În Duminica a doua din Postul Mare este rânduită Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum, iar în Duminica a patra după Paști Evanghelia vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Vindecarea a doi oameni de către Mântuitorul. Între atâtea vindecări pe care le-a făcut, nu ar părea ceva ieșit din comun. Și, totuși, despre astea aș vrea să vorbesc. S-ar părea că ar fi vorba de doi oameni care sufereau de aceeași boală. Cei mai mulți socotesc că ar fi vorba de paralizie, deși multe alte boli pot țintui pe cineva la pat. Important este că erau la fel de neputincioși, la fel de neajutorați și la fel de singuri în fața suferinței. Sfânta Evanghelie nu ne spune dacă cei doi aveau familii, părinți, soții, copii. Aflăm doar de cel de la scăldătoarea Vitezda, că aștepta acolo de…. treizeci și opt de ani! Dumnezeule! Să suporți o boală atât de cumplită atâția ani, să trăiești din ceea ce se-ndură alții să-ți arunce ca unui câine, să fii călcat în picioare de cei ce se îngrămădeau să se arunce în apă și de însoțitorii lor, să faci eforturi disperate de fiecare dată când se tulbura apa și niciodată să nu poți ajunge să-ți afli izbăvirea, sănătatea, e cumplit! Și, totuși, el nu renunța.
Nu știm de câți ani era bolnav cel din Capernaum, știm doar că era dus încoaci-încolo cu patul. Nu știm dacă cei patru bărbați care-l duceau îi erau rude, vecini, prieteni, slugi. Important este că aceia erau hotărâți să-l ajute până-n pânzele albe ca să-și recapete sănătatea. Auziseră de puterea dumnezeiască a lui Iisus, de minunile pe care le făcea El și fac tot ce-i omenește posibil ca să-l ducă pe bolnav la El, să-l salveze. Bolnavul din Capernaum nu este atât de singur și neajutorat ca cel de la Vitezda. Amândoi erau înconjurați de semeni de-ai lor, numai că cel din Capernaum este ajutat de apropiații lui, cel de la Vitezda este călcat în picioare, neauzit, nevăzut și nesprijinit de oameni. Amândoi suferă cumplit de bolile lor, numai că cel din Capernaum suportă suferința mai ușor, fiindcă cei din jur îi dau o rază de speranță, o mângâiere, îi sunt alături, pe când cei de la Vitezda ar fi fost mai bucuroși dacă bolnavul cu pricina ar fi murit și i-ar fi lăsat în pace, nu i-ar mai fi încurcat.
Din Evanghelie nu aflăm dacă cei doi erau oameni credincioși, dacă se rugau. Totuși, amândoi mai nutreau o speranță. „- Doamne, nu am om să mă arunce în scăldătoare!” zicea bolnavul de la Vitezda. Nu avea, dar spera că într-o bună zi se va găsi și acel om. Așteptase atâția ani, dar nu-și pierduse nădejdea, nu căzuse în disperare, nu se lăsase să moară, nu-și provocase moartea. Vorba lui este vorbă de om normal, care analizează corect situația în care se află. Știe ce-i lipsește: omul cu suflet, omul care să-l ajute, omul care să-i redea speranța. Bolnavul din Capernaum e-n aceeași situație, numai că pe el îl încurajează cei din jur, ei îl conving că nu-i totul pierdut. Lucrul acesta îl face să suporte boala mai ușor, suferința să nu-i fie atât de grea. Însoțitorii lui nu sunt lași: încurajările lor nu constă doar din vorbe, ci și din fapte. De îndată ce află că Domnul Iisus a ajuns în orașul lor, iau targa cu cel bolnav, suportă greutatea și arșița zilei, înving îmbulzeala mulțimii, ba chiar se urcă pe casă, sparg acoperișul și coboară targa cu bolnavul în fața lui Iisus. Sunt în stare să se ducă cu bolnavul până la Dumnezeu să-i recapete sănătatea. Hotărârea lor, eforturile, dârzenia de a duce lucrurile până la capăt, ne fac să credem că erau niște oameni credincioși. Rezultatul credinței lor nu a fost zadarnic. Speranța lor s-a împlinit: bolnavul lor a fost vindecat. Iisus nu s-a supărat, așa cum ar fi fost omenește justificat, ci, dimpotrivă, cu calmul Său caracteristic, „văzând credința lor”, i-a zis bolnavului: „Fiule, ție-ți zic, scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” Ce bucurie! Să vezi un om țintuit la pat de ani de zile că se ridică singur, își ia patul în spinare și pleacă spre casa lui….! Este extraordinar! Numai Dumnezeu putea face o asemenea minune. Interesant însă e și faptul că bolnavul nici măcar nu-I mulțumește lui Iisus. Ar fi fost de așteptat. Știm de la cei zece leproși că a rămas mâhnit, când a văzut că doar unul s-a întors să-I mulțumească.
Nu știm nici dacă cei patru care-l aduseseră pe bolnav I-au mulțumit.
Bolnavul de la Vitezda șade în mijlocul oamenilor, dar e cumplit de singur. Nimeni nu-i dă o mână de ajutor, deși el speră. Credea în Dumnezeu? Nu știm. Iată că atunci când era mai singur, vine la el Însuși Dumnezeu. Nechemat! Erau și alți bolnavi acolo, care așteptau tulburarea apei, dar Iisus vine doar la el. Bolnavul spera că cineva îl va ajuta să intre în apă, când se tulbură apa; Iisus îi spune: „- Ia-ți patul tău și umblă!” Cel ce era Stăpânul vieții și al morții, cel ce făcuse lumea cu puterea Lui, nu mai are nevoie de ajutorul îngerului care tulbura apa. El are puterea Lui, are putere vindecătoare în Sine și o împărtășește cui vrea și când vrea El. Nici acest bolnav nu I-a mulțumit lui Iisus pentru vindecare. Când s-au întâlnit în templu, mai târziu, Iisus i-a spus: „- Iată, te-ai făcut sănătos! De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție și mai rău!” Omul, în loc să cadă în genunchi și să-I mulțumească, L-a arătat iudeilor că El este cel ce l-a vindecat în ziua de sâmbătă, adică Iisus este vinovatul, pe El să-l pedepsească iudeii că a încălcat legea. Mare e răbdarea lui Dumnezeu!
Recapitulând cele de mai sus, reținem că este nevoie să fim aproape de cei în suferință, de cei bolnavi trupește sau sufletește, să-i ajutăm, să-i mângâiem, să-i ducem la medic, să le dăm tratamentul de care au nevoie, să ne rugăm pentru ei și pentru sănătatea lor, indiferent dacă ne sunt rude, colegi, cunoscuți. Acolo unde dăm ajutorul nostru, Dumnezeu nu rămâne indiferent și ne ascultă rugăciunea, ne vede strădania, ne împlinește cererea. Acolo unde omul este singur, fie că nu mai are pe nimeni, fie că toți l-au părăsit, să nu-și piardă speranța. Când nu mai vin oamenii la el, vine Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu vine cu mâna goală în vizită. Îi aduce exact ce-i trebuie mai mult: vindecarea, sănătatea, mântuirea. Măcar să-I mulțumim!
Lasă un răspuns