Războiul lumilor…

Ei, doar ei reprezintă lumile în care noi ne ducem astăzi veacul. Pentru ei noi nu suntem decât o populație, o masă amorfă nesemnificativă, niște simple numere sau matricole. Și care ne conduc acum și ne vor supune curând în viitor, prin câțiva poli de putere, și anume polul sanitar, polul industriei de armament, polul de alimentație și polul cibernetic. Dar, ce este mai grav, cu consecințe pe măsură, este eliminarea Europei de către cele trei lumi de la masa de joc. Și, din păcate, șah matul ne-a fost dat chiar de americani. Perdanta de serviciu este, ca și după cel de-al doilea Război Mondial, din nou Germania. O Germanie care anunța triumfător zilele trecute, eliberarea totală de presiunea gazului rusesc, de fapt o eliberare la un preț de patru ori mai mare. Ca să nu mai vorbesc de atitudinea plină de servilism a liderilor germani și europeni cu privire la hegemonul american, la cât de jos a ajuns Germania cu insignifiantul comerciant Scholz și cu o Ursula – președinta americană a Europei. O Germanie care a fost adusă la tăcere, pentru că ei, germanii în subconștientul lor duc încă povara vinovăției din cel de-al doilea Război Mondial și îndură. O vinovăție pentru care, într-adevăr, Germania poate fi condamnată, dar nu atât de mult pentru ca a pornit acel război, ci, mai ales, pentru că atunci când l-a pierdut au venit comuniștii. Pentru că atunci nu a fost învinsă doar Germania, ci au fost învinse, au pierdut partida forțele anticomuniste din Europa și mai apoi din întreaga lume, în dauna în special a bolșevismului marxist ateu cosmopolit și nivelator, predecesorul globalismului neo marxist de azi. Azi, identitatea și suveranitatea Germaniei au fost șterse cu buretele printr-o amplă și perversă politică de spălare a creierelor, politică care, de altfel, se aplică întregii Europe.

Avem, așadar, o Germanie și o Europă efectiv abuzate de SUA, cu preponderență în 2022. O Americă care prin administrația Biden a aruncat practic China în brațele Rusiei și care acum acuză nevrotic aceeași Chină că livrează arme și armament Rusiei. Dar ce să le dea?… Pistoale cu apă sau avioane de hârtie? Este de-a râsu-plânsu! Adică, tot occidentul, împreună cu SUA, al cărei ajutor în armament destinat Ucrainei a trecut de 80 de miliarde dolari, au voie să livreze acolo armament, fără nici o problemă, ca să întrețină războiul, dar China nu are voie. Sunt pline porturile din Polonia de armament american, german și britanic, care este plătit din buzunarele noastre… Nu ne-a întrebat nimeni, nici un politician, dacă vrem să plătim factura de război! Și cu toate astea, marea dramă este că SUA au ajuns atât de slabe, încât chinezii, prin ultimele declarații și poziția lui Xi Jinping și a Ministerului Afacerilor Externe, râd de ei. Adică felul în care China administrează în prezent relația cu SUA – le spun orice, îi etichetează cum vor ei-, arată clar că nu le pasă, că nu se simt deloc intimidați de americani. O altă dramă pentru SUA și blocul politic militar NATO este recentul sondaj Soros, publicat pe șase pagini într-o publicație din România și care ne spune că 6,8 miliarde de oameni de pe planetă sunt de partea rușilor și că doar 800.000 de milioane sunt de partea așa zisei lumi civilizate. Repet este un raport Soros! Un sondaj al „influencerului” Soros!

De asemenea, același sondaj ne arata că 69 la sută dintre germani se tem de o implicare activă militară a Germaniei în războiul cu Rusia. Și cam au de ce să se teamă. Și noi împreună cu ei – înfrângerea din ultima conflagrație mondiala au lăsat suferințe adânci în societatea germană și în cea românească! Noi am umplut pământul și Cerul de eroi, de martiri și apoi de Sfinți… ai Închisorilor bolșevice! O societate românească aflată acum la o nouă bifurcație de drumuri. Or, ce să facem noi?… Cum să procedăm, pe ce drum să pornim, ce poziție și politică să adoptăm? Este simplu: să ne lepădăm odată de gena aceasta a supușeniei (indiferent că se cheamă Uniunea Sovietică, Uniunea Europeană sau SUA) și să îmbrăcam haina frumoasă a Demnității Naționale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*