Ei cu legile, noi cu petițiile… Ei cu forța de stat-corporatist dată de diligențele primite de la cei ce le dictează acțiunile, noi cu protestele tot mai anemice… Noi cu apelul la ultimele cutume ale unei reprezentări naționale demne, ei strivindu-ne zeflemitori, prin legi și acorduri-paravan, orice proiecție de țară cât de cât suverană… Măcar parțial suverană, infim suverană… Pentru că noi nu mai contăm…. Noi, cei ce încă ne încleștăm, căci așa ne privesc ei, de nevoia de reprezentare suverană și demnă… Căci, în România nu mai există interesul suprem al națiunii… Nu mai este un bun de preț… Oricum nu mai prima de multă vreme în politicile „publice” ale guvernelor de tip guvernanță, nu predecesoarele, ci însăși antecamera multinaționalelor de stat în stat, de mai ieri, și ale procorporatismului servil de azi… Ale acelor guverne devenite vânzătoare și hamali ai resurselor de țară în arvuna corporatistă a Uniunii… Dar acum nu mai există nici măcar o minimă aplecare a statului pentru protejarea țării…
Suntem o resursă și atât… Și pământurile noastre, și bogățiile noastre, și noi, oamenii… Nu toți, ci aceia posibil productivi pe gheșefturile de plantație ale străinătății… Iar părerea noastră nu mai contează nici măcar la nivel de poleială electorală… Am ajuns o țară a corporațiilor în care demnitatea națională, sfidată, ironizată, ponegrită, hărțuită metodic ani și ani, nu mai există decât prin cărțile prăfuite și dicționarele încă necorectate „politicaly corecteness”… Suntem aproape o simplă biată cârpă de șters azvârlită de colo-colo… Pentru că, nu-i așa?!, cârpele nu au voce, nu gesticulează, nici măcar când îmbracă sufletele goale de paiațe și marionete… Și suntem aici pentru că noi am acceptat această umilință distructivă… Pe care noi am transformat-o în acest alt monstru al lipsei de rațiune… Doar o altă buclă a acestui ciclu auto-distructiv…
Și suntem întâii vinovați!… Pentru că i-am lăsat pe tinerii de mai ieri să se hlizească apoi să batjocorească (inclusiv ca adulți în devenire), reperele, vestigiile, moștenirile, opiniile, reprezentarea demnă, lăsându-i să le considere și să le trateze ca desuete… Lăsându-i să se rușineze cu ele pentru a le ascunde apoi, mai ales prin structurile educaționale, în debaralele istoriei… Iar acum ne mirăm că suntem aici?!… În punctul aproape șters al unui destin de neam în care statul nu ne mai reprezintă și pentru că noi nu-i impunem asta…
Sigur, poate ne-ar trebui, pe acest ultim sfert de ceas, un Minister al Reprezentării Naționale… Al comunicării cu lumea doar prin valențele demnității… Dar la ce ne-ar folosi o instituție frumos numită când oamenii din ea ar fi aceiași?!… Am avut un minister al identității naționale care gira, de sub literele poleite, fiecare acțiune de golire, de dezmembrare, de dezrădăcinare, de înlăturare și alungare a valorilor din noi…
Unde suntem azi?!… Neîndoielnic, în singurul loc unde nu ar trebui, în punctul de dincolo de lumile care contează, unde vocea noastră de națiune între națiuni nu se mai aude, fiind doar un scâncet de popor în mijlocul unei gloate corporatiste… Și nu mai putem vorbii noi despre noi nicăieri!… Nu mai suntem lăsați să ne reprezentăm, să ne impunem, să ne luptăm pentru drepturile noastre!… Pentru că noi nu mai căutăm asta… Nu noi, oamenii simplii, ci aceia care ne conduc…
Nicicând dară nu am fost atât de zdrobiți în carapacea noastră… Nicicând nivelul de reprezentare și afirmare nu a fost mai strivit… Culmea sub propriile noastre picioare, ca un corpus străin nouă, înlănțuit de mâini și de picioare și cu rânduri de botnițe peste dreptul de reprezentare…
„Schengen” -ul mai există pentru noi doar prin permisivitatea de a vorbi dată de cei mari unor guvernanți care oricum fac doar un joc de mimi, undeva în spatele scenelor care contează… Și doar câte o asociație mai luptă prin petiții pentru dreptatea noastră. Și dosarul Bâstroe ne-a fost luat din dreptul de a cere explicații… Și nu, nu mai vorbim despre el!… Nu neîntrebați… Este o discuție între „cei mari”, la care noi, repetitiv, suntem doar spectatori… Apoi, vaccinurile covid… Inutile deja, dar pentru care plătim și vom plăti pe mai departe… Căci nu luptăm pentru drepturile noastre, pentru banii noștri, pentru nevoile noastre… Iar guvernanții (sic!) nu se ridică ei împotriva unui matrapazlâc atât de evident… Pentru că nu au dezlegare. Și tac. Chiar dacă ilogica și penala achiziție, și nici măcar „in rem”, a milioane de doze covid este deja dincolo de anacronism… Iar guvernații ne spun, aproape pe aceleași fraze ale discursurilor de neputință de tip „Shengen” și „Bâstroe”, că încearcă… Încearcă să mimeze, desigur… Iar asociațiile care le spun că sunt soluții, dar, da!, este nevoie de demnitate, asumare și curaj pentru a spune „Nu!”, nu doar unei uniuni corupte, ci, în primul rând, producătorilor de vaccinuri, sunt ignorate… Căci, și dacă am admite că acele contracte sunt atât de bine făcute încât nu mai putem renunța la achiziția de seruri de la producătorii din tărășenia covid-UE, asta nu înseamnă că nu putem renegocia direct cu ei pentru a schimba dozele comandate cu alte tipuri de vaccinuri chiar necesare nouă (în special pentru nou-născuți)….
Iată dară cât de singuri suntem… Și departe de orice dreptate, și pe dosarul Shengen, și pe Bâstroe, și pe facturările covid, prin nelepădarea de ilogica achiziție pe mai departe a milioane de doze dintr-un ser devenit inutil…
Lasă un răspuns