Noua „colectivizare” și viitoarea numărare a cuielor de la sicrie…

Dar un astfel de proiect impus în situația actuală, conceput aparent după formula scărpinatului în răspăr, a punerii la dispoziția unor bugetari a altor frunze pe care să le tot toace, pentru a-și justifica lefurile, are în el semințele unor inginerii financiare speculative ale intereselor altor și altor clici organizate sub forma băieților deștepți, gata să speculeze și numărul de cuie de la sicrie… Ba, legea în sine are în ea dovada promovării intereselor unor grupuri speculative, prin faptul că, pe lângă enumerarea situațiilor în care asemenea raportări obligatorii sunt motivate (calamitățile naturale, dezastrele, războaiele), ea mai strecoară și o referire destul de bizară. „Stările conflictuale”. Or, tot ceea ce se petrece astăzi în jurul nostru, în spațiul geo-strategic imediat, se încadrează a priori în ceea ce legea menționează lejer ca „stări conflictuale”. Și nu neapărat strict cele specifice zonei noastre (și nici nu ar avea cum, pentru că, în ziua de azi, orice tulburare, fie și de peste mări și țări, devine, prin efectele produse mai devreme sau mai târziu, parte și a lumii noastre), ci toate evenimentele globale pot fi încadrate în definirea justificărilor de impunere a acestei noi formule de raportare… Una de tip cooperatist, în care încă nu se numără și ouăle de sub găini ori cuiele de la sicrie… Încă…

Asta privind dincolo de granițele noastre. Pentru că, dacă ne raportăm la ceea ce se petrece în țara noastră, de mai bine de trei decenii, putem, găsi suficiente motive pentru a vorbi despre „stări conflictuale” continue, însăși modul de viață, manifestările pieței, acțiunile comerciale, economice și financiare fiind factori generatori a unor stări conflictuale.

De fapt, legea noilor raportări ale lumii colectivizate global (aproape!), trebuie privită prin evidențierea momentelor vizate, care generează presupunerea, dincolo de un minim rezonabil, a utilizării viitoarelor baze de date agrar-comerciale la nivel speculativ. Pentru că, în momentul în care clicile băieților deștepți vor avea acces la asemenea informații, practic un acces legal și rapid, scos din zona de securizare și protejate, inclusiv ca norme GDRP specifice firmelor, speculanții vor ști pe ce zone și piețe să acționeze și, mai ales, prin ce metode, de la politicile agresive de dumping, prin importuri sub prețurile zonelor vizate, la acțiuni speculative și de manipulare a pieței pentru a pune definitiv pe butuci afacerile unor fermierii oricum aflați la limita supraviețuirii. O vulnerabilizare imediată a securității alimentare la nivel național produsă și prin faptul că, știind, „la virgulă!, stocurile produselor aflate în depozite, „importatorii” vor putea obține câștiguri fabuloase din specularea datelor, drumul de la manipularea prețurilor (și a stocurilor) la materiile prime, până la cel al alimentelor de bază fiind foarte scurt.

O lege care are un nivel înalt de risc, pe termen lung, la adresa securității naționale, inclusiv prin posibila utilizare a ei ca speță de inserare și în alte sfere economice, comerciale, industriale, inclusiv la nivelul resurselor. Pentru că va fi doar o chestiune de timp până când, pornind de la aceste raportări obligatorii, vor fi impuse acțiuni similare de evidențiere și la nivelul altor date vizând zonele economice încă funcționale ale țării, lucrurile fiind oricum deja împinse într-o zonă a desecurizării imediate, prin vulnerabilizarea prin lege a tuturor datelor, o lege în care secretul comercial, măcar cel minim necesar unei firme pentru a-și proteja interesele, practic nu mai există.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*