul de a se afla ascunsă sub pământurile pe care astăzi le ocupă prospera staţiune Costineşti. Oraşul antic a fost identificat, dar nu face obiectul săpăturilor de specialitate. Descărcările de sarcină arheologică sunt făcute doar pe hârtie, pentru că există „pericolul” ca cercetarea terenurilor vândute de Primăria Costineşti să scoată la iveală edificii ale oraşului antic. Zidurile bătrânului polis se află fie sub casele, vilele şi hotelurile Costineştiului, fie au fost luate deja ca tribut, de apele Mării (n.r.turnuri şi zid de incintă, sit submers în zona Pescărie). De asemenea, localnicii fac adesea descoperiri întâmplătoare, fie la săparea unei fundaţii, fie după lucrări agricole. Poate crearea unui mic muzeu local unde să se expună descoperirile făcute în timp vor acoperi curiozitatea turiștilor ce vor să cunoască istoria acestor locuri. Cercetarea sistematică rămâne însă un vis imposibil la Costineşti şi doar zeița Fortuna ne poate ajuta pe viitor să aflăm mai multe despre această cetate a antichităţii ce dispare pe zi ce trece. Unde e cetatea?
Lasă un răspuns