Lăsatul Secului de brânză și Cucii

De câțiva ani buni particip cu bucurie la Festivalul „Ziua Cucilor” ce are loc în localitatea Brănești din Ilfov. Este singurul carnaval mascat din apropierea capitalei noastre și are farmecul lui. Organizatorii sunt și bune gazde, reușind să îi dea evenimentului o anvergură europeană. Pe lângă grupuri folclorice din întreaga țară, au fost invitate trupe de mascați din țări învecinate, cu tradiții asemănătoare, precum bulgarii, grecii, ucrainienii, italienii, etc. Și…ca un făcut… firea mea de artist îmi joacă feste și uit data la care loc evenimentul. Pentru aceasta, președintele Asociației Culturale din Brănești, profesorul metodist Marius Ovidiu Sebe, mi-a spus că este simplu: trebuie să știu doar când este lăsata secului de brânză! Bravo! Dar când este?

Lăsatul Secului de brânză se sărbătorește cu o zi înainte de intrarea în Postul Paştelui și reînvie tradiţii păstrate cu sfinţenie de-a lungul timpului. În această zi se mai poate mânca de dulce, dar după aceea credincioşii vor începe să postească. „Prezentă atât în calendarul popular, cât şi în cel bisericesc, străvechea sărbătoare păgână, prag cosmic al trecerii de la iarnă la vară, Lăsatul Secului a fost adoptat şi adaptat de creştinism, ca ultimă treaptă pregătitoare înainte de smerenia Marelui Post, păstrându-şi farmecul obiceiurilor arhaice, dar căpătând noi valori, întru spirit, prin morala creştină”, spun specialiştii în foclor. Lăsatul Secului de Paşte păstrează acte rituale specifice unui început de an agrar celebrat la echinocţiul de primăvară. În Muntenia, de Lăsatul secului, se prepară plăcinte cu brânză dulce şi stafide ce se oferă soacrelor, ca relaţiile să rămâne dulci în timpul Postului Paştelui. În duminica Lăsatului sec de brânză se mai oferă copiilor nevoiaşi şapte sticle de lapte, reprezentând cele şapte săptămâni ale postului.

„Întrucât postul priveşte trupul, dar mai ales sufletul, acum este vremea iertăciunilor. Vecinii, rudele, cunoscuţii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în post. Această zi este numită şi „Duminica izgonirii lui Adam din Rai”. Desigur, semnificaţia este că noi retrăim simbolic momentul pierderii Raiului, pe care l-am putea recâştiga, tot simbolic, prin post”, explică părintele Paul Tudorache din parohia Sf. Cuvioasă Parascheva din Călăraşi. În seara de Lăsatul Secului are loc Urlalia. Obiceiul este păstrat la oraş, dar mai ales la ţară, în satele şi comunele din Bărăgan. În dreptul fiecărei gospodării, copii şi tineri aprind focuri mari din cauciuc, în faţa caselor. Femeile aduc celor din preajma focului gogoşi, colăcei şi ouă fierte în ideea ca în anul acela să aibă parte de pui. Se crede că prin aceste practici, oamenii se curăţă de duhurile rele. „Este un obicei care se practică în ziua de Lăsata Secului. În timp ce în această seară în case se petrece, pe străzi, copiii şi tinerii aprind focuri mari, în jurul cărora se strâng cete-cete, între care se stabileşte un dialog satiric similar „strigării peste sat“ din alte zone, batjocorindu-se acele fete bătrâne şi flăcăii care nu au avut curajul să întemeieze familii” ne spune Simion Florea-Marian în cartea sa. Focul, simbol al purităţii şi al primenirii, al arderii resturilor iernii şi naşterii primăverii s-a făcut diferit de-a lungul timpului.

„La sfârşitul secolului al XIX-lea se lega de cumpăna puţului câte o dihoniţă de păcură, o aprindeau şi lăsau găleata în puţ, ca astfel dihoniţa aprinsă să rămână suspendată în aer până se consumă”, scrie Simion Florea-Marian în lucrarea „Sărbătorile la români”. Cuci se pregătesc și ei de sărbătoare, cu măşti de carton „În Dobrogea şi satele din şesul Dunării şi din jurul Bucureştiului, la Lăsatul Secului se mai fac şi astăzi Cucii. Obiceiul Cucilor este un joc de carnaval cu măşti. În el regăsim importante reminiscenţe de rit agrar, legate de începutul anului nou de primăvară”, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific și etnograf. La Brăneşti (jud. Ilfov), tradiţia Cucilor este unanim recunoscută. Deveniţi celebri pentru festivalul spectaculos care are loc în comunitate, Cucii din Brăneşti au ajuns la cele mai importante manifestări internaţionale.

„În România, obiceiul Cucilor a fost şi este încă activ în unele localităţi din Dobrogea şi Muntenia: Brăneşti – Ilfov, com. Dorobanţu, com. Mânăstirea, com. Cuza-Vodă, com. Al. Odobescu, com. Vâlcelele – jud. Călăraşi, Lipniţa – jud. Constanţa (având corespondenţi Kukerii din Bulgaria: Kalipetrovo – Silistra, Boianovo – Iambol, dar şi Arapides din Monastiraki – Drama din Grecia).” Dacă în trecut acest obicei era realizat ad-hoc, în zilele noastre s-a intervenit asupra obiceiului, întrucât începând cu anii 90 şi-a pierdut din intensitate şi frecvenţă. Astfel admirăm iniţiativa domnului Marius Sebe de a revitaliza şi de a readuce în prim-plan acest obicei ancestral, prin organizarea Festivalului Ziua Cucilor din Brăneşti, după cum explică Virginia Oană, muzeograf la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi. Oamenii din sat care se fac cuci îşi confecţionează nişte măşti din carton de formă ţuguiată prinse cu ajutorul unor basmale, se îmbracă cu rochii, chiar şi rochii de mireasă şi iau în mână câte o bucată de cârpă sau cauciuc şi lovesc pe spate pe toţi cei pe care îi întâlnesc, spunându-le: ,,Nu-ţi dau decât o opincă să nu te mai prindă frigurile”. Vestimentaţia Cucilor vorbeşte despre ritualul în sine şi anume alungarea spiritelor rele. Astfel, atât măştile, cât şi celelalte obiecte de vestimentaţie sunt înfricoşătoare la vedere, iar la acestea se adaugă şi alte accesorii precum talăngile masive atârnate la brâu al căror zgomot avea aceeaşi menire de îndepărtare a duhurilor rele. Conform Muzeului Dunării de Jos Călăraşi, tot în funcţie de zonă, în confecţionarea măştilor erau folosite diferite materiale. Astfel, dacă în Brăneşti şi în Vrancea am observat că predomina hârtia creponată colorată şi penele de pasăre în confecţionarea acestora, în alte zone ştim că este folosită pânza de sac, bețele, cartonul şi lâna. Umblatul Cucilor pe uliţele satului din zori până în seară, avea ca menire lovirea consătenilor cu o opincă, un bici sau cu un pămătuf peste spate, ca să scoată boala şi răul din ei. O vorbă veche spune că cel care s-a făcut un an Cuc este obligat să se mai facă încă doi ani la rând Cuc, pentru a nu se transforma în drac. Așa că mai bine bătut cu opinca sau îmbrăcat în cuc să trecem pragul timpului spre primăvară…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*