Și avem încă o dovadă a acestei mârșave acțiuni de afară, pusă în acțiune, ca întotdeauna, prin mâinile propriilor guvernanți, prin tabloul a ceea ce se întâmplă la noi în vreme ce în alte țări s-au luat măsuri drastice… S-au pus opreliști importurilor de cereale de pe coridoarele care supurau întreaga marfă în statele tranzitate, s-au readus în discuție taxele vamale pentru acele mărfuri, fie ele și speciale ca parte a suportului umanitar, s-au bus bariere și se ridică garduri pentru a opri, iar în curând pentru a combate, importurile masive de cereale, dar și de produse de origine animală, dintr-o țară în care reziduurile toxice ale războiului au devenit componente ale produselor în sine… Pentru că nu doar că Ucraina are în prezent o agricultură infestată masiv de pe urma războiului, dar ea exportă aceste produse punând în pericol sănătatea acelora cărora le sunt strecurate aceste produse („la raft” ori în plasa cu ajutoare alimentare europene)…
Iar faptul că Europa ne-a dat peste nas și prin cuantumul ridicol, jignitor în raport cu alte state, a subvențiilor destinate agricultorilor români, a fost doar un alt mesaj voit… Dar nu am acționat cum trebuie, nu ne-am dus să spargem ferestrele de impostură ale guvernului pentru a cere ca statul român să achite, dacă nu a fost în stare să obțină sume similare pentru fermierii noștri, partea lipsă din subvenția europeană jumulită într-o evidentă înțelegere cu ai noștri ca un soi de „para îndărăt” pentru Bruxelles… Aceeași Europă, care, prin același ministru de la noi, ne dă peste nas și în privința ajutoarele destinate fermierilor afectați de secetă…
Pentru că, nu despre sprijinirea agriculturii românești a românilor este vorba, ci despre punerea ei între paranteze până la momentul decopertării acestui altfel de „morman de fiare vechi”… O paranteză hașurată cinic peste dramele țăranilor și fermierilor noștri și prin intermediul instituțiile financiare mondiale… Parte-parte, nu-i așa?!, dar nu cu nevoile noastre, ci tocmai cu aceleași planuri ale celor mari… Cu o bancă mondială care vine și ne acuză că agricultura noastră poluează masiv (!) pământul, apa, aerul… Un „masiv” pe care aproape că ni-l impută la nivelul de toxicitate existent, de fapt, în Ucraina… O instituție care ne și „salvează”, desigur!… Iar pentru asta o să ne dea bani cu împrumut să punem totul între paranteze, pe modelul „green” -ului industrial convertit, iată, ca ecologie agro-industrială, prin banii dați ca împrumut, aidoma fițuicilor PNRR, urmând a ni se trasa alte limite a ce și cât să mai producem…
Practic, „decarbonificarea” din industrie a fost translatată și în agricultură sub sintagma ecologiei, urmând fi mult mai restrânsă și tot mai puțină în numele unei necesare „rafinări” calitative a produselor finale… Pentru piața lor, nu a noastră, căci pentru noi sunt bune cerealele și carnea infestată „à la guerre” din Ucraina…
Dar noi stăm pe mai departe cu aceeași mână întinsă spre firimiturile pe care o să ni le dea Europa (poate!) și pentru terenurile agricole calamitate de secete ori inundații… Doar că din firimituri nu poți strânge nici măcar de un colț de pâine… Nu poți cumpăra nici semințe, nu poți asigura nici îngrășăminte, nici irigații… Totuși, stăm în aceeași poziție de slugă „daeaistă” (!), deși, deloc paradoxal, soluția este chiar la noi… Da! Și pentru ea trebuie să izbim cu pumnul în ușile guvernanților, dar nu pentru a cerși alte și alte resturi, ci pentru a cere schimbarea unei paradigme… Pentru a pune, la nivel de priorități și bugete alocate, Agricultura în locul Economiei… Căci, dacă tot e vorba să ne umilim, mai bine întindem mâna după subvențiile și granturile pentru companiile pentru care guvernul se tot străduiește să aloce scheme de ajutor de stat, îndreptându-le pe acestea din urmă, de drept, către agricultură…
Lasă un răspuns