Muzeul Naţional de Istorie a României a anunţat că dosarul „Limes Dacicus”, rezultat al activităţii desfăşurate în cadrul Programului Naţional LIMES, finanţat de Ministerul Culturii, a fost înaintat la UNESCO pe 31 ianuarie 2023. Stabilirea științifică a liniei de frontieră dintre Imperiul Roman și așa zisele popoare barbare va lămuri mai multe necunoscute legate de ocuparea Daciei acum 2000 de ani, printre care și influența pe care a avut-o acestă ocupație asupra viitorului popor român. Scrierile lui Carlo Troia și Nicolo Zeno, ale dr. Napoleon Săvescu și Daniel Roxin poate vor fi recitite cu această ocazie și revalorizate. Dar ce este acum important este ca acest megaproiect de studiu, cercetare, reconstituire și punere în valoare, să primească girul UNESCO. Ambasadoarea României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu a fost cea care a înmânat de curând directorului Centrului Patrimoniului Mondial, Lazare Eloundou Assomo, dosarul de nominalizare a Limesului Dacic pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Evenimentul a avut loc cu participarea coordonatorilor acestui dosar: Irina Iamandescu – director adjunct al Institutului Naţional al Patrimoniului, Felix Marcu – manager al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi preşedinte al Comisiei Naţionale Limes şi Barry Gamble – expert şi consultant internaţional în patrimoniu cultural. Limesul Dacic reprezintă o parte a dosarului „Frontiere ale Imperiului Roman”, care reuneşte elementele de frontieră ale Imperiului Roman, a cărui extindere maximă a fost atinsă în cursul secolului al doilea, acoperind o distanţă de peste 7.000 de kilometri.
La elaborarea dosarului „Limesului Dacic” au participat experţi din cadrul Ministerului Culturii, Institutului Naţional al Patrimoniului, Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, în cooperare cu membrii Comisiei Naţionale Limes şi reprezentanţi ai altor instituţii partenere. Echipa coordonată de Muzeul Naţional de Istorie a României, alături de specialişti de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, a pregătit documentaţia necesară pentru 27 dintre cele 80 castre incluse în dosar, reprezentând un traseu de aproximativ 900 km, începând de la Drobeta până la Sucidava, apoi de-a lungul râului Oltului, de la vărsarea acestuia în Dunăre şi până la Hoghiz, incluzând şi aşa-numita linie transalutană, de la Râşnov până la Dunăre.
Dosarul va face obiectul unei evaluări tehnice a „International Council on Monuments and Sites”, principalul organ de evaluare al UNESCO pentru obiectivele culturale propuse spre înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial, o decizie privind înscrierea urmând a fi luată în cadrul sesiunii Comitetului Patrimoniului Mondial din 2024. Dar ce este „Limesul Dacic”? Este cel mai lung sector de frontieră terestră romană din Europa, cu toate fortificațiile sale. Limesul Dacic a devenit de-a lungul existenţei provinciei un sistem defensiv foarte complex, cu caracter de unicat. În pofida complexităţii sale aparte şi a volumului foarte mare de muncă, consorţiul format în cadrul programului naţional LIMES a dus la bun sfârşit o misiune pe care mulţi o considerau imposibilă.
O parte dintre siturile documentate nu au fost incluse în dosarul de nominalizare întrucât nu îndeplineau condiţiile UNESCO, dar au fost prezentate şi publicate în rapoarte extinse fundamentate pe cercetarea desfăşurată în cadrul programului. Realizarea acestei documentaţii a fost o excelentă oportunitate de a acumula informaţii noi despre frontierele romane şi despre civilizaţia romană în general, publicate în special în revista instituţiei, „Cercetări Arheologice”, fapt care a dus la un salt spectaculos al cunoştinţelor noastre în acest domeniu. Aceste date se regăsesc, de asemenea, în multe alte studii şi comunicări realizate de membrii echipei coordonate de MNIR.
În vederea pregătirii dosarului dunărean, demers realizat în paralel în cadrul programului, a fost documentate tronsonul dobrogean 400 Km, cuprins între Durostorum şi Dunavăţu de Sus, incluzând până acum 25 castre şi alte instalaţii conexe. Pe teritoriul Munteniei au fost documentate 12 avanposturi (castre şi fortificaţii temporare), care vor face parte din dosarul dunărean. Urmează o perioadă de evaluare de către specialiştii UNESCO, punerea în deplin acord dintre autorităţile centrale cu cele locale şi finalizarea cercetării unor situri, mai puţin investigate în trecut. În paralel, potrivit reglementărilor Programului Naţional Limes, echipa coordonată MNIR va finaliza documentarea cercetării întregului sector dunărean, care va constitui obiectul altul dosar pe care România şi-a propus să-l depună la UNESCO. Câteodată, cel mai greu lucru este să ne definim pe noi înșine, privindu-ne în oglindă. De aceea, pe baza rezultatelor cercetărilor noastre despre noi, a devenit binevenită o privire de ansamblu „din afară”. Să aflăm cum ne văd și ceilalți, ce credem noi că arătăm și ce văd ceilalți, de fapt. Nu întotdeauna, fără un anumit background de cunoștințe, reușim să transmitem cel mai bine specificitatea patrimoniului nostru. Așa că, la fel cum un strateg de brand te ajută să îți definești imaginea pe baza unor atribute evidente, dar pe care nu le-ai integrat astfel încât să te faci înțeles, tot așa, un consultant extern pe patrimoniu te poate ajuta să îți conștientizezi valoarea în raport cu valoarea universală. Barry Gamble, expert în întocmirea dosarelor UNESCO și consultant în cadrul Programului Național Limes, tocmai oferă o valoroasă perspectivă critică asupra abordării specialiștilor noștri în ceea ce privește dosarul Limesului dacic pentru înscrierea în patrimoniul universal. Și astfel învățăm foarte multe despre cum trebuie să spunem anumite lucruri despre noi înșine.
Domnul Gridan Silviu menționează faptul că, în afară de ceea ce apare pe harta informativă, ar mai exista un castru la Ungra-Rupea, la 5 km față de cel de la Hoghiz, cu cel puțin o fază de construcție din piatră. Mai multe informații se pot obține și din Buletinul LIMES, o publicaţie susţinută de Comisia Națională Limes (Str. C. Daicoviciu 2, Cluj-Napoca contact@LimesRomania.com www.LimesRomania.com). Mai trebuie menționat faptul că romanii au ajuns și pe Valea Telejenului, ridicând castre (Drajna de Sus, Mălăiești, Pietroasele, Târgșoru Vechi), dar nu au rezistat prea mult atacurilor dacilor liberi și au părăsit acest aliniament destul de curând.
Acum un timp am scris despre valurile de pământ antice din România. Privind acum harta granițelor mă întreb: dacă acesta este granița Limesului Dacic, ce apărau cele trei valuri de pământ romane din vest, cel din subcarpați sau cele din est? De ce nu apare nici un castru pe aceste aliniamente? Sau acestea au fost ridicate cu un alt scop și de aceea și dacii se țineau de munți!…. Urmele îngropate la peste 5-7 metri de aluviuni descoperite cu ocazia șantierului la Canalul București – Dunăre „ne vorbesc” despre Potop și copaci seculari prăbușiți ai pădurii pietrificate de la Mihăilești. Specialiștii aduși de la București au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun și tei, dintr-o pădure seculară. Datarea cu carbon a arătat că nisipul care acoperise pădurea de foioase avea o vechime cuprinsă între 10.000 și 12.000 de ani. Ceea ce însemnă că pădurea în sine era mult mai veche. Puțini au fost cei care și-au pus atunci întrebări referitoare la cum ajunsese pădurea să fie acoperită de ape. Se știa că teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunoștea și motivul inundației. Nimeni nu bănuia că peste câteva zeci de ani, Ballard urma să vină și să emită o ipoteză fantastică, anume că aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Se pare că din cauza topirii ghețarilor și creșterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, presiunea apelor a generat surparea limbii de pământ care o despărțea de Marea Neagră. Apele din sud au făcut ca nivelul vechiului Pont Euxin să crească până peste poate și apele să se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele ridicate peste Câmpia Română s-au retras și au permis apariția unei noi flore și a unei noi faune. Probabil că dintre cei care citesc aceste rânduri sunt mulți care au văzut „pe viu” (sau la TV) o inundație. Și atunci au remarcat și cantitatea de nisip și mâl care rămâne după ce se retrag apele (depuneri de sedimente). Să tot fie de vreo 20 – 30 de centimetri, cel mult. Asta în condițiile în care apa ajunge sau chiar depășește doi metri. Și atunci nu pot să nu-mi pun o întrebare: oare ce cantitate de apă s-a revărsat asupra zonei argeșene, pentru că nisipul rămas în urma ei să aibă o grosime de 15 – 20 de metri. Calculati singuri și poate veți ajunge la o adâncime a apei cuprinsă între 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundație? Un adevărat tsunami pe Argeș? Descoperirea pădurii preistorice sub pământurile Argeșului, i-au determinat pe specialiști să efectueze cercetări și în alte zone apropiate. Rezultatele au fost neașteptate: pădurea se întindea pe o suprafață mare, între localitățile Glina-Bobești, Jilava, Domnesti, Mihailești-Cornetu. În plus, prospecțiunile au arătat că se întinde mult în sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. În toate locațiile, rezultatul cercetărilor a arătat un singur lucru: apele au acoperit zonele într-o perioadă extrem de scurtă de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar câteva săptămâni. „Ori așa ceva, nu se putea întâmpla din cauza topirii ghețurilor, afară doar de cazul în care Terra nu a fost lovită de vreun meteorit. Ori, din ce știm noi, în perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pământul”, afirmă Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Ce fel de val putea să măture întreg cuprinsul țării și să aibă o înălțime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toată Europa? A fost un val oceanic, cu apă sărată, sau un val cu apă dulce?” Dincolo de ipotezele cercetătorilor, locuitorii din Mihăilești au continuat să scoată din „carierele” create prin existența șantierului „comunist” trunchiurile vechi de mii de ani și să le ardă în sobe. Pe ei nu i-a impresionat faptul că distrug aceste vestigii paleontologice aproape unice în lume. Lor le-a fost frig și nu au avut cu ce să se încălzească. Și au ars copacii care au avut și câțiva metri grosime. Florea Dumitru, spune: „Domnule, noi suntem unicat în lumea asta. Noi nu mergem la pădure ca să tăiem vreun copac. Noi mergem să dezgropăm copacii de care avem nevoie pentru foc. Și numai Bunul Dumnezeu știe cum au ajuns pomii ăștia sub nisip. Cei mai bătrâni spun că așa au rămas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Totuși, prin bunăvoința unor pasionați de legende (respective Domnul George Georgescu – Cercetător științific la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului), fragmente din acești copaci au ajuns la laborator, spre a fi cercetați. Rezultatele confirmă vârsta de 10.000 – 12.000 de ani. Poate aceste valuri de pământ sunt aliniamentele unor „balize” temporale care „ne vorbesc” despre limita la care pot ajunge aceste ape planetare (interioare (dacă planeta noastră este goală la interior) sau exterioare (dacă se vor topi ghețarii de la poli)). De aceea poporul nostru nu și-a părăsit vatra de mii de ani, iar în lume când au plecat au locuit pe vârfuri de munte și au crescut turme de animale salvatoare.
Oricum, Limesul Dacic este un proiect meritoriu și demn de laudă. El va aduce noi dovezi ale continuității poporului nostru pe aceste meleaguri și va crea posibilitatea dezvoltării turismului istoric. (George V. Grigore)
Lasă un răspuns