Raiul pedofililor în iadul inocenților…

Pedofilia este una dintre cele mai grave infracțiuni, este o crimă contra inocenței copiilor. Este un păcat capital, apt să aducă iadul pe pământ, în care sunt încarcerate suflete inocente. Din fericire, societatea românească nu și-a pierdut, încă, uzul rațiunii și nici umanitatea. Societatea românească încă este scandalizată de pedofilie și reacționează violent negativ contra pedofililor. Din criminologie și din sociologia pușcăriilor se cunoaște că, în România, până și deținuții cei mai răi și mai fioroși detestă pedofilii. În pușcărie, pedofilii au viață grea – toată lumea îi chinuie, zilnic, așa cum o și merită, de altfel. Cu toate acestea, pedofilia nu doar că se adaugă la oribila listă de păcate ale „majorilor” elitei ultra-bogate a lumii contemporane: pedofilia a pătruns în muzee de artă, în filme, în social media, în discursul public progresist și chiar în legislație. Din ce în ce mai des, pedofilia este analizată ca o simplă practică sexuală, iar pedofilii sunt pictați în culori curcubeice ca inimi candide care se întâmplă să „iubească” minori, dar care sunt niște „simpli” oameni care au nevoi și pretind drepturi. Normalitatea anormalului și a devianței psihiatrice îi include și pe ei în acronimul interminabil al 1comunității” sexualității diferite. Ca multe alte deviații sexuale descrise azi drept „practici normale” și chiar dezirabile și pedofilia a ajuns în zona gri, a ambiguității, unde nu mai există bine și rău, ci doar profit și porniri satanice, „normale”.

Problema României este, însă, la nivel de legislație. Vă voi spune în cele ce urmează ceva ce cu siguranță vă va șoca. În varianta originară a Codul penal din 2009, norma care incrimina raportul sexual cu un minor pedepsea cu închisoare orice act sexual cu un copil în vârstă de sub 13 ani. Dar, dacă minorul avea între 13-18 ani, fapta era pedepsită penal doar în cazurile în care făptuitorul major ar fi abuzat de autoritatea sa asupra victimei sau dacă făptuitorul era membru al familiei minorului, dacă era tutorele său, dacă îi punea viața în pericol sau dacă realiza materiale pornografice. Puteți analiza voi înșivă textul art. 220 Cpen, în această variantă originară, în primul comentariu. Așadar, în condiții „normale”, actul sexual cu un minor care avea deja 13 ani nu era faptă penală. Actul sexual cu un minor în vârstă de până la 16 ani (vârsta sociologică la care minorul se poate căsători sau angaja la muncă) tot pedofilie se numește, dar NU era infracțiune, conform Codului penal, în varianta în vigoare între 2011 – 2020.

Culmea ironiei progresiste este că cel ce, în această perioadă, a săvârșit pedofilie împotriva unui minor cu vârstă de cel puțin 13 ani, nu poate fi pedepsit penal, întrucât se aplică principiul legii penale mai favorabile infractorului. Din 2 noiembrie 2020, Codul penal s-a modificat. Vârsta minimă până la care actul sexual cu un minor este infracțiune, indiferent de condiție, s-a ridicat la 16 ani. Dacă fapta este comisă contra unui minor cu vârsta mai mică de 14 ani, pedeapsa este majorată cu doi ani (în loc de maxim 5 ani, pedofilul poate primi maxim 9 ani de închisoare). Însă, în continuare, în cazul în care minorul are între 16-18 ani, iar făptuitorul este major, nu există pedeapsă penală decât în cazul în care făptuitorul este un membru al familiei, un îngrijitor sau un tutore al minorului sau în cazurile în care viața minorului i-a fost pusă în pericol ori fapta s-a săvârșit pentru a se realiza materiale pornografice. Dacă diferența de vârstă între minorul cu vârsta de minim 14 ani și făptuitor este de maxim trei ani, fapta nu există (deci, colegii de școală generală ori de liceu sau vecinii de vârste similare, dar minori, pot avea relații sexuale fără teama de pedepse penale).

Actualul Cod penal prevede că actul sexual cu un minor este infracțiune dacă minorul se prostituează. Potrivit art. 216-1 Cpen („Folosirea prostituţiei infantile”), întreţinerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituţia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Textul incriminator se referă la un „minor care practică prostituția”. Potrivit DEX, prostituția este un act prin care o persoană consimte să întrețină, în mod obișnuit, raporturi sexuale cu un număr nedeterminat de parteneri pentru bani sau anumite avantaje. Există o definiție normativă (deci, obligatorie) a prostituției, chiar în Codul penal – potrivit art. 213 alin. (4) Cpen, prin practicarea prostituţiei se înţelege „întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul”.

Așadar, prostituție este activitatea sexuală a cuiva care o practică în mod obișnuit, cu un număr nedeterminat de parteneri, pentru bani sau alte avantaje. Dacă activitatea sexuală a persoanei în cauză are caracter ocazional, se exersează cu o singură persoană (sau cu mai multe persoane, dar succesiv, iar nu în aceiași perioadă de timp) sau gratis, adică nu pentru bani sau alte avantaje, nu se poate vorbi de prostituție. Așadar, chiar și unul sau mai multe acte sexuale plătite sau exersate în schimbul unor alte avantaje, care nu s-au transformat într-o obișnuință sau profesie, sunt acte sexuale normale, iar nu prostituție. Dacă activitatea sexuală este exersată cu o persoană sau chiar mai multe, dar identificabile (deci, nu un număr nedeterminat de persoane), nu vorbim de prostituție, ci de poliamor, poligamie sau alte practici sexuale permise. Nu există diferențe între minori și majori din acest punct de vedere. Dacă actul sexual cu minorul nu implică prostituție, fapta nu este infracțiune, făptuitorul fiind „nevinovat” din punct de vedere penal.

Iată că, și din acest punct de vedere, legea română desconsideră pedofilia ca fapt penal. Pedofilia poate fi legală în România! Fereastra Overton a legalizării complete a pedofiliei s-a deschis nu în Olanda, nu în Canada, nu în decadenta Franța, ci în România. Printr-o lege „progresistă”, scrisă de experți plătiți de Banca Mondială. Acei experți în care trebuia să avem încredere ca în profeți în plandemie.

*acest cod a fost adoptat prin hold up în Parlament, adică prin asumarea răspunderii guvernului; întrucât nu s-a formulat moțiune de cenzură, Codul penal a fost adoptat fără dezbatere; ulterior, acest minunat cod a fost modificat de peste o sută de ori, pentru că avea dispoziții greșite și/sau neconstituționalitate; a fost primul mare eșec al „republicii experților”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*